Societate

articolul anterior articolul urmator

Dr. Beatrice Mahler: A crescut numărul internărilor de pacienţi tineri cu forme severe de COVID-19

1
28 Feb 2021 14:50:15
Autor: Cristina Morozan
FOTO EPA
FOTO EPA

În ultimele zile, a crescut numărul pacienţilor tineri care ajung la spital cu forme severe de COVID-19 şi cu saturaţii mici de oxigen, a avertizat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti.

„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aş putea spune, în ultimele trei zile. Internările cu pacienţi cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienţi care ajung cu saturaţii scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secţie şi un singur pat în terapie intensivă, în condiţiile în care de ieri s-a deschis şi unitatea mobilă”, a declarat duminică managerul Institutului Marius Nasta, conform Digi 24

De asemenea, ea avertizează că numărul pacienţilor cu forme severe de COVID aflaţi la terapie intensivă este în creştere în ultimele trei zile. Conform ultimei raportări, la nivel naţional, 1.006 persoane sunt internate la ATI, după ce în ultima perioadă se păstrase sub acest prag, dând speranţe că am putea asista la o domolire a pandemiei.
 
„De aproximativ trei săptămâni lucrurile o luaseră într-o direcţie bună, o scădere treptată a numărului de pacienţi, însă în această săptămână şi mai ales ultimele trei zile au însemnat o creştere a adresabilităţii către Institutul Marius Nasta a pacientului cu forme severe de COVID”, a declarat duminică Beatrice Mahler. 
 
Totodată, potrivit ei, nu mai poate fi vorba acum despre o direcţie pozitivă în evoluţia pandemiei.
 
„Nici într-un caz. Intenţia noastră de a reorganiza activitatea institutului, de a crea o secţie de reabilitare pentru pacientul post-COVID, nu poate fi pusă în practică în acest moment. Cu siguranţă trebuie să rămânem responsabili şi să continuăm să aplicăm cu atenţie măsurile pe care le cunoaştem deja”, a mai spus Beatrice Mahler.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tomescu Tom
28.02.2021, 16:56:20

De ce nu declanșați ... bree ... o campanie națională antifumat .... ????????????????????????? . Vi se rupe inima de câștigurile multinaționalelor ...? Mai mult de cât sănătatea oamenilor ? Apropo ...statul român ..prin atitudinea ambiguă ..de fapt încurajează fumatul și consumul de alcool ... . Scoateți fumatul în afara legii ... :))))) Chiar îmi doresc să îi văd pe parlamentarii ce vor face atunci, spume la gură ...

-9 (11 voturi)
Modifică Setările