Directoarea Bibliotecii Naţionale mai are nevoie de o lopăţică şi o găletuşă

Cărţile au fost tipărite ca să ajungă la cititori, nu ca să fie folosite drept cuburi colorate pentru un joc sinistru!

Frecventez Biblioteca Naţională a României încă de pe vremea când se numea Biblioteca Centrală de Stat, iar eu eram student. În depozitele ei se aflau pe atunci 2.500.000 de cărţi şi îmi doream să le citesc pe toate. Intram în clădirea ei emoţionat, ca într-un templu.

După Revoluţie politicienii români au dus lungi războaie împotriva acestei instituţii de mare prestigiu. Foarte greu au acceptat ca Biblioteca să primească o clădire construită anume pentru ea. Războiul a continuat şi după ce instituţia s-a mutat în noul sediu, un adevărat palat al culturii scrise.

Efortul eroic al mutării a fost făcut de directoarea de atunci a bibliotecii Elena Tîrziman, cu un personal redus numeric, prost plătit şi hărţuit de un Minister al Culturii aproape mereu ostil. Acest minister, atras de eleganţa clădirii, s-a autoinvitat în spaţiul ei şi şi-a instalat acolo somptuoasa inactivitate. Mihaela Kaitor, secretar general al Ministerului Culturii, a început o adevărată campanie de obţinere a noi spaţii din patrimoniul bibliotecii, pentru ca ministerul să aibă ce închiria! Nu a interesat-o faptul că în acele spaţii se desfăşura deja o activitate culturală de interes public, mult mai importantă decât toate chiriile imaginabile la un loc. Elena Tîrziman, susţinută moral de echipa sa, s-a opus acţiunii anticulturale a Ministerului Culturii. Drept urmare, a fost destituită şi în locul ei a fost adusă o persoană insignifiantă din punct de vedere cultural, Claudia Şerbănuţă, care prin ceea ce întreprinde se dovedeşte a fi străină de lumea cărţii.

Încă de la început ea a desfiinţat punctul de informare de la parterul clădirii, fără care relaţia dintre cititori şi bibliotecă are de suferit. Portarii sunt binevoitori, dar n-au competenţa necesară pentru a-l îndruma pe un vizitator prin labirintul care i se deschide în faţă. Altă iniţiativă a Claudiei Şerbănuţă, care ne-ar putea face să râdem dacă nu ne-ar face mai degrabă să plângem, este aceea ca la o manifestare tradiţională, „Nocturna Bibliotecii Naţionale”, să ofere ca decor publicului... căsuţe construite din cărţi. Nu din cărţi bune de aruncat (deşi nicio carte din lume nu ar trebui aruncată), ci din volume care merită citite. Ele au fost tipărite ca să ajungă la cititori, nu ca să fie folosite drept cuburi colorate pentru un joc sinistru!

Din imaginile pe care le reproduc în cadrul acestui articol (preluate chiar de pe pagina de facebook a bibliotecii) reiese că printre volumele scoase din circuitul culturii şi stocate în pereţii căsuţelor se numără până şi „Opere” de Eminescu!

Claudia Şerbănuţă taie şi spânzură la Biblioteca Naţională a României, încercând să-i destituie pe colaboratorii fostei directoare, toţi oameni de o competenţă de multă vreme demonstrată. Face schimbări intempestive, dar nu ştie (sau refuză) să explice ce urmăreşte. Se joacă într-un mod capricios şi distructiv cu destinele unor profesionişti, aşa cum s-a jucat şi cu cărţile din care a construit căsuţe. Îi mai trebuie o lopăţică şi o găletuşă ca să fie complet echipată.

Domnule ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu!

Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis!

Folosiţi măcar câteva minute din timpul dv. preţios pentru a opri degradarea unei instituţii de maximă importanţă pentru România, a unei instituţii care poate fi considerată ADN-ul poporului român! Vă vorbeşte nu un intelectual exaltat, ci unul lucid. Ar fi pentru multă lume extrem de trist şi dezamăgitor să nu interveniţi.