Dreptul naţiei la nepăsare în ţara în care curge lapte şi câinii au cornuri în coadă

Politica în ţara nimănui

La vremea anului 2002 vedeai des pe televiziuni aşa-zise reportaje pline de  o ciudată empatie cu copii care se plângeau că, în timp ce colegii mănâncă, ei rabdă de foame, nu se pot concentra din pricina foamei, că nici acasă nu au ce mânca, dar măcar acolo nu mănâncă nimeni. Mai vedeai tot atunci şi profesoare sau învăţătoare care se lamentau că aceşti copii nu se prezintă la cursuri din această cauză. S-a lansat programul.

Au beneficiat unii, au ajuns la sapă de capitalism alţii (a se vedea cazul Prodlacta), dar, cel puţin teoretic, copiii au mâncat.

Politici pentru interese, nu pentru oameni

Programul ”Cornul şi laptele” a fost lansat în plină guvernare Adrian Năstase, printr-o ordonanţă de urgenţă, (96/2002), teoretic cu bune intenţii. De ce teoretic? Pentru că practic intenţiile bune s-ar traduce prin voinţa de a nu risipi banii publici, de a orienta programul spre categoriile sociale care cu adevărat au nevoie de el. Statisticile spun că media beneficiarilor acestui program este de 2 milioane de copii. La foarte scurt timp după aceea au apărut şi ştirile: ”copii joacă fotbal cu laptele”, ”copiii aruncă şi cornul şi laptele”. Pentru că nicio guvernare n-a intervenit să corecteze aberaţiile programului, risipa a continuat. Certurile pe licitaţii s-au înteţit.

În timp, ONG-urile care au centre de zi au transformat risipa în soluţie şi astfel, în destule cazuri, cornul şi laptele de la stat au hrănit copiii nevoiaşi, abandonaţi, uneori chiar familii în situaţii disperate. 

Politicieni versus societate

În mod normal, într-o ţară normală, acest program ar trebui ajustat la nevoile societăţii. Nu să se stopeze în condiţiile în care România se numără în continuare printre ţările cele mai sărace din Uniunea Europeană (UE). Mai mult, România, conform ultimului raport Eurostat, dat publicităţii în februarie 2013, are numărul cel mai mare de copii expuşi sărăciei şi excluziunii sociale din UE în condiţiile în care 78% dintre ei trăiesc în familii cu prea puţină educaţie. La nivelul anului 2012  acelaşi Eurostat estima ca 41% din populaţia României se află sub pragul sărăciei, iar 43% (din nou cel mai mare procent din UE) întrunea peste trei criterii din totalul de criterii de evaluare. 

Într-o asemenea ţară, Guvernul îşi permite să taie în spirit comunistoid programul de pe listă. Cine a făcut evaluarea acestui program şi în baza a ce se ia această decizie? Ce face societatea civilă altceva decât miştocăreala de prost gust pe seama unor copii flămânzi, tot români şi ei?