Societate

articolul anterior articolul urmator

Dr. Coriu, Colegiul Medicilor: Mulţi au murit cu zile pentru că nu s-au vaccinat. Ne confruntăm cu un dezastru comunitar

10
24 Oct 2021 11:46:33
Autor: Afrodita Cicovschi

Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor, a spus, la B1TV, că România se confruntă cu un „dezastru comunitar” şi că mulţi oameni au murit cu zile pentru că nu s-au vaccinat şi nu s-au vaccinat pentru că nu au avut încredere în medici şi în autorităţi.

„Acum cu toţii, medici, pacienţii noştri, populaţia generală, toţi trăim o traumă colectivă, pandemia este un dezastru comunitar. Nu mai avem locuri în spitale, în secţiile ATI şi avem un număr enorm de mare de decese evitabile, adică oameni care au murit cu zile. Au murit că nu s-au vaccinat. (...) Am ajuns la o situaţie dramatică prin nevaccinare, dar şi din cauza unor medici iresponsabili care au transmis mesaje greşite / Am propus încă din iulie la Ministerul Sănătăţii certificatul verde pentru medici
 
Trebuie să recunoaştem cu tristeţe că la acest lucru a contribuit şi o parte din colegii noştri, puţini, dar ei au transmis un mesaj greşit care a dus în eroare populaţia şi care pune în pericol sănătatea publică.
 
Trebuie să oprim acest fenomen acum, avem mecanisme. E o încălcare a Codului deontologic. Noi avem această obligaţie faţă de sănătatea publică, colegii noştri ştiu. Dacă ajung în Comisia de disciplină procesul e lung, durează ani de zile, la final nu mai are nicio relevanţă concluzia.
 
Ce ne dorim noi e să existe mecanisme de rezolvare rapidă a acestor cazuri, vrem o responsabilizare a colegilor noştri, medicii. Sunt profesionşti, trebuie să-şi asume acest rol social, să transmită în comunitate numai şi numai informaţii corecte, bazate pe dovezi”, a declarat dr. Daniel Coriu, pentru B1 TV.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Profirica Popescu
24.10.2021, 12:01:28

Sau daca nu se pricep, sa nu mai apara naibii la TV sa spuna numai tampenii!

Ce ar spune Isus
24.10.2021, 12:05:03

Despre ce vaccin e vorba, nu spune Coriu. Vorbeste asa in general sau e vorba de ala anticovid? E cam incoerent

-25 (25 voturi)
Ce ar spune Isus
24.10.2021, 12:18:00

Clonella mea, te-ai vaccinat? Nu de altfel, dar ca sa fii clona pana la capat. Luati aminte la vorbele mele: cine nu are clona, sa-si cumpere!

+7 (9 voturi)
SPC Manase
24.10.2021, 12:50:01

Mulţi au murit cu zile pentru că statul roman nu s-a preocupat sa testeze masiv iar cei detectati pozitivi sa fie tratati cu medicamentele pe care ministra epilatoare inghinala a refuzat sa le cumpere. Intotdeauna toti s-au bulucit la spital unde au petrecut si 24 de ore pana l-a testat un medic dupa care l-a internat direc la ATI ca atata tratament exista. Nu s-au vaccinat ptr ca nimeni nu-si asuma vaccinul , nici macar producatorul. Suntem pe barba noastra indiferent cum ne-am raporta. Fiecare isi procura medicamentele si se trateaza cum poate. Werner putea iesi si sa anunte ca statul isi asuma efectele negative ale vaccinurilor. Nu sa dea din gura:''vaccinul este bun''. De paranoicul Arafat nu mai spun nimic. Acest felcer cu veleitati de dictator.

-11 (13 voturi)
IonIon Codreanu
24.10.2021, 13:10:30

Nu există tratament eficace pentru coronavirus! Singura soluție este VACCINAREA. Numai că prostovanii nu pot pricepe asta, iar de crezut NU CRED.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările