Din seria: ,,Nene Iancule, până când, bre, până când?"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rodica Alexandru (stanga)  FOTO teatrulploiesti
Rodica Alexandru (stanga)  FOTO teatrulploiesti

De ce scriu? Pentru că vreau să-i încurajez pe cei merituoşi să lupte pentru drepturile şi visurile lor şi să nu mai stea cuminţi la rând în spatele unor incompetenţi piloşi, fie ei şi politicieni.

Teatrul Toma Caragiu (TTC) este o instituţie publică subordonată Consiliului Local Ploieşti şi banii pentru funcţionare, inclusiv cele 2,5 milioane de euro pentru salariile din acest an ale angajaţilor sunt din bugetul local al Municipiului Ploieşti. Mai jos, două anunţuri de angajare postate în anul 2017 pe pagina web a TTC, la nici două luni distanţă.

Primul anunţ este pentru ocuparea postului de director adjunct, cel de-al doilea anunţ este pentru ocuparea unui post de  solist vocal. Dintre cele două anunţuri, doar cel de solist vocal a avut impuse condiţii de vârstă (să aibă vârsta aproximativă de peste 40 ani), de sex (să fie de sex feminin) şi să aibă ani de vechime (minim 10 ani vechime).

Un anunţ mănuşă ca să nu spun cu dedicaţie pentru puştoaica de 58 de ani, pe numele ei Rodica Alexandru, candidată din parte PNL Ploieşti pentru un loc în Consiliul Local Ploieşti, la alegerile locale de anul trecut.

Un anunţ de ocupare a unui post de solist vocal discriminatoriu pentru soliştii vocali mai tineri, inclusiv pentru soliştii vocali colaboratori ai TTC, dacă e să ţinem seamă de rolurile în care a fost distribuită până astăzi doamna Rodica Alexandru.

De ce puştoaică? Pentru că la data concursului, doamna Rodica Alexandru era puştoaică printre pensionari. De unde s-a pensionat doamna Rodica Alexandru? De la TTC, în primăvara anului 2017. Doamna Rodica Alexandru a fost singurul candidat înscris la concurs.

Din anul 2011, doamna Rodica Alexandru este licenţiată în pedagogie muzicală, pensionară a TTC din anul 2017 şi tot din 2017 este angajată solist vocal cu contract individual de muncă. Din anul 2017 şi până în prezent, solistul vocal Rodica Alexandru nu a prestat ca ceilalţi solişti vocali ai teatrului şi colegi de promoţie.

În fapt, în spectacolele secţiei Revistă a TTC a jucat ca actor şi nicidecum ca solist vocal. Tot actor este prezentată şi pe pagina web a TTC.

Am căutat pe YouTube, pe paginile web şi de facebook ale TTC, dar nu am găsit nicio înregistrare cu ,,solistul vocal’’ Rodica Alexandru. În schimb, am găsit foarte multe înregistrări cu NICO, Romeo Zaharia, George Capanu şi cu solista vocală colaboratoare a TTC- Rodica-Elena Tudor.

Pentru cele 3-4 roluri în care a fost distribuită doamna Rodica Alexandru din 2017 până în prezent, consider că  un contract de colaborare era mult mai justificat decât un contract de muncă.

De ce directorul general al TTC, doamna Rus Mihaela, a preferat varianta contractului de muncă în locul unui contract de colaborare pentru pensionara Rodica Alexandru, nu ştiu să răspund dar am de gând să întreb instituţii cu expertiză în acest domeniu.

Până atunci, un lucru e clar: una e să câştigi 500-600 de lei brut din trei, patru spectacole lunar, cam 6000-7000 lei anual cu contract de colaborare, şi alta e să câştigi în jur de 10.000 de lei lunar la care se adaugă norma zilnică de hrană şi sporul pentru muncă grea, de pe urma unui contract de muncă.

Având în vedere că doamna Rodica Alexandru nu este un solist vocal cunoscut în lumea muzicii (nici măcar nu are habar să descifreze o partitură muzicală, cum a şi recunoscut de câteva ori) şi nici o actriţă renumită în lumea teatrului sau a filmului, să fie oare specializarea de politician adevăratul motiv pentru care are atâtea privilegii?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite