Societate

articolul anterior articolul urmator

Efectul nocebo asupra PSD

0
3 May 2010 22:38:01
Sabin Orcan

Nici măcar pesediştii vechi, cei care au mai suportat o dată „foamea“ în opoziţie, nu mai au încredere în viitorul partidului.

Ce se întâmplă în ultima vreme cu PSD, de la schimbarea cu tam-tam a liderului până la dezertarea în masă a parlamentarilor şi formarea unei noi formaţiuni politice, nu se poate explica doar prin grelele condiţii pe care le presupune opoziţia. Este una dintre explicaţiile pe care ni le tot dau, la televizor, diverşi analişti îngrijoraţi, vezi bine, de soarta stângii. Sigur, ea are un dram de adevăr.

Nu se poate nega că un partid altădată atotputernic, pentru care exerciţiul puterii devenise ceva la fel de natural ca respiraţia, are mari probleme de adaptare la intrarea într-un ciclu electoral în care nu va apuca să se înfrupte din ciolanul guvernării. Dar dacă ne gândim că istoria se repetă şi ne uităm puţin în urmă vom descoperi că social-democraţii au mai trecut printr-o asemenea experienţă sub regimul Conveţiei Democratice.

Şi atunci au existat voci (ce-i drept, mai timide, dar la fel de sonore) care au cerut capul preşedintelui Ion Iliescu. Şi atunci dizidenţii au ales să plece pentru a-şi forma propria formaţiune politică (numită pompos „Alianţa pentru România"). Şi atunci s-au grăbit comentatorii momentului să cânte proho­­­dul PSD-ului, bazându-se pe argumentul irefutabil că pesediştii nu vor rezista într-un război dus, cum zice românul, „pe burta goală". Era ca şi cum ai încerca să-l obişnuieşti pe bogat cu sărăcia.

Se vede treaba că s-au înşelat, căci Iliescu şi ai lui au revenit cu prima ocazie în capul mesei. Astăzi, situaţia e însă diferită. În primul rând, din cauza conjuncturilor care au adus par­­­­­tidul pe mâna unor Mircea Geoană şi apoi Victor Ponta, doi politicieni care au pornit cu stângul acţiunea de reformare a fostului FSN. Din simplul motiv că au încercat să reformeze organizaţia, nu mentalităţile.

În al doilea rând, niciunul dintre ei nu corespunde imaginii de „tătuc" providenţial a predecesorului lor. Şi, de aici, renumele de victime sigure în faţa adversarilor, dar mai ales a colegilor. Principalul reproş la adresa junelui Ponta? „Nu prezintă garanţii că ne va conduce la victorie", îmi spunea recent un baron local care cochetează cu „grupul independenţilor", transformat peste noapte în Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Ce va fi însemnând asta? Că nici măcar pesediştii vechi, cei care au mai suportat o dată „foamea" în opoziţie, nu mai au încredere în viitorul partidului. Nu mai văd, ca să folosesc o expresie adecvată, „luminiţa de la capătul tunelului". Evident, cauzele pentru care părăsesc grăbiţi corabia partidului sunt diverse: de la dosare penale şi orgolii rănite până la stimulente guvernamentale de nerefuzat.

Efectul e însă acelaşi. În termeni medicali, s-ar chema „nocebo", contrariul mai celebrului „placebo". Pe scurt, credinţa bolnavului că se va vindeca pe bază de autosugestie poate să-i împiedice însănătoşirea sau chiar să-i agraveze boala. Ideea a fost folosită prima dată la noi în legătură cu politica de distinsul Cristian Pârvulescu. Numai că dânsul nu se referea la PSD, poate pentru că este singurul analist declarat de stânga sau pentru că se află el însuşi sub influenţa suspomenitului efect.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările