Recursul la diateza pasivă în situaţii în care până recent era naturală folosirea reflexivului dezvăluie doar uneori calchiere din engleză. Iată un astfel de caz: „Aflăm din documentul oficial că Eduard Radu a fost născut la Paris, în 1854[...].” Un reporter TV transmite: „vor fi aflate motivele acestei situaţii”, iar un exemplu delicios este afirmaţia unei realizatoare TV la începutul dialogului cu invitatul din studio: „vedem că spiritele au fost încinse”. Că a insistat să evite reflexivul – banala expresie „spiritele s-au încins” – este evident, după cum evident este că formula nu e influenţată de engleză. Pentru a desăvârşi imaginea propunem un complement de loc – „vedem că spiritele au fost încinse pe plită” –  sau un complement de agent – „vedem că spiritele au fost încinse de Ionel.”

Abandonăm situaţia termică descrisă pentru a menţiona alt fenomen la modă – antepunerea adjectivului posesiv. Auzind pentru prima dată o frază în care adjectivul posesiv se afla înaintea substantivului, am presupus că afirmaţia are o notă comică sau sarcastică însă azi au devenit banale construcţii precum a mea soţie, al meu soţ, al meu frate, ai mei copii. Într-un dialog cineva propune: „să vă spun de-al meu băieţel”, iar altcineva comentează o fotografie: „aşa se mănâncă în Germania cu ai mei colegi”. Iată şi alte exemple: „sunt mândră că sunteţi ale mele surori”; „weekendul trecut am fost cu ai mei colegi în team-building!”; „azi a fost o zi mai uşoară pentru ai mei elevi [...]”. Permisă doar în poezie (v. Ai noştri tineri a lui Eminescu), antepunerea adjectivului posesiv în vorbirea curentă pare o formă de exprimare kitsch.

Euforia folosirii construcţiei ca şi, menţionate la începutul textului, are o latură surprinzătoare. Mulţi nu recurg la ca şi exact în situaţiile în care ar fi folosită corect. Iată câteva exemple: „El e la fel de cuminte ca şi fratele lui”; „Andrei ştie engleza la fel de bine ca şi franceza”; „Ca şi latina, greaca este utilă în studiul etimologiilor”; „Istoria, ca şi filosofia, e o disciplină importantă.” În aceste situaţii ca este prepoziţie, iar şi adverb cu valoare intensivă fără funcţie sintactică.

Erorile curente includ şi pronunţia deformată, inclusiv a unor substantive banale. Auzim exemple precum furíe, búget, déja, míros, alíbi şi clasicul prevédere. În privinţa ultimului termen, este curios că cei care îl pronunţă astfel ignoră un detaliu care i-ar ajuta să evite eroarea – asocierea cu substantivul vedere, alt derivat al verbului a vedea.