Editorialele pe „autocorrect“ – sau despre ipocrizia dublei măsuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Yuval Noah Harari declară public că, din decembrie 2017, nu mai are smartphone. Harari locuieşte într-un moshav, o comunitate agrară de lângă Ieruasalim.

În fiecare an Yuval Noah Harari se retrage timp de cel puţin 30 de zile din lume în linişte şi meditaţie, fără cărţi şi fără acces la Internet şi la social media. Harari practică meditaţia Vipassana, timp de 2 ore în fiecare zi, şi declară că această practică spirituală „i-a transformat viaţa“. Harari este, de asemenea, vegetarian – nu consumă nici măcar produse lactate. Specialitatea lui Harari este ISTORIA MEDIEVALĂ. Harari este gay declarat, cărţile sale se bazează pe o perspectivă evoluţionistă, şi cochetează cu ideea că în viitor omenirea va dobândi puteri asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu. Pentru toate acestea, Yuval Noah Harari este unul dintre cei mai lăudaţi şi mai aplaudaţi scriitori ai momentului – inclusiv în România. Nu ştiu ca vreun jurnalist român să-l fi acuzat pe Yuval Noah Harari că este „obscurantist“, „ignorant“, „bigot“ şi „din Evul Mediu“, chiar dacă Harari locuieşte la o fermă, nu foloseşte smartphonurile, e evident preocupat de Evul Mediu, şi are în centrul vieţii sale o anumită formă de spiritualitate (link aici către articolul de pe Wiki).

Dimpotrivă, Yuval Noah Harari este, după editorialistul GSP Andrei Crăciun, un istoric care nu e atât de cunoscut pe cât s-ar cuvenit. Harari joacă „în echipa oamenilor de ştiinţă“, e istoric, dar nu în înţelesul românesc al istoriei – „nu la direcţia de propagandă“, şi ne explică raţional că „e rezonabil să credem că în câteva generaţii omul va dobândi nemurirea“.

Arbitrul de fotbal Alexandru Tudor declară, public, că nu se uită la televizor, nu citeşte ştirile de pe net şi nu foloseşte WhatsApp (link aici). Arbitrul de fotbal nu trăieşte într-o comunitate agrară de lângă Bucureşti. El nu se retrage în fiecare an cel puţin 30 de zile din lume în linişte şi meditaţie – dar, din când în când, mai trece pe la mănăstiri. Alexandru Tudor nu practică rugăciunea inimii timp de două ore pe zi în fiecare zi – însă s-a întâmplat să se mai scape către presă ideea că e credincios, şi că se roagă – ca un creştin. Alexandru Tudor nu este vegetarian – mănâncă la fel ca tot omul şi nici măcar nu ştiu dacă a zis vreodată că ar ţine post. Alexandru Tudor nu este gay declarat – este familist, şi are copii. El nu cochetează cu ideea că omenirea va dobândi puteri asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu – ci doar cu ideea că există Dumnezeu; şi că Dumnezeu poate să lucreze prin noi, oamenii. Specialitatea lui Alexandru Tudor nu este istoria medievală – specialitatea lui este arbitrajul, şi are reputaţia de a fi unul dintre cei mai corecţi şi exigenţi arbitri din istoria de după 1990 a arbitrajului românesc. Pentru toate acestea, Alexandru Tudor este împroşcat cu lături şi este numit „fariseu“, „obscurantist“, „ignorant“, „bigot“ şi „din Evul Mediu Timpuriu“.

Atitudinea lui Alexandru Tudor ar fi, după editorialistul GSP Cristian Geambaşu, o dovadă despre „forţa perversă a bigotismului“. Nu, dragi „jurnalişti“ şi editorialişti – atitudinea dvs. este o dovadă despre ipocrizia dublei măsuri. Care e, cum altfel, un etalon destul de precis al „fariseismului ieftin“. Iar termenul de „bigotism“ are un înţeles foarte precis – înseamnă o credinţă sau o înţelegere vagă, nelămurită. Aşa cum pare a fi şi înţelegerea dvs. despre toate cele de mai sus.

Poate că arbitrul Alexandru Tudor e uşor excentric. Dar şi Yuval Noah Harari e (cel puţin uşor) excentric. Chiar dacă omul e uşor excentric, maniera aceasta de a-l descrie pare a fi pe „autocorrect“ – sau pe „autosuggestions“. Editorialistul GSP a băgat „enter“ la toate stereotipurile corectitudinii politice – de la bolşevicul „obscurantism“ la răs-folositul şi epuizatul stereotip al Evului Mediu. Şi este trist să vezi cum autori care au scris cândva unele editoriale memorabile par să exceleze acum într-un gen nou al scriiturii de propagandă – editorialele pe „autocorrect“. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite