Dorel Dumitru Chiriţescu: marea înşelătorie a sistemului de pensii, pusă la cale de stat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cei mai mulţi dintre cei bătrîni erau liniştiţi şi dintr-un alt motiv. Aflaseră cu timpul un secret. Pensia era, de fapt, o himeră, o mare înşelăciune pusă la cale de stat” FOTO Adevărul
„Cei mai mulţi dintre cei bătrîni erau liniştiţi şi dintr-un alt motiv. Aflaseră cu timpul un secret. Pensia era, de fapt, o himeră, o mare înşelăciune pusă la cale de stat” FOTO Adevărul

Întotdeauna discuţiile despre pensii şi pensionari îmi evocă amintiri ale copilăriei, în care am cunoscut oameni ce mergeau „la serviciu“ doar pentru a avea, mai tîrziu, o pensie. Toată povestea legată de locul lor de muncă, efortul zilnic, salariul foarte prost şi naveta infernală erau suportate cu stoicism, gîndindu-se că, într-o zi, vor ajunge la pensie.

Toată povestea legată de locul lor de muncă, efortul zilnic, salariul foarte prost şi naveta infernală erau suportate cu stoicism, gîndindu-se că, într-o zi, vor ajunge la pensie. Mergeau la lucru, de cele mai multe ori, în trei schimburi, purtaţi de nişte autobuze IRTA care, obosite, abia se strecurau printre dealuri şi hîrtoape înspre o aşezare pe care numai imaginaţia debordantă a vreunui secretar de partid putuse s-o numească oraş. 

Unii se lăudau că au un „servici“ uşor, că nu prea muncesc, şi zîmbeau în colţul gurii gîndindu-se ce uşor puteau înşela statul pentru că, iată, „anii trec şi pensia va veni“. 

Alţii munceau din greu, în zone ale fabricii cu mult praf, noxe şi temperaturi foarte ridicate. Nu se gîndeau la sănătatea lor, ci la faptul că erau nişte privilegiaţi. Aceştia erau cei care „aveau grupă“ – asta însemnînd că, din cauza condiţiilor vitrege, primeau pentru fiecare an de muncă un surplus la vechime. Puteau ieşi la pensie mai devreme şi cu un venit mai mare. Şansa lor, cel puţin teoretică, era aceea de „a mînca“ pensie de la stat pentru o perioadă de timp mult mai mare. De fapt, acesta era mobilul principal al vieţii lor, visul de aur. Să stea acasă ca pensionari şi să vină poştaşul să-i strige, să-i cheme la drum şi să le numere banii în palmă. 

De fiecare dată de sărbători, fie că era Crăciun sau Paşti, se adunau la cîrciumă, în jurul unui pahar de vin, şi povesteau. Discuţia de bază era cea legată de pensii. Îşi calculau vechimea în muncă şi făceau socoteli în legătură cu mărimea viitoarei pensii. De cele mai multe ori, dezbaterea degenera şi începeau să se contrazică şi să se certe. Mergeau acasă şi aduceau dovezi scrise în legătură cu vechimea şi condiţiile de muncă. Pariau pe statutul lor de viitori pensionari, ca şi cum cineva, vreodată, îşi va mai aminti de ele. Cei mai vîrstnici stăteau liniştiţi pe margine. Erau respectaţi ca atare, dar şi pentru vechimea lor în muncă. Li se citea pe faţă oboseala determinată de anii îndelungaţi de navetă, sau de miile de pachete de ţigări fără filtru fumate sau de miile de sticle de alcool prost, băute.

Cei mai mulţi dintre cei bătrîni erau liniştiţi şi dintr-un alt motiv. Aflaseră cu timpul un secret. Pensia era, de fapt, o himeră, o mare înşelăciune pusă la cale de stat. Puţini sau foarte puţini dintre ei ajungeau să „mănînce“ pensie. Mureau înainte de vreme, copleşiţi de dublul lor statut de ţărani şi muncitori. Munceau cîte 20-30 de ani, se pensionau, dacă aveau noroc, în jurul vîrstei de 60 de ani şi mureau cîţiva ani mai tîrziu, lăsînd în urma lor văduve care primeau drept compensaţie, după munca lor, nişte sume insignifiante, de ordinul, să zicem, a cîteva sute de lei.

Am început discuţia despre pensii cu această amintire, deoarece în mintea mea a rămas, de atunci, ideea că pensia e ceva neserios, un fel de înşelătorie în care tu plăteşti foarte mult şi nu primeşti nimic sau aproape nimic. Nu s-au schimbat foarte multe de atunci. 

Bancul cu acel „ceva“ pus de „cineva“ în pensie, care îi omoară pe pensionari, la noi este încă foarte adevărat. Singura diferenţă, tot în defavoarea pensionarului, este că se munceşte mai mult, mult mai mult. Pensia funcţionează şi azi ca ceva magic, îndepărtat, un tărîm al minunilor în care primeşti bani fără să munceşti şi de care pot beneficia numai cei cu adevărat norocoşi. Sistemul de pensii din România a devenit şi mai nedrept decît era, iar pensiile se calculează, parcă, după formule şi mai complexe, halucinante. Aşa se face că un miliţian „de ţară“ poate avea o pensie, şi chiar o are, mai mare decît a unui profesor universitar. Cînd constaţi asta, te întrebi pe ce lume trăieşti şi dacă nu cumva cineva a dorit să-şi bată joc de tine. Din această cauză, bătrîneţea poate deveni o perioadă foarte grea, în care celor mai mulţi dintre noi, de bună credinţă, ajung să le tremure mîna pe ultimul leu. 

Sistemul de pensii a fost puternic grevat de pensionările sub toate formele – vechimea variată şi stagii posibile de cotizare. „Socialiştii“ de la putere, despre care acum mai aud pe unii că îi şi laudă, au folosit pensionarea ca pe o măsură antişomaj. Nu le plăcea lor cum sună. Cum adică să ai şomaj în ţară? S-a întîmplat aşa pentru că, nedorind „să ne vindem ţara“, aproape toată industria şi ramuri întregi ale economiei s-au prăbuşit sub ochii lor vigilenţi, „plini de patriotism“. Dintr-un fond de pensii naţional excedentar, păstrat astfel prin înşelătorie, s-a ajuns în numai cîţiva ani la unul deficitar.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro


Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. În 2010, a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite