Dumneavoastră sau tu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E mai dificil de răspuns decât pare la prima vedere, şi riscurile să faci o gafă şi să ieşi cu imaginea şifonată dintr-o astfel de situaţie, sau cu stima de sine învineţită semnificativ, mai mari decât credeţi.

Am făcut un mic sondaj pe Internet pe această temă, am întrebat oamenii cum ar prefera să li se adreseze un necunoscut la primul contact, presupunând că au reuşit să-l plaseze pe interlocutor într-un statut social şi profesional apropiat de cel în care sunt eu: mai informal, cu „tu”, ca americanii, sau mai formal, cu „dumneavoastră”, după franţuzeştile obiceiuri.

Din o mie de răspunsuri, cam 40% ar prefera abordarea formală (tu) şi 60% pe cea informală (dumneavoastră) – ceea ce era previzibil. Au fost şi multe comentarii cu detalierea şi explicarea răspunsurilor, cu exemple şi recomandări, de felul: „la început spunem dumneavoastră, că aşa e politicos, apoi trecem la o interacţiune mai informală”, sau „îi cer permisiunea interlocutorului să-i spun pe nume” etc.

Recrutorii sunt foarte atenţi la prima formulă de adresare din partea candidatului şi la felul în care se poziţionează acesta în primele 10 secunde, fiindcă adesea pot fi trase concluzii destul de relevante de aici.

Dinspre partea candidatului, raţionamentul e următorul: dacă ştii dinainte suficiente lucruri despre cel cu care urmează să te întâlneşti, îţi stabileşti dinainte cum te poziţionezi. Dacă nu, ai câteva secunde ca să o faci la faţa locului. Pentru cei siguri pe ei şi obişnuiţi ai mediilor manageriale, secundele acestea sunt de ajuns. Şi nu cad în capcana de a se alinia automat la poziţionarea „impusă” de recrutor sau de angajator, ca să-i răspundă cu tu dacă el i se adresează astfel, şi invers, dumneavoastră la dumneavoastră.

Regula clară, fără echivoc, este să îţi asumi poziţionarea şi să nu o mai schimbi după aceea, chiar dacă ai la un moment dat senzaţia că nu a fost, poate, cea mai bună decizie. Dacă ai început cu dumneavoastră, rămâi la ea până când interlocutorul îţi cere sau îţi sugerează că ar fi bine să treceţi la o poziţionare mai informală. Într-adevăr, puţine lucruri sunt mai penibile şi mai generatoare de gafe şi de situaţii jenante decât întrebarea „Pot să vă tutuiesc?”, sau, şi mai riscanta „Pot să te tutuiesc?”. Cu foarte puţine excepţii, cel căruia îi pui această întrebare cu totul neinspirată se va simţi obligat să spună ca da, poţi, chiar dacă îl deranjează această familiaritate, din cine ştie ce motive. Iar dacă spune că nu, nu mă puteţi tutui, vă imaginaţi cum se simte întrebătorul…

Altă capcană în care cad unii cu multă uşurinţă este să înceapă amândoi cu dumneavoastră, şi după un timp, când celălalt trece la tu din mers, fără vreo notificare, să faci şi tu imediat acelaşi lucru. Sfatul meu este să nu faceţi asta, să continuaţi să-i vorbiţi cu dumneavoastră, dacă aşa aţi început, chiar dacă el a schimbat tonul între timp. Aşteptaţi să vă spună el să o faceţi. Dacă nu o face, e foarte posibil să fi fost o aparent inofensivă piedică pe care v-a pus-o perfidul recrutor, dar cu consecinţe imprevizibile…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite