Domnul Blejnar, cămătarul

Nu ştiu dacă Sorin Blejnar este Regina sistemului corupt din vămi, dar sigur este Regele absurdităţii fiscale.

Ar fi de înţeles, ba chiar de apreciat, ca şeful ANAF să arate determinare maximă în strângerea dărilor la bugetul de stat. În fond, asta-i misiunea lui: să-i înţeleagă pe toţi, dar să nu ierte pe nimeni. Aşa funcţionează Fiscul peste tot în lumea civilizată.

De câteva zile, ANAF a declanşat inspecţii fiscale printre cetăţenii care în ultimii cinci ani (2006-2010) au obţinut venituri consistente (peste 30.000 de euro pe an) din drepturi de proprietate intelectuală - celebrele drepturi de autor. Bună şi treaba asta! Ochiul vigilent al Fiscului trebuie să vadă tot. Mai ales că, aşa cum anunţa Mediafax, „în urma analizei de risc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoane fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din contracte de colaborare şi din activităţi independente, care, deşi au depăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA şi, pe cale de consecinţă, nu au plătit taxa cuvenită la bugetul de stat. Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analişti financiari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuni TV".

Carevasăzică, avem de-a face cu nişte rău-platnici la bugetul de stat. Au fost pronunţate prompt câteva nume de ziarişti şi de artişti: Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Dan Bittman... Lui Nistorescu i-a fost pus şi sechestru asigurător pe un apartament, pentru o datorie de circa 100.000 de euro. „E o taxă pe libertatea de exprimare în regimul Băsescu", a trâmbiţat, propagandistic, jurnalistul.

Aiurea. Este doar o taxă izvorâtă din prostia fudulă a domnului Blejnar şi a câtorva subordonaţi ai săi. E normal ca Nistorescu, Cristoiu, Bittman şi ceilalţi să fie taxaţi conform legii (dreaptă, strâmbă, legea trebuie respectată). Dar e absurd ca ei să fie trataţi ca nişte infractori, fiind puşi să plătească penalităţi uriaşe pentru o vină care nu e a lor, ci chiar a Fiscului!

Să luăm cazul lui Ion Cristoiu. An de an, omul şi-a depus conştiincios, la administraţia fiscală, declaraţia de venit global. A completat toate sumele încasate, din toate contractele de colaborare, cu impozitele plătite la zi. Şi cu asta, basta. Omul a dormit liniştit, convins fiind că, dacă ar mai fi ceva de reglat - în sensul că mai are fie de dat, fie de încasat bani -, va primi de la Fisc o înştiinţare în acest sens. E absolut logic: aşa cum cetăţeanul informează Fiscul o dată pe an în privinţa câştigurilor sale, şi Fiscul trebuie să-l informeze, tot o dată pe an, în legătură cu situaţia sa fiscală. Ce-i atât de greu? Mai ales că el, Fiscul, cunoaşte hăţişul propriilor legi mai bine decât orice plătitor de impozite.

Ce-a făcut însă Fiscul din România ultimilor cinci ani? A primit an de an declaraţiile de venit global, dar nu a trimis nimănui vreo înştiinţare privind eventuale diferenţe de plată. Problema nu era la impozite, astea erau clare. Însă nebuloasa TVA, aplicabilă în condiţii neclare, trebuia semnalată cumva. Mai ales că plătitorul ar fi avut ocazia să-şi recupereze o parte a TVA din cheltuieli profesionale, dovedite prin facturi.

Fiscul a tăcut însă chitic, iar acum vine şi spune: ai de plătit TVA pentru ultimii cinci ani, plus penalităţi de 50%... 100%... 200%. Două sute la sută! Asta nu mai e lege, e cămătărie. Doar cămătarul se ascunde pentru a nu primi banii la timp şi a-şi obliga datornicul să plătească, apoi, dobânzi distrugătoare.

Ar cam fi timpul ca statul român să renunţe la cămătărie!

P.S. O întrebare pentru dl Boc, premierul „de dreapta" care s-a lăudat mereu cu cota unică de impozitare: ce fel de cotă unică e aceea când veniturile anuale de până la 30.000 de euro sunt taxate cu 16%, iar celelalte cu 16% (impozit) + 24% (TVA), adică 40%?