Societate

articolul anterior articolul urmator

„Din zori şi pînă-n seară, păcălim o ţară“

6
29 Sep 2014 13:12:25
Graţian Mihăilescu
Unul din proiectele neterminate din  Programul Operaţional Regional
Unul din proiectele neterminate din  Programul Operaţional Regional

De ceva timp a început o campanie media agresivă, care ne prezintă reuşitele Programului Operaţional Regional şi importanţa fondurilor pentru dezvoltarea Romaniei. Ceea ce nu ne prezintă reclamele respective  este propaganda politică făcută pentru PSD a campaniei REGIO, eşecul unor proiecte neterminate şi problemele cu justiţia ale unor autorităţi publice ce au desfăşurat acest gen de proiecte.

Într-una din zilele săptămânii trecute (obligat de faptul că nu mai aveam baterii la telecomandă) am lăsat televizorul pe TVR 1. Începând cu ora 21.00 si până puţin după miezul nopţii, la TVR 1 au rulat peste 40 de reclame cu Victor Rebengiuc in campania tv „Din zori până-n seară, dezvoltăm o ţară”.  E curios de ce această campanie a început acum, la sfârşitul perioadei financiare, deşi fiecare proiect prezentat avea partea sa de informare şi publicitate obligatorie. Ar fi două explicaţii:

1. Campania media este mai degrabă o propagandă politică şi poate fi folosită ca şi realizări ale actualului guvern, ceea ce ar sprijini candidatul PSD în alegeri. Regio este un program unde autoritatea de management este ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, şef al campaniei electorale prezidenţiale a PSD.  

2. Sunt bani europeni care trebuie cheltuiţi pentru a da bine la absorbţie. Fie vorba între noi, o asemenea campanie era necesară, pentru ca fondurile europene aveau nevoie „să câştige” imagine, după toate scandalurile de corupţie si achiziţii „măsluite” cu firme clientelare. Nu am înţeles de ce genul ăsta de campanie nu a fost constant în ultimii 2 ani, într-un ritm mai decent  şi de ce se face aşa agresiv în ultima lună. Probabil din cauza chestiunii invocate la punctul 1.

Deşi reclama rulează pe toate televiziunile, unii spun că este şi o modalitate de a finanţa televiziunea publică din bani publici, mai ales după ce Stelian Tănase a declarat în repetate rânduri că e nevoie de un proiect privind majorarea taxei TV şi că TVR nu se prea descurcă financiar.

Dezamăgirea  vine şi din partea faptului că imaginea campaniei este unul dintre cei mai iubiţi şi mai respectaţi actori români, d-l Rebengiuc, care la revoluţia din 1989 a avut cea mai ingenioasă luare de poziţie pe care o aveţi aici, în caz că nu vă mai amintiţi când le-a oferit hârtia igienică persoanelor care-i ridicau ofrande lui Ceauşescu. Poate Stela Popescu sau Alexandru Arşinel ar fi fost mai  indicaţi în genul asta de reclame, după „succesul” cu Catena?  Mă gândesc ca au fost mulţi bani în joc, iar dânsul nu s-a gândit la consecinţele pe care ar putea sa le aibă participarea într-o asemenea campanie.

Ce nu se vede la televizor?

Pentru a înţelege de fapt ce nu se vede la televizor ar fi bine să intraţi pe pagina  de Facebook Regio şi să citiţi comentariile celor ce postează acolo.  Despre parcul din Bragadiru, care apare într-o reclamă am găsit un mesaj pe pagina Regio: „În parc ca şi prin spatele blocurilor nu e nimic terminat şi cam făcut la mişto. Locurile de joacă nu sunt terminate. Bragadiru e frumos doar dacă treci pe şoseaua principală....prin spatele blocurilor şi a caselor e jale, ca la ţară. Maşinile circulă cu mare viteză prin parc şi nu se iau măsuri, degeaba sunt camere puse.

Un alt mesaj cules de pe pagina Regio: „Aici nu e vorba de minciună ci de manipulare. Reclama Regio este o promovare subliminală a lui Ponta în campania electorală. De ce tocmai acum, când programul se derulează din 2010 de către guvernul Boc, timp în care majoritatea realizărilor s-au făcut în acea perioadă. Din punct de vedere  comercial, reclama nu are obiect, deoarece nu există concurenţă pe acest domeniu. Deci guvernul cheltuieşte inutil o sumă foarte mare pentru promovare, ceea ce ar trebui sa producă o autosesizare a Curţii de Conturi. In concluzie Ponta îşi face ILEGAL campanie electorală pe banii electorilor(inclusiv a celor care nu-l vor vota), în loc sa folosească surse atrase in mod legal, conform  legii electorale.”

Conform unei publicaţii locale din Galaţi campania ar trebui să se cheme „Din zori şi până-n seară păcălim o ţară” dând exemplul baronului pesedist Bunea-Stancu şi proiectului promovat de campania Regio în Brăila. Pentru a ascunde detaliile acestei investiţii de 300 de mii de euro, realizată de firma “Tancrad” SRL (cea al cărei patron apare în dosarele DNA alături de Bunea –Stancu), cadrele au fost luate sumar şi din avion. Ceea ce nu se vede la televizor este rampa pentru persoanele cu dizabilităţi ce duce nedefinit până la jumătatea treptelor şi apoi dispare subit.

Exemplele pot continua: investiţii neterminate, proiecte ce au ridicat probleme la DNA cu baroni locali şi fonduri deturnate, conflicte de interese şi achiziţii publice către firmele clientelare, toate acestea sunt parte a procesului de absorbţie a fondurilor europene, din păcate. Nu degeaba raportul emis de Comisia Europeană în vara acestui an clasa România pe locul doi, după Italia, ca număr de cazuri de fraudare a fondurilor europene, şi pe locul 3 – după Italia şi Polonia, din punct de vedere al sumelor deturnate.

Deşi POR-ul a avut cele mai bune rezultate dintre toate programele operaţionale datorită apropierii de beneficiar,  influenţele politice la nivel  local pun presiune pe specialiştii din Agenţiile de Dezvoltare Regională, iar multe proiecte au fost şi sunt suspecte de fraudă. Faptul că aceaste reclame sunt prezentate în mod agresiv în perioada campaniei pentru alegerile din noiembrie (conexiunea între minister şi campania electorală fiind evidentă) ridică întrebări serioase asupra intenţiei reale a campaniei REGIO. Campania ar trebui să fie întreruptă şi reluată după alegerile din luna noiembrie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

tampa_killer
29.09.2014, 14:43:04

sunteti cem mai neinformat ziarist sau incercati cea mai slaba forma de manipulare. Multe din proiectele la care se face referire in reclamele REGIO sunt proiecte semnate de Elena Udrea. Dati un telefon la Autoritatea de Management de la Regio si cereti lamuriri asupra acestor reclame.. cu siguranta apoi va veti retrage aceasta scriere

-2 (4 voturi)
Nicolae Sinu
30.09.2014, 13:01:54

tampa killer: Trebuie sa fii orb sau rau intentionat sa nu vezi "manipularea"prin reclama REGIO,facuta agresiv, peste limitele satietatii, din august incoace,in pre-campaniea la prezidentiale,pre-campanie la care PSD "a furat startul",si este cel putin UNFAIR,fata de toti ceilalti 13 candidati sa se dea impresia ca toate sunt doar realizari ale guvernului Ponta si ale ministeriatului tov.Dragnea,cand de fapt programul POR a demarat din 2007,cu primele realizari notabile din 2010-2011(vezi inforegio.ro). La fel,in stilul "beliganistic",deja consacrat,propaganda PSD isi,propulseaza ideile,asociate cu imaginea chiar onesta a marelui actor care este Victor Rebengiuc,alaturarea fiind una nefericita......

+2 (4 voturi)
tampa_killer
1.10.2014, 14:43:57

observ cu amuzament ca manipularea merge ca unsa. Regio este un program finantat de UE cu reguli extrem de clare. Una din reguli si care tine de identitate vizuala se respecta exact prin acest calup de publicitate. Nu are nimic a face cu campania prezidentialelor ci cu un parcurs al proiectelor finantate prin aceasta axa.. in rest este o atitudine total lipsita de profesionalism si o cautare lipsita de inteligenta a politicului acolo unde nu este. Probabil ca daca era Guvernul Boc acum cineva de la admiratorii PSD ar fi scris ceea ce ati scris dumneavoastra... pt cine mai si citeste si nu crede ca totul e pentru politica, pozitionarea dumneavoastra si a autorului este mai mult decat distractiva. Exista viata si dincolo de Basescu si Ponta!

tampa_killer
1.10.2014, 14:44:44

Victor Rebengiuc este unul dintre contestatarii psd-izarii... apropo de cunoasterea adevarului!

Raskolnikov
11.10.2014, 17:13:40

Arafat cu SMURD-ul si Rebengiuc cu Regio,infloresc sub cupola PSD,se simt bine in perzenta acestui guvern cripto-comunist.Hartia igienica se poate folosi si acum,domnule Rebengiuc,la propriu.Multi din cunoscutii mei au sesizat zelul cu care se propaga aceasta reclama mincinoasa.Stela Popescu si Arsinel,legati trupeste de reteaua de farmacii ale unui securist-Catena.Constatam ca viata bate filmul si ce parea ireal,e lesne de vazut in Tiganiada.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările