Dr. Rafila: De ce este necesară restricţionarea circulaţiei în România pe timp de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prof.dr. Alexandru Rafila susţine o eventuală restricţionare a circulaţiei publicului pe timp de noapte
Prof.dr. Alexandru Rafila susţine o eventuală restricţionare a circulaţiei publicului pe timp de noapte

Medicul Alexandru Rafila, care este şi reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a explicat, joi, de ce ar fi necesară, în opinia sa, o eventuală restricţionare a circulaţiei publicului pe timp de noapte, din cauza pandemiei

El a explicat că, de fapt, riscul în aceste situaţii este dat nu de mersul pe stradă, noaptea, ci de petrecerile care sunt organizate, de regulă, seara şi noaptea. „Lumea are impresia: domne, dacă mergi noaptea pe stradă înseamnă că eşti la risc să te îmbolnăveşti. Nu este adevărat, nu ăsta este sensul acestei măsuri. Sensul acestei măsuri este legat de limitarea petrecerilor, contactelor de altă natură, care aduc multe persoane împreună“, a explicat Rafila.

Rafila a dat drept exemplu Suedia, în ceea ce priveşte combaterea pandemiei de COVID-19, unde populaţia a fost sfătuită să reducă numărul participanţilor la petreceri. „Modelul suedez spune, acuma, aşa. Să limităm foarte drastic interacţiunile umane, să mergem mai puţin în vizită unii la alţii: Să nu facem petreceri cu 20 de persoane, să facem cu familia şi cu încă 2-3 persoane, cel mult, şi să luăm măsuri de distanţare. Nu sunt lucruri complicate, a mai declarat doctorul Rafila.

„Transportul este principala sursă de transmitere a bolii“

Însă nu petrecerile sunt principala cauză a numărului mare de cazuri de COVID-19 în România, crede Rafila, ci transportul în comun. El a dat drept exemplu închiderea şcolilor, care nu a avut efectul scontat în reducerea numărului de cazuri de infectare. „Transportul este principala sursă de transmitere a bolii în momentul de faţă - transportul public, transportul în comun. Şi acele apeluri de discuţii, nu numai de discuţii, de colaborare cu toţi angajatorii, încât toată lumea să-şi împartă personalul în 3, cei care nu pot lucra de la domciliu. Asta se întâmplă peste tot. Este asumarea de către angajatori a lucrului la domiciliu acolo unde se poate, iar restul îşi împart personalul în 3 şi mijloacele de transport sunt maxime pe parcursul celor 3 ore necesare transportului la locul de muncă şi bineînţeles la întoarcere. Şi lucrurile funcţionează. Noi am închis şcolile. Spuneţi-mi în ce ţară din Uniunea Europeană şcolile din clasa întâi până în clasa a opta sunt închise? De ce? Pentru că nu s-a evaluat impactul deschiderii şcolilor. Uitaţi-vă. Suntem la două săptămâni de la închiderea şcolilor. Vi se pare că a scăzut numărul de cazuri? Deci e clar că şcolile nu au avut o influenţă importantă în ceea ce priveşte numărul de cazuri“, a mai spus Rafila. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite