Doina Cornea şi moştenirea lui Marx

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doina Cornea va fi înmormântată astăzi la Cimitirul Central din Cluj – Dumnezeu s-o odihnească! Unul dintre foarte puţinii disidenţi ai regimului comunist din perioada „ceauşismului negru”, din anii ’80. A avut curajul să transmită scrisori de protest către Europa Liberă prin care denunţa „sistematizarea” – în fapt, distrugerea – satelor româneşti, dărâmarea bisericilor, şi megalomania lui Ceauşescu.

A fost destituită din învăţământ, interogată şi bătută în numeroase rânduri de Securitate. A tradus şi a copiat de mână „Încercarea labirintului” de Mircea Eliade, care a circulat în samizdat, printre prieteni. A răspândit manifeste în timpul revoltei de la Braşov – gest pentru care a fost închisă, apoi ţinută în arest la domiciliu. A reuşit să-i scrie Papei Ioan Paul al II-lea puţin înainte de Revoluţia din decembrie 1989, cerându-i scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din Ilegalitate în România. A ieşit în stradă la Cluj pe 21 decembrie 1989, sub gloanţe. A fost cooptată în FSN, dar a demisionat doar după o lună, nefiind de acord cu transformarea FSN în partid politic. A încercat să organizeze opoziţia democratică în Forumul Democrat Antitotalitar din România, din care a derivat mai târziu CDR. În anul 2003, ca urmare a deciziei Papei Ioan-Paul al II-lea, Doina Cornea a devenit Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru. În octombrie 2009 a fost decorată de regele Mihai I cu Crucea Casei Regale a României şi de ambasadorul Franţei la Bucureşti cu Legiunea de Onoare în grad de comandor.

Între timp, Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, l-a elogiat şi l-a apărat pe Karl Marx, spunând că a fost greşit înţeles şi că ceea ce a scris acesta a fost greşit pus în aplicare, în diverse momente şi locuri istorice. Aşadar, Gulagul sovietic şi persecuţia bolşevică împotriva Bisericii şi a creştinilor, Marele salt înainte, Revoluţia culturală şi remodelarea stupidă şi criminală a naturii în China lui Mao, mormanele de cranii produse de Khmerii Roşii în Cambodgia, care au decimat o jumătate din populaţia ţării, masacrele şi Gulagurile din Coreea de Nord, Vietnam, Europa de Est, America de Sud, Africa şi Afganistan, şi foametea generalizată care are loc acum în Venezuela, cu adulţi scheletici şi copii care mor pe capete, într-o nouă punere în aplicare a teoriilor lui Karl Marx – toate, au fost, aşadar, înţelegeri greşite şi/sau aplicări greşite ale teoriei. Ce contează că violenţa politică şi socială este explicit predicată de Marx, ce contează că formula „dictatura proletariatului” îi aparţine şi înseamnă exact asta – violenţa organizată de clasă. Ce contează 20 de milioane de oameni ucişi în URSS, 65 de milioane în China, peste 2 milioane în Europa de Est, alte 2 milioane în Coreea de Nord, jumătate din Cambodgia, 4 milioane de morţi în America de Sud şi în Africa – sunt, nu-i aşa, doar „victime colaterale” ale găsirii căii bune de a pune în aplicare teoria lui Marx. Poate va reuşi dl Jean Claude Juncker să o pună în aplicare, în sfârşit, aşa cum trebuia, pornind de la instituţia pe care o conduce?

Doina Cornea va fi înmormântată la o săptămână după ce New York Times a scris „La mulţi ani, Karl Marx. Ai avut dreptate!” şi la două zile după ce Europa a dezvăluit o statuie uriaşă a lui Marx primită cadou de la Partidul Comunist Chinez.

Articole de pe acest blog legate de subiectul tratat aici:

Karl Marx a avut dreptate? – link aici
Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga“ – link aici

Romeo şi Julieta – în afara legii? – link aici
Despre revoluţia bolşevică, bunăstare şi drepturi politice – link aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite