Dincolo de Revoluţie şi de revoltă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de plecare al temei este distincţia dintre evoluţie şi revoluţie. Prima este lentă şi graduală, ea se petrece „pas cu pas” şi este cumulativă, sau acumulativă. A doua este bruscă şi întoarce Lumea pe dos. Evenimentele din Decembrie 1989 au fost calificate în fel şi chip.

Epitetele de bază sunt contradictorii sau concurenţiale, evenimentele fiind numite „revoluţie”, „contra-revoluţie”, „lovitură de stat”, „anarhie”, chiar „mascaradă”. A trebuit să treacă un sfert de secol ca să „ne dumirim”, cum ar spune Petre Ţuţea, dar nu cred că suntem pe deplin „dumiriţi” nici acum, cu privire la adevăr.

Pe „vremea comuniştilor”, priveam cu nostalgie, dacă nu chiar cu invidie, la mişcarea sindicală a polonezilor, „Solidaritatea”. Consonant cu caracterul anonim al culturii noastre populare, aveam şi noi un „Sindicat”, în care toată lumea se înţelegea cu toată lumea, în secret sau în taină, cum să tragă pe sfoară partidul şi statul. Încât, atunci când  a fost decretată scoaterea PCR în afara legii, grozava piramidă partinică, în vârful căreia tronau EL şi EA, s-a prăbuşit mai repede şi mai uşor decât un castel de nisip de pe o plajă, să zicem, cea de la Mamaia.

Un dialectician subtil ar putea afirma că în anul 1989, românii au trecut din „imperiul necesităţii” în „imperiul libertăţii”. Numai că întreaga legislaţie socialistă fiind intrată în criză, fiind suspendată şi/sau ocolită, Libertatea s-a convertit uşor şi repede în Libertinism şi Libertinaj. Începând cu 1989 a intrat în joc ceea ce un gânditor a numit „Viclenia istoriei”. La acest joc „De-a v-aţi ascunselea”, i-ar spune Tudor Arghezi, au participat trei categorii de „tovarăşi”, care au devenit, aproape pe neştiute, „domni”. Este vorba de demnitarii fostei nomenclaturi comuniste, apoi de membrii fostei securităţi, stăpâni pe informaţiile secrete, dar şi de toţi „mediocrii complexaţi”. Cu referinţă la ultima categorie, Vasile Sebastian Dâncu, în calitate de sociolog, ar putea evalua situaţia şcolară a majorităţii îmbogăţiţilor „peste noapte”. Toţi cei menţionaţi, inclusiv „mediocrii complexaţi”, intră în categoria „băieţilor deştepţi” sau, ca să nu discriminăm, a „fetiţelor isteţe”. Astfel încât, ne trezim într-un târziu cu o polarizare socială, între bogaţi şi săraci, pe care o întâlnim destul de greu sau de rar, numai în puţine alte ţări, „de soare pline”.

În miezul „evenimentelor” din 1989 a apărut o categorie socio-profesională nouă, aceea a revoluţionarilor. Visul Dictatorului, care vorbea despre profesiunea de „revoluţionar”, pare să fie împlinit. Mărturisesc cinstit că şi mie mi s-a propus acordarea statutului de „revoluţionar”, pe baza a două „mărturii”, deşi mă aflam destul de departe de miezul „evenimentelor”. Pe astfel de căi, ca şi pe altele, a putut fi reiterată vechea formulă a ilegaliştilor comunişti: „Puţini am fost, mulţi am rămas!”, pentru a se adeveri şi străbuna zicătoare „Ca la noi, la nimeni”. În faţa acestei stări a naţiunii, sloganul „Singura soluţie, încă o revoluţie!” îşi pierde azi intensitatea şi ecoul. Locul revoluţiei îl ia Revolta, adică „mişcarea străzii”, ca un fel de rău necesar.  Trebuie să curmăm cumva înţelesul tragic al baladei „Meşterului Manole”, potrivit căreia o construcţie nouă durează numai dacă la baza ei se află o jertfă, ultima fiind a celor 63 de tineri, de la „Colectiv”. Libertatea autentică merge împotriva constrângerii, iar împotriva constrângerilor de după "Cortina de fier" au mers şi „evenimentele” din 1989, ca şi jertfele de atunci. Dar, libertatea autentică implică în chip necesar responsabilitatea (morală) şi răspunderea (juridică), fără de care Libertatea se converteşte în Libertinism şi Libertinaj, iar noi ne mişcăm într-un cerc vicios cu iluzia că am ajuns departe, chiar foarte departe, deşi suntem nu prea ştim bine pe unde, dacă nu chiar pe nicăieri!.

P.S. Ne păstrăm speranţa, sau nădejdea, că anul care vine va fi un an cu adevărat Nou, şi că noul guvern tehnocrat, al lui Dacian Cioloş, va asigura condiţii optime pentru viitoarele alegeri. Dincolo de Revoluţie şi de Revolte, adică de „mişcările străzii”, doar Alegerile pot schimba starea actuală a naţiunii noastre, a poporului român.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite