Dunărea: o zi de glorie şi 365 de gunoaie

Malul Dunării la Baziaş

De Ziua Dunării se colectează remorci de mizerii din sectorul românesc al fluviului. În restul anului, peste 1500 de tone de plastic plutesc în voia sorţii, se lipesc de maluri şi nasc un peisaj dezolant.

Un mare panou albastru, instalat la marginea drumului, anunţă că ne aflăm într-o arie protejată în care sunt permise acţiuni şi intervenţii de înlăturare, prevenire, combatere a unor factori periclitanţi pentru habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente. Dacă întorci, însă, privirea spre cadrul mai larg, dai peste un tablou dezgustător: întregul mal al golfului este fortificat cu un bastion de mizerii, munţi de peturi şi alte diverse resturi împinse de curenţi şi încolăcite în crengi rupte, printre care s-au adăpostit lăstuni de mal, egrete şi cormorani mici.

Nu vin din toată Europa, cum se plâng unii ecologişti mai verzi decât culoarea mediului. Cele mai multe sunt aduse de afluenţii din Balcanii de Vest, din România sau chiar Ucraina, pe Tisa. La graniţa Ungariei cu Croaţia există sisteme de evacuare a mizeriilor din Dunăre. De trei-patru ori pe zi, ambarcaţiuni specializate întind nişte plase la limita imaginară a graniţei şi recoltează cam tot ce pluteşte spre aval. Mai scapă, poate, un pet, poate două. Dar nu tot ceea ce se vede aici, lângă Baziaş, sau mai jos, în buza ecluzelor de la Porţile de Fier, vine din Occident. E o scuză uşoară, numai bună de manipulat patrioţii de mucava.

Mai există şi o altă boală, invizibilă, a fluviului: un studiu realizat de GeoEcoMar, Institutul român pentru Geologie şi Geoecologie Marină, şi BfG, Institutul german pentru Ştiinţele Apelor, a descoperit că Dunărea cară cu ea spre Deltă şi Marea Neagră cantităţi însemnate de microplastice - polietilenă, polipropilenă şi polistiren - provenite din fibre şi folii de plastic. Concentraţia este de 19 particule la metrul cub de apă. Cele mai multe provin din plasele de pescuit şi din pungile de plastic abandonate.

Dezinteres şi fraude

De aproape trei decenii există o zi a Dunării, trecută în calendarele evenimentelor internaţionale în dreptul datei de 29 iunie. Are de-a face cu semnarea, în 1994, a unei convenţii fastuos numită „privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a Dunării”.

În realitate, cel puţin pe sectorul românesc, Dunărea pare mai degrabă istoricul zid care ar putea ţine străinii departe decât vehicul de apropiere şi cooperare, aşa cum sunt marile fluvii din restul Europei şi, de multe ori, însăşi Dunărea, mai în amonte. Malurile respingătoare, începând cu acel peisaj dezolant de la kilometrul zero românesc care se repetă de-a lungul fluviului până la gurile sale, trecând prin aglomeraţia kitsch din zona Cazanelor, sufocată sub asediul unui turism de haită, lipsit de reglementări, apoi prin falezele mohorâte de la Moldova Veche până la Brăila, cu ruine industriale şi clădiri în paragină.

Gunoaie la Baziaş

Până şi piciorul podului lui Apolodor din Damasc, vechi de două mii de ani, vestigiul unei construcţii ridicate de romani în doi ani, zace abandonat în mizerie, deşi autorităţile au avut la dispoziţie un deceniu şi zece milioane de euro pentru a-l pune în valoare pe măsura mândriei naţionale declamate festivist.

De festivisme se va bucura Dunărea şi de această aşa-zisă zi a ei. La mese rotunde organizate din bani care nu ar trebui să ajungă în altă parte se va vorbi, în aşteptarea unui pişcot, despre „regele râurilor europene”, se va elogia frumuseţea Deltei Dunării, va fi invocată biodiversitatea covârşitoare şi se va clama preocuparea pentru protejarea mediului. Cam atât din partea autorităţilor. Garda de Mediu va raporta o nouă depăşire de plan la scris amenzi dar se va spăla pe mâini de ele pentru că datoria lor este să dea amenzile, nu au nici un control în ce priveşte aplicarea acestora. Primăriile vor bate obrazul organizaţiilor neguvernamentale de monitorizare a situaţiei mediului, reproşându-le că sunt degeaba ruşinate public pentru pasivitate, fiindcă ele nu au fonduri să ecologizeze şi nici să supravegheze.

Neputinţa se va simţi în largul ei. Iar pâlcuri de copii împinşi la spate de câţiva diriginţi rătăciţi ar putea ieşi să cureţe din nou, hei-rupist, malurile de peturi, făcând loc pentru cele care vor veni iar şi iar, cum se întâmplă în golful Dierna, unde Cerna aduce, la fiecare viitură, mormane de mizerii abandonate patriotic dincolo de gardurile gospodăriilor româneşti.

Oficiul European Antifraudă, OLAF, investighează de ceva vreme traseul unui miliard de euro oferit de Comisia Europeană pentru programe ce vizau, pe de o parte, protecţia şi conservarea mediului în Delta Dunării, pe de alta dezvoltarea comunităţilor din Tulcea şi ridicarea nivelului lor de trai. În realitate, banii s-au dus în afacerile şefilor politici locali, care au construit hoteluri şi clinici private în reşedinţa de judeţ, şi-au înzestrat firmele şi au renovat biserici, în loc să decolmateze canale, singura infrastructură de circulaţie a Deltei. 

Nici măcar puţinul dedicat pescarilor din Delta Dunării nu a fost, de fapt, valorificat. Amânată trei ani, din cauză că proiectului îi lipsea racordarea clădirii la utilităţile de bază, curent şi apă, bursa de peşte din Tulcea, inaugurată în prezenţa electorală a fostului premier Viorica Dăncilă, a fost închisă a doua zi după trecerea coloanei oficiale. La momentul inaugurării era nefuncţională dar s-a găsit nişte butaforie pentru o festivitate care trebuia ţinută, pentru că altfel ar fi urmat returnarea finanţării europene.

„Turiştii să găsească curat şi să lase la rândul lor”

Nu doar banii europeni se nămolesc în Deltă ci şi mizeriile aduse de fluviu din amonte. La vărsarea în mare, Dunărea are un debit de 4,2 tone de plastic pe zi. În zona Dunării lipoveneşti, de exemplu, adică pe braţele Sfântu Gheorghe, şi pe canalele Dunavăţ şi Lipovenilor, nu există nici un sistem instituţionalizat de colectare a deşeurilor. Iar fluxul tot mai mare de turişti, aici ca în toată Delta, de altfel, se lasă cu consecinţe nefericite pentru mediu. Cât timp nu există speranţă din partea instituţiilor publice, mobilizarea vine tot dinspre societatea civilă.

Astăzi, de ziua Dunării, şi pe parcursul următoarelor şase luni, Asociaţia 37 din Dunavăţul de Jos şi parteneriii locali, barcagii şi oamenii cu pensiuni, îşi propun să colecteze plastic şi alte deşeuri de pe malurile apei. „Nici autorităţile locale, nici administraţia Rezervaţiei Biosferei nu fac nimic. Nu ştiu care e interesul dar spun că nu fac faţă, că nu au bani la salarii. Nu fac faţă la nimic: nici la curăţenie, nici la braconaj, nici la ordine”, povesteşte Grigore Bejan, proprietarul unei pensiuni, la Dunavăţ. „Am poze din 15 martie, de anul acesta: au venit, au campat unde nu aveau voie, au pescuit orice, inclusiv ce nu era permis, şi au lăsat în urmă butelii de aragaz de tabără, peturi, sticle - e ceva incredibil. Ar trebui crescute amenzile. Păi, ştiu persoane care întreabă unde este contul în care se plăteşte amenda, să o achite în avans şi să stea liniştiţi unde vor. E bătaie de joc”. 

Bejan nu exclude însă nici situaţiile în care agentul care ar trebui să aplice amenda închide ochii şi ia o parte din bani fără să încheie vreun proces verbal. „Nu mai vorbesc de braconaj, că acolo problema este mult mai gravă. Acum încercăm să punem nişte pubele de gunoi, astfel ca turiştii care vin aici să găsească curat şi să lase la rândul lor, după o ieşire cu barca de o zi sau mai multe. La debarcaderul satului, de exemplu. E drept că, apoi, trebuie şi colectat acel gunoi strâns”, explică Bejan.

Pădurea Caraorman din Delta Dunării

Nu e prima experienţă de acest fel: localnicii au mai ieşit cu bărcile şi au adunat mizeriile de pe un canal care duce până aproape de plaja sălbatică de la Perişoru. Cel puţin, la întoarcere, au primit din partea primăriei un tractor cu remorcă şi astfel mizeriile au ajuns la deponeu. „Trebuie un pic împinşi de la spate. Dar nici noi nu aşteptăm totul de la ei. Ne organizăm, ca nişte voluntari, ca să ajutăm şi să ne fie bine”, spune Bejan.

O soluţie la îndemână poate fi taxa pe pet, garanţia care poate fi recuperată atunci când ambalajul gol este returnat iar Bejan este convins că „o să se facă şi la noi dar până atunci arată foarte urât”. Dar şi pentru aşa ceva e nevoie de un pic de educaţie.

„Campaniile noastre, care se vor întinde pe şase luni, nu doar de Ziua Dunării, nu înseamnă doar strângerea deşeurilor fără stăpân ci şi ateliere de învăţare despre mediu, biodiversitate, reciclare sau împărtăşire de bune practici din alte comunităţi”, explică Luiza Zamora, de la Asociaţia 37. Pentru asta i s-a alăturat Anastasia Staicu, de la Seneca EcoLogos: „Am vrea să introducem un protocol de bune practici cu barcagiii care plimbă turiştii: fiecare turist să primească un sac şi o pereche de mănuşi iar atunci când barcagiul vine să-i ia, să plece cu tot cu gunoi, să nu-l lase în urmă. Şi mai dorim ca la final să avem vreo 40 de elevi de la şcoala din Murighiol care să devină promotori ai bunului comportament atât printre săteni cât şi printre turişti, cărora să ştie să le explice, atât din punct de vedere legal cât şi moral, că nu e bine să lase mizerie în urma lor”. Iar dacă pe copii nu e greu să-i angrenezi în asemenea acţiuni, Anastasia Staicu este convinsă că, tot în joacă, îi va implica şi pe adulţii din zonă în misiunea de a păzi mai atent Delta de pericolul mizeriilor.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle