Din nou... despre nouăzecism

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriam în decembrie 2014 un articol intitulat „Pentru un nou curent: nouăzecismul“. Încercam atunci să ofer imaginea unui nou curent care se plămădea în stradă: acela al tinerilor născuţi după 1990, mulţi dintre ei plecaţi în afara graniţelor ţării, fie individual, fie cu părinţii, care au protestat faţă de tratamentul incalificabil al defunctului guvern Ponta. Scriam atunci că lor li s-au alăturat şi mulţi tineri din ţară.

Nu mai revin la ceea ce am scris atunci, mă rezum în a mai menţiona doar faptul că am prevăzut soarta guvernului condus de Victor Ponta şi speram că acest lider de partid şi şef de guvern se va gândi să-şi facă măcar ieşirea în mod onorabil de pe prima scenă a istoriei, dacă actul guvernării a fost sub orice critică.

Într-un alt articol, scriam că poporul român are două mituri fundamentale: al sacrificiului (Meşterul Manole) şi al baciului mioritic (eliminarea celui incomod). Morţii şi răniţii de la ”Colectiv” amintesc de mitul Meşterului Manole, al morţii pentru a se realiza sau a se schimba ceva.

Acum, la mai bine de o săptămână de la groaznicul eveniment, spun că se putea ajunge să nu moară nimeni, dacă oamenii care trebuiau să-şi facă treaba, şi-ar fi făcut-o, că doar avem un preşedinte care a avut ca slogan electoral ”România lucrului bine făcut”.

În primul rând, tragedia putea fi evitată de proprietarii clubului, dacă ar fi fost în regulă. În al doilea rând, spectatorii trebuiau să se gândească la faptul că într-un loc unde capacitatea maximă este de 80 de locuri, să te înghesui în număr de 400 este o problemă de abordare comunitară, chiar socială. Acest fapt ţine de logica fiecăruia dintre noi.

Nu ştiu cine a solicitat instalarea acelor artificii. Iar zic că prevederea e mama înţelepciunii. Cineva trebuia să se gândească la faptul că a instala surse deschise de foc într-un spaţiu închis, fără căi de evacuare, neprotejat în caz de incendiu poate genera o catastrofă.

Tragedia de la ”Colectiv” se putea întâmpla oriunde: în biserică (să mă ierte Dumnezeu, dar n-am văzut de când sunt eu vreun stingător, în schimb am văzut aglomeraţii de oameni care nu ştiu ce înseamnă să te afli într-un grup, mai mult sau mai puţin organizat), în şcoală, în spital, în restaurant, gară, mijloace de transport.

Ştiu din istorie faptul că un eveniment major care stă să înceapă e generat de cauze profunde, care nu lasă loc de întoarcere. Totuşi, nu cauzele îl declanşează, ci pretextele.

Mă număr printre cei care de pe acest blog şi nu numai am semnalat, în repetate rânduri, necesitatea reformării clasei politice, a instaurării respectului pentru cetăţean, creşterii interesului pentru tineri, adică tot ce se strigă şi acum în pieţele oraşelor din România. Scriam că şcolile cad peste copii, spitalele se prăbuşesc peste bolnavi, şoselele, căile ferate sunt capcane mortale, că armata, poliţia, serviciile de urgenţă sunt prost dotate din punct de vedere tehnic şi material. Mai scriam şi că toată lumea aruncă, nemeritat cu noroi în serviciile secrete pe care le acuză de una sau alta, uitând că în discreţia lor, datoria lor e să vegheze la securitatea noastră a tuturor.

De nenumărate ori, la televizor, la radio sau în presă am citit declaraţiile unor foşti lucrători în domeniu care spuneau, în limita a ceea ce puteau să spună, că au făcut ”n” rapoarte, dar ele s-au pierdut în fişetele politicului, despre care, se spune, că e democratic să le controleze. Mă îndoiesc că de neregulile de la ”Colectiv” nu se ştia, mai ales că în mass-media se publică date despre legătura dintre acţionarii de la ”Colectiv” şi alte incidente.

Nu cauza, ci picătura care a umplut paharul

Morţii şi răniţii de la ”Colectiv” nu sunt cauza a ceea ce se doreşte acum: ”resetarea” clasei politice. Ei sunt victime ale unui sistem dominat de incompetenţă şi nepăsare. Sper ca în viitor să nu cadă în derizoriu, să nu intre în retorica vreunui politruc de ocazie. Sper ca memoria lor să rămână una nealterată, a unor victime nevinovate.Nu aş vrea să asist la cunoscutul fenomen de transformare a lor într-un fel de ”Vasile Roaită”, cu statui, plăci memoriale, comemorări, discursuri sforăitoare menite să-i propulseze politic pe cei care le vor rosti, nu să cinstească memoria victimelor tragicului eveniment.

Victimele de la ”Colectiv”  reprezintă picătura care a umplut paharul. Un pahar al unei ţări ajunse pe marginea prăpastiei, conduse de inşi care au averile la adăpost, de legile pe care tot ei şi le-au făcut.

S-a spus că strada nu e o soluţie. Eu consider că strada a rămas unica soluţie. Instituţiile statului se luptă între ele prin proceduri de tot felul şi lucrurile merg prost. La graniţa de nord a României  avem conflictul din Ucraina. Europa e asaltată de refugiaţi, care, spre binele nostru ne ocolesc. Cum să ne prefacem că trăim în normalitate, când refugiaţii cu   desagii în spate, de la copii, la bătrâni centenari fug, să mă ierte Patriarhul Daniel ca dracul de tămâie de ţara noastră, spunând că vor în altă parte? Să înţeleg că după 26 de ani din momentul decembrie 1989, am ajuns mai rău ca refugiaţii sirieni? Din punctul lor de vedere, aşa suntem.

Ca mine, gândesc şi ”nouăzeciştii” despre care scriam acum un an. Am fost etichetat ca ”băsist”, ”părerolog” şi altele asemenea. Nu caut să ies în faţă cu orice preţ. Dacă puneam mâna pe o portavoce şi strigam în piaţă ceea ce scriu acum, făceam audienţă (”rating” cum s-ar spune azi) mare, dar nu vreau asta.

„Nouăzecismul”

Am să reproduc aici un comentariu postat de mine la articolul de atunci, în care am explicat ce înseamnă noţiunea de ”nouăzecism”: ”De la început să cuvine să precizez că ”NOUĂZECISMUL” nu se referă strict la anul 1990 şi atât. Nici paşoptiştii nu au fost numiţi aşa doar legat de revoluţia de la 1848. Ei s-au legitimat ca ideologie prin practica ulterioară. Adică au pus umărul la Unire, Independenţă, până pe la 1890, când au dispărut fizic, transmiţând ideile lor urmaşilor. Abia junimismul a mai fost considerat un curent pe măsură. Nouăzeciştii sunt cei care de prin 1990 şi până prin 2004-2007 au plecat din ţară. Ce s-a întâmplat după 2007 era o circulaţie intracomunitară, tot pe criterii economice, dar circulau şi ai noştri ca şi germanii care muncesc de exemplu în Polonia, sau ca grecii care mergeau în ţările nordice. Aşadar, mă refeream la ”NOUĂZECISM” prin prisma faptului că în 1990 s-a schimbat ceva. ”Nouăzeciştii” s-au ridicat contra manierei comuniste de a guverna, de a administra economia ţării. Ei sunt cei ce au văzut la alţii ce înseamnă economie de piaţă, capitalism, criză, implicarea statului în economie, parteneriatul public-privat. Au văzut şi ce înseamnă dreapta sau stânga acolo, nu ca aici, foşti fesenişti vopsiţi de circumstanţă.

Paşoptiştii şi-au câştigat titlul de generaţie de aur cam la 30 de ani de la 1848, adică la proclamarea si recunoasterea independenţei. La noi au trecut 25 de ani de la revoluţie. Brucan a spus că 20 de ani vor trece până când vom avea o opţiune democratică foarte clară. În 2019, la viitoarele prezidenţiale, se vor împlini fix 30 de ani de la revoluţia din 1989. Atunci va fi apogeul ”NOUĂZECIŞTILOR” şi, sper să fie confirmarea existenţei acestui curent, al acestei generaţii”.

Revin şi scriu că ”nouăzecismul” este o realitate. Ce a început acum un an, pe fondul protestelor faţă de atitudinea guvernului, faţă de obstrucţionarea votului din ”diaspora”, continuă. Acum, au murit oameni, din cauza unei indiferenţe a sistemului politic.

”Nouăzecismul” îi cuprinde pe oamenii (mai ales tinerii) care nu au făcut politică (poate nominal s-or fi găsit pe liste cu membri de partid, fără a participa efectiv la actul politic) care au împlinit vârsta pentru a fi aleşi măcar în Camera Deputaţilor (vârsta minimă 24 de ani). Oameni care votează de cel puţin 7 ani încoace. Sunt oameni cu studii, cu pregătire, iar dacă nu au studii înalte, au fie talent, fie idei, dobândite ”la şcoala vieţii” pe care până acum nu au fost lăsaţi să şi le exprime în ţară. Mulţi dintre ei au găsit în străinătate locul pentru a se afirma. Se ţipă de la televizor ca din gură de şarpe că statul şcolarizează medici şi că ei pleacă. Păi pleacă pentru că nu li se dă şansa să lucreze, din cauza salariului mizerabil, la care se adaugă degradarea spitalelor şi absenţa tehnicii medicale moderne.

Sunt mulţi care scriu şi vorbesc despre o revoluţie, necesară pentru că evenimentul de acum aproape 26 de ani, Revoluţia din 1989 nu a produs efectele scontate. Şi în 1989, ca şi acum, au murit tineri. Avem oameni în stradă şi instituţii ale statului care se ascund după proceduri sau care aruncă pisica moartă dintr-o ogradă în alta.

”Nouăzeciştii” şi-au dorit de cel puţin un an să-l trimită pe Victor Ponta pe raftul cu antichităţi. PSD nu a învăţat nimic, deoarece în locul lui a venit Liviu Dragnea, probabil licenţiat în filosofia reîncarnării devreme ce a fost condamnat în primă instanţă la închisoare cu suspendare că a pus pe liste electorale morţii să voteze.

Şansa instorică: Constituţia

În filmul ”Revanşa”, monumentalul regizor Sergiu Nicolaescu punea în gura nemuritorului actor Amza Pellea replica: ”Pleacă Tanda, vine Manda”. Asta e ceea ce a înţeles PSD din istorie.

Nici preşedintele Klaus Iohannis nu a prea înţeles multe mai ales că anul acesta în decembrie împlineşte un an de mandat efectiv, în care nu a făcut mai nimic: nici nu a schimbat soarta românilor, nu a reuşit să schimbe guvernul, spunând că ”nu face treaba Opoziţiei”.

Nu-i nimic, ”treaba Guvernului, a Opoziţiei” o fac acum tinerii în stradă. Mulţi dintre ei au împlinit de curând 18 ani. S-au născut mândri. Au auzit de puţine ori sau deloc ”sfatul” primit de noi, cei trecuţi de 30 de ani, că în instituţiile statului se cuvine să mergi ”cu capul plecat, să nu deranjezi”.

Văd că acum nimeni nu spune că în spatele lor a fost cineva, cum s-a spus în 2012, că ”Felix” a orchestrat căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu.

România se află acum în faţa unei şanse istorice, în care cadrul politic permite o  schimbare. Sper ca la conducere să nu fie fanatici care să ordone deschiderea focului asupra manifestanţilor. Politicienii cred că au înţeles că e momentul să plece, luând cu ei reziduurile, adică neamurile incompetente, relaţiile clientelare, acoliţii şi mizeriile adunate prin fişete. Unii se încăpăţânează, acceptând să se consulte cu preşedintele Iohannis. Acesta vrea să aducă 10-20 oameni din stradă, ca pe vremuri la meditaţii, pentru a le desena pe tablă principiul acţiunii şi reacţiunii. Cred că ştie domnul profesor de Fizică Klaus Werner Iohannis că dacă un corp acţionează cu o forţă asupra altuia, celălalt reacţionează cu aceeaşi forţă. Sau că la impact, vitezele corpurilor care intră în contact se adună. Preşedintele Iohannis a ieşit în stradă, când a fost ales Preşedinte. Îl aşteptăm să iasă şi acum, când va găsi domnia sa de cuviinţă să facă acest lucru.

Singura şansă istorică a domnului preşedinte Iohannis e să studieze Constituţia, pentru a vedea cum poate fi dizolvat Parlamentul şi cum pot fi organizate alegeri anticipate. Trebuie studiat cum se poate organiza un referendum amplu de reformare a clasei politice. Iniţiativele cu legea finanţării partidelor parlamentare sau cu legea votului prin corespondenţă au fost doar  expresia unei furtuni într-un pahar cu apă.

Edgar Quinet, un mare gânditor francez, spunea că elitele sunt cele care pot canaliza mulţimea. Mulţimea odată dezlănţuită nu mai poate fi oprită-ceea ce în franceză, Quinet exprima astfel: ”toute armee se briserait contr elle”. În traducere, expresia ar însemna că nicio armată nu i-ar rezista.

În urmă cu 26 de ani se vorbea de primul Revelion în libertate. La o analiză profundă nu cred că ne mai amintim exact cum am petrecut fiecare atunci acea istorică trecere dintre ani.

Mă întreb şi eu, unde  ne vom petrece, noi toţi românii, Revelionul 2016 şi unde va petrece clasa politică această sărbătoare?

Ca să fiu mai explicit, ne vom putea permite noi românii să avem ce să punem  pe masă cu această ocazie? Ori va trebui să privim la televizor cum se distrează politicienii prin restaurante de lux din locaţiile exclusiviste ale lumii, cum ar fi de exemplu, Dubai?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite