EDU.RO, 2020-2021. Clipa astrală de followership

Barbara Kellerman, profesor de leadership la Harvard Kennedy School şi prim director executiv al Centrului de Leadership Public înfiinţat la Şcoala Kennedy la începutul anilor 2000, a făcut pionierat în 2008 publicând volumul Followership (adus acum în patria limbii române), în care recadrează polaritatea lider-follower, focalizând spotul analizei pe cei care, în fapt, fac (sau nu) ca lucrurile să se întâmple.

M-am întâlnit cu această carte în urmă cu patru-cinci ani şi mă bucur enorm că ea completează literatura de specialitate din limba română, fiind – după câte cunosc eu – prima lucrare ştiinţifică relevantă, publicată la noi, consacrată followershipului, într-un peisaj dominat cvasi-integral de cărţi despre lideri şi leadership. Mai am un motiv de bucurie, personal, faţă cu această premieră editorială: Barbara mi-a fost mentor în anii 2000-2001-2002, la vremea când pregăteam versiunea-pilot a programului Liderii Mileniului Trei®, invitându-mă, în acest context, să devin afiliat al Centrului de Leadership Public, entitate proaspăt creată la Şcoala Kennedy. I-am citit multe din cărţile excelent scrise şi, din motive evidente, am decis că volumul de faţă merită cu asupra de măsură haina limbii române. Ca întotdeauna, echipa BMI a făcut istorie şi de această dată, oferindu-vă o lucrare de clasă, consolidând astfel consistent valoarea deja consacrată a lecturilor bestseller marca BMI, existente pe piaţă.

Argumentul de fond al Barbarei Kellerman este cutremurător, prin perspectiva pe care o pune asupra realităţii. Cum a fost posibil Holocaustul? – întreabă, dur, Kellerman, în deschiderea liniei de articulare a forţei formidabile a celor din spatele liderilor. Nu Hitler, el, liderul maxim, a luat cu mâna lui vieţile milioanelor de evrei în anii celui de-al doilea război Mondial; ceilalţi, cei din jurul său, mai apropiaţi sau mai depărtaţi, unde au fost? Ce au păzit? De ce au asistat pasivi la toată grozăvia, făcând-o posibilă, atunci când nu au pornit ei înşişi, cu mâinile lor, camerele de gazare ori au aprins cuptoarele de incinerare în care au pierit milioane şi milioane de suflete?

Cadrul creat de Kellerman pentru descrierea comportamentului celor aflaţi în rol de followers (aderenţi) aşează profilurile acestora pe o singură axă – aceea a angajamentului autentic în raport cu mesajele transmise de lider, de la absenţa deplină la susţinerea maximă. Cele cinci categorii cu care operează modelul său sunt următoarele:

• Izolaţii (isolates) – nu le pasă de nimic, nu-i interesează nimic; sunt complet detaşaţi; sunt complet rupţi de acţiunile liderilor, potenţându-le astfel, prin non combat, statutul şi influenţa (îndeosebi cea nefastă, nesancţionând-o din faşă)
• contemplatorii din tribune / spectatorii / băgătorii de seamă (bystanders) – observă tot, dar decid să nu participe; retragerea lor conştientă din acţiune înseamnă o declaraţie de neutralitate echivalentă cu suportul tacit acordat status quo-ului
• participanţii (participants) – sunt angajaţi într-o măsură oarecare; în mod clar acţionează în favoarea liderilor şi organizaţiilor cărora aparţin, sau contra acestora; le pasă suficient de mult de situaţia de fapt pentru a aloca resurse (timp, bani, energie) ca să genereze un impact
• activiştii (activists) – au opinii puternice despre liderii lor şi acţionează ca atare, puternic, concertat fie pentru a consolida poziţia liderilor fie pentru a-i submina ori înlătura de la putere
• devotaţii trup şi suflet / “fanaticii” (diehards) – sunt gata să-şi dea viaţa pentru cauză; sunt fie profund devotaţi liderilor lor, fie, dimpotrivă, sunt gata să le ia gâtul, detronându-i într-o clipă, dacă le-o cere conştiinţa; sunt epitomul credinţei lor profunde, care le dictează şi le defineşte faptele.

Cum ar arăta cadrul de followership al Barbarei Kellerman, decriptat în lumea Şcolii noastre, lume etern mioritică şi pururi fascinantă asemeni României însăşi? Iată cum, cu trimitere la presiunea constantă, intensă pe schimbarea paradigmei sale, adică pe ieşirea din caduca inadecvare comunistă de veac trecut şi intrarea în lumea secolului XXI, aşa cum Ţara o merită şi are nevoie.

Dacă un sfert de milion de profesori, câţi ară şi seamănă acum ogorul preuniversitar, s-ar pune de-a băţul şi ar denunţa şcoala făcută prost, de mântuială, formă fără fond, sunt convins că transformarea de sistem ar fi floare la ureche. Şi dacă marile federaţii sindicale de profil, două la număr, ar da cu pumnul în masă cerând Şcoală pe bune, sunt convins că niciun guvern nu le-ar sta în cale. În loc, masa critică formidabilă a schimbării de paradigmă dinlăuntrul sistemului se complace într-o subzistenţă călâie a protagoniştilor de drept, care nici nu-i stinge de-a binelea, nici nu-i face să trăiască după cum le-ar merita rangul conferit de cea mai nobilă profesie din lume. Ea, profesia, e nobilă. Noi, muritorii de rând, ce facem ca să-i păstrăm şi sporim strălucirea binemeritată?

Estimarea mea este că, în anul de graţie 2020, “izolaţii” înseamnă 15-20% din sfertul de milion de profesori din învăţământul preuniversitar. 80-75% îngroaşă stratul masiv de “contemplatori”. 4% pot fi “participanţi” oneşti. 0,9%, “activişti” de încredere. 0,1%, adică 1 la 1000, pot fi număraţi ca devotaţi autentic schimbării paradigmei educaţiei. Aici suntem acum.

Spectatorii “contemplatori” definesc ipocrizia şi lehamitea de sistem la zi. Ipocrizie şi lehamite în care impostura politică puieşte otrăvit, nestingherită. Când “participanţii” vor deveni 30%, “activiştii” 20%, iar “devotaţii” 10%, atunci vom putea marca schimbarea de mentalitate ireversibilă, favorabilă scoaterii Şcolii din comunism. Până atunci, nu.

Am o veste bună, însă – acum, în anul şcolar de graţie 2020-2021. Acum, ca societate, putem face saltul cuantic între cele două lumi antagonice ale Educaţiei, transformând ameninţarea pandemică în oportunitate a schimbării ireversibile, asemeni neaşteptatei, binefăcătoare ploi din Valea Morţii evocate atât de puternic de Sir Ken Robinson.

Clipele de cumpănă sunt, prin natura lor, astrale. Naşterea, moartea şi altele asemenea filtrează instant brizbrizurile ieftine, decantând esenţele tari. Acum trăim o clipă astrală. Un punct de inflexiune brutal, în care, brusc, pe viaţă şi pe viaţă, avem a ne vedea aşa cum suntem, în oglinda propriei noastre condiţii umane. Verbele esenţiale ale oglinzii rămân cele dintru începuturi. LEARN. UN-LEARN. RE-LEARN. Ca să ne împlinim, aşa cum se cuvine, menirea în lume.

Citiţi, aşadar – cu luare-aminte, cu creionul în mână, luându-vă notiţe multe – cartea aceasta. Şi apoi treceţi de la izolare şi contemplare la participare şi acţiune. Putem mânca seminţe blazaţi, înjurând din tribune că lumea e rea şi de-aia n-aţi avut noroc în viaţă, sau putem intra curajoşi în teren, jucând jocul şi asumându-ni-l până la capăt. Noi decidem către ce merită cu adevărat să înclinăm balanţa, ca să nu se spargă oglinda integrităţii atunci când ne privim în ea. Cartea Barbarei Kellerman ne învaţă cum putem schimba lumea – vis cu vis, gând cu gând, om cu om.

Gând bun tuturor. Ţinem aproape.

La mulţi ani!