Elefanţi. Rinoceri. Otrepe

Hoţia politico-penală fără margini din noaptea de 31 ianuarie 2017 este doar vârful puroiului, la vedere. Coptura e adâncă. Răul, malign. Ineptocraţia - endemică, asemeni igrasiei din zidurile mâncate de cancerul umed, de nu mai iese oricât am scrijeli, disperat-inutil, pereţii condamnaţi la moarte lentă.

Somnul raţiunii tocmai a născut alţi monştri. Somnul naţiunii poate naşte monştri, dacă naţiunea nu-i stârpeşte, repede şi degrabă, educându-şi solid anticorpii acţiunii civice ferme.

Cu „elefanţii” rămâne cum a zis şeful statului, în şedinţa de Guvern pe care a prezidat-o.

Pe „rinoceri” i-a consacrat teatral Eugen Ionesco, încă din anii ’50. Rinocerizarea a devenit sindromul alienării groteşti, consfinţind incapacitatea noastră de a sesiza răul ce ne poate schimba fără a realiza metamorfoza ireversibilă până mult-mult prea târziu.

Despre otrepe fac eu vorbire, întregind grotesca triadă-epitom a României „de lemn” de azi – cu trimitere directă, mutatis mutandis, la sintagma explicată pe larg de Françoise Thom.

Otreapa este ce scrie aici.

Vă mai amintiţi tentativa de blat educaţional ordinar din toamna 2011?

„Absolvenţii învăţământului liceal cu diplomă de absolvire şi media de absolvire cel puţin nota 7 care NU AU PROMOVAT examenul de bacalaureat AU DREPTUL să urmeze în UNIVERSITĂŢI, în condiţiile aprobate de Senatele universitare, un an pregătitor, potrivit programelor de studii de licenţă, organizate legal în universitate, şi programei de bacalaureat.”

Urmează alte câteva enunţuri halucinante din aceeaşi clasă, aproape atinse de impunitatea legislatoare a otrepelor năimite în Parlamentul de atunci.

Dar de OUG 49/2014, tot din ograda Educaţiei, vă mai amintiţi? Tot aşa, trasă din condei, ordonanţa, de otrepele năimite la guvernare la acea vreme. Hoţeşte, adică. Pe blat. Departe de ochii lumii. "În cel mai pur stil mafiot", ca să citez dintr-o celebră încheiere recentă referitoare la modus operandi al unui fost prim-ministru, ieşit deja de o vreme din puşcărie. Cât mai pe neaşteptatelea şi pe neatinselea, până când răul furăciunii să fie împlinit în fapt, deci să fie cât mai greu de întors. Golăneşte şi în dispreţul vulgului din agora (adică piaţa publică, forul civic al cetăţii, cel îndreptăţit democratic să cunoască, zic, a priori ce-i coc guvernanţii – nu a posteriori, ca la neoameni), care aşteaptă naiv de la Guvern proiectele de scos Şcoala din hăul comunistoid în care se află, starea de fapt frizând acum statutul de pericol iminent la fibra statului de drept. Şi ce primeşte, în loc, vulgul? OUG 49/2014! Noaptea minţii!

Dar de miruirea mafiotă „din drag”, sezonul martie 2015, vă amintiţi? Sub cupola presupusă sacră a Parlamentului, senatoarea miruitoare şi senatorul miruit au consumat în tandem halucinant ritualul impunităţii, pângărind pe faţă sacrul menirii de legislator. Încă două otrepe, în acţiune.

Zice azi, 1 februarie, ministrul Justiţiei - citez: „un lucru esenţial în democraţie – legile se fac de legiuitor”. Pe formă, corect. Dar pe fond? Şi dacă arbitrariul, sau incompetenţa, sau prostia pură şi simplă, sau interesul politic grobian, învestite cu putere aleasă prin vot au forţa să producă avortoni precum cei de mai sus, ce riscă să devină literă de lege, atunci am motive să pun serios la îndoială buna-credinţă a acestor "legislatori" faţă de valoarea publică pe care au jurat să o servească, onest şi competent. Trag aici un semnal de alarmă puternic, cu speranţa că răspunsul civic corect va fi suficient de puternic pentru a denunţa pericolul somnului raţiunii născător de monştri.

Alta e, însă, problema mea cu otrepele-rinoceri.

Unde nu mă pot salva eu deloc e că otrepelor ăstora, de fapt, nu le pasă de România nici cât negru sub unghie. Nici de Educaţie. Nici de Sănătate. De nimic din ceea ce înseamnă (bună) guvernare!... Lor nu le pasă decât de cum să se scape unele pe altele şi cum să facă bani, pentru ele şi pentru mafiile lor otrăvite. De aceea, Educaţia e cum e: ultima în Europa!... De aceea, Sănătatea e cum e: ultima în Europa!... Ambele vitale, torpilate sistematic, ticălos, cu sânge rece şi inconştienţă politică de neoameni cu mintea dusă pe pustii. Şi, de aceea, România e cum e: prima în Europa la corupţie şi furăciune endemice, de parcă am fi fost blestemaţi ca în acest ultim sfert de veac aiuritor să întoarcem ţara cu josul în sus, dând de pământ cu propriile noastre repere morale şi făcând ţăndări busola valorilor autentice. „La rădăcina răului din societate stă eşecul educaţional” (acad. Solomon Marcus) Quod erat demonstrandum!...

Mai mult nu am de spus. În această clipă, ameninţarea fundamentală la siguranţa naţională a României este, halucinant, propria sa clasă politică – oroarea de acum, pe care avem a o arunca urgent la lada istoriei, mântuindu-ne astfel de ruşinea că aşa ceva a existat vreodată. Punct şi de la capăt. Noi, România, avem a ne trezi din acest abulic somn de plumb, şi avem a da de pământ o dată pentru totdeauna cu otrepele politice care ne ţin pe loc, pentru a purcede la treabă serioasă, până nu ne înghite pământul de nevolnici ce suntem, noi faţă de noi înşine. Aşa ceva e de neiertat.

Acesta este un gest civic. A tăcea acum înseamnă a consimţi, laş, la un demers politic impardonabil, incalificabil în cuvinte decente altfel decât oroarea otrepelor fără ruşine, etalată acum în toată splendoarea sa oripilantă.

Întrebări?

Nu.

Deci, rămâne cum am stabilit.

Iată cum, pe englezeşte:

When injustice becomes law, resistance becomes duty.

Sau pe româneşte, proverbial:

Nu mor caii când vor câinii.

Sau, tot pe româneşte, poetic:

Când nu vom mai putea răbda, […}

Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

Nici în mormânt!