Englezii, românii şi prostituţia. Pentru ce vrem respect?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul de persoane este un flagel al Europei moderne. Foto

Andrew W. este psihiatru şi lector universitar în Marea Britanie. Aşa ne-am cunoscut. În ciuda diferenţelor dintre noi, s-a dovedit a fi un bun prieten. Mai râdem unul de altul, de etichetele pe care noi, românii, le acordăm englezilor (şi invers), dar îmi amintesc că el a fost cel care s-a bucurat cel mai mult când a auzit că vreau să sărbătoresc Ziua Naţională.

De fapt, s-a bucurat mai mult decât toţi ceilalţi români care trăiau deja de ani buni în Marea Britanie. Un gest simbolic de prietenie a făcut când i-am spus că, de dimineaţă, românii mei au fost de acord cu băutura, dar nu să agăţ tricolorul în bucătăria casei. „Mihai, aici eşti în Occident, nu ai voie să discriminezi şi să-ţi afişezi simbolurile naţionale pentru că îi ofensezi pe ceilalţi şi, mai ales, pe englezi“, îmi spunea un român, azi, culmea, hirotonit preot prin peninsulă. Ajunsesem de vreo două luni în ţara britanicilor şi m-am supus. De fapt, ca să fiu sincer, am agăţat tricolorul, iar individul în cauză s-a dus şi mi l-a trântit jos. Seara, povestind britanicului întâmplarea, mi-a răspuns: „Unde-i tricolorul tău? Adu-l aici! Cum adică să mă jigneşti?!“ Şi acum păstrez poza când el, britanicul, îmi agaţă tricolorul pe peretele din bucătărie. Aşa că am devenit prieteni şi am colaborat şi după plecarea mea din universitatea britanică.

Anomalii româneşti pentru un britanic în vizită

Într-o vară a răspuns invitaţiei mele de a susţine o conferinţă într-un oraş din Transilvania. Am insistat ca în ultimele două zile să o pornim cu maşina prin Transilvania – Sibiu, Braşov, Bâlea şi până spre Timişoara, de unde el şi soţia lui luau avionul.

Cu geamurile deschise, sute de kilometri, a reţinut că drumurile noastre sunt extrem de proaste, cu gropi şi praf, că nu prea avem mulţi kilometri de autostradă şi, la un moment dat, m-a întrebat de o expresie pe care o reţinuse auzind-o frecvent la şoferii din trafic. Era o înjurătură. Dar nu i-am zis adevărul, aşa că a aflat reala semnificaţie doar când le-a spus altor prieteni români ce cuvinte învăţase în vizita sa în România. Dar cel mai şocant detaliu despre România, fie că treceam prin Braşov, Sibiu, Alba, Orăştie, Deva, Lugoj, Caransebeş, Timişoara sau Arad, erau fetele şi femeile care se prostituau pe marginea şoselelor la intrarea în oraşe (sau pe centură – cum e vorba).

S-a întors cu acele acasă, în Marea Britanie 

Prima oară am ignorat remarca lui, dar englezul nu putea fi minţit. La naiba! Era destul de inteligent psihiatrul! Nu am reuşit să-i ofer vreo explicaţie concretă despre acest fenomen în România sau cel puţin nu o explicaţie pe care să o accepte, pentru că eu însumi nu aveam una. A început să fotografieze de parcă era în jungla din Africa ecuatorială, aşa cum a fotografiat şi alte anomalii din România, precum fetele cocoţate pe tocuri, care încercau să ne vândă seara ţigări într-un restaurant, sau taximetriştii care au vrut să-l fure la cursă. „Aşa ceva este ilegal în UK!“ spunea el.

Soţia lui practica acupunctura şi, după workshopul susţinut la conferinţă, căuta un tomberon corect sigilat în care să depoziteze acele pe care le folosise. Nici la hotel, nici la spitalul din apropiere nu a găsit ce căuta. Aşa că nu a dorit să-şi asume riscuri şi s-a întors în Londra cu vasul cu ace cu sânge.

Mare mirare: prostituţia nu e legală în România? 

Psihiatrul nu a înţeles şi nici eu nu am înţeles cum este posibil ca într-o ţară membră EU prostituţia stradală să fie la cote înalte în România. Putea să jure că unele dintre fete erau minore. Era preocupat şi se gândea la siguranţa şi sănătatea lor mai mult decât o fac autorităţile locale sau centrale. Era absolut sigur că este legală şi când a aflat că este ilegală, nu înţelegea cum este permisă. Cine sunt complicii? Am văzut cum, la început de săptămână, 12 poliţişti care nu ştiu cum de nu aveau alte urgenţe în Bucureşti au venit să ridice cu toţii o femeie. Una singură! Isterică, într-adevăr! Care încălcase legea traversând ilegal strada. Cred că la acea oră, în Bucureşti, cineva făcea alte ilegalităţi – probabil mai grave – unde ar fi fost necesară prezenţa a măcar jumătate din cei 12 poliţişti. Am văzut zeci de poliţişti comunitari care amendează în centrul oraşelor femei bătrâne pentru că vând fructe sau flori fără autorizaţie. Dar niciodată nu am auzit pe cineva preocupându-se de acest fenomen jignitor pentru noi, ca naţiune. Niciun primar, niciun judecător, niciun şef de poliţie şi nici măcar vreun politician din provincie. Ăstora nu le pasă de imaginea oraşului lor?

Toţi primarii, în special în campanii, fac străzi, organizează concerte de muzică populară sau investesc în turism, uitând că prima impresie, când ajungi într-un oraş, este confruntarea cu imaginea reală din stradă. Aşa cum a remarcat şi profesorul britanic. Domnule primar din Timişoara, domnule primar din Lugoj, doamnă primar din Sibiu, chiar nu vă pasă? Mă gândesc, oare, domnul preşedinte Iohannis, domnul prim-ministru Cioloş, domnii miniştri ai Internelor şi Justiţiei, domnii parlamentari – când merg cu maşinile prin ţară spre casă sau în misiune – nu se izbesc de imaginile unor astfel de situaţii ruşinoase, antiumane şi ilegale? Ştiu că DIICOT-ul desfăşoară anumite acţiuni, dar acestea nu sunt suficiente sau nu îndeajuns pentru oamenii de rând care văd că străzile oraşului lor, la amurg, se împânzesc de minore sau tinere care-şi vând trupul.

Unde e BOR când în stradă se prostituează minore?

patriarhul daniel

Când i-am spus britanicului că, de fapt, România este o ţară profund creştină şi inclusiv BOR interzice prostituţia, nu a înţeles mare lucru. De fapt, sincer, nici pe şeful BOR şi nici pe alţi episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi, arhierei, protopopi, stareţi sau pe vreun preot simplu de oraş sau de sat nu i-am auzit predicând vreodată, măcar o dată, militând sau acţionând, făcând un proiect cu vreun ong (că tot e la modă) în sprijinul persoanelor „care îşi vând trupul şi sufletul pentru nişte bani“. Ei ştiu să condamne şi să judece, dar nu să ajute. Deşi, în Biblie, Iisus tocmai asta face, se implică, spune multe pilde despre prostituate, le ajută. Se pare că astăzi, în discursul BOR, pildele lui Iisus nu mai sunt de actualitate. Bine că au primit 15 milioane de la doamna primăriţă. Şi vor mai primi. 

Când am văzut ieri Catedrala Mântuirii atât de mare, fix lângă Casa Poporului, mi-am dat seama că în megalomania personală nu există nicio diferenţă între Ceauşescu şi Patriarh. Şi din princina acestui detaliu estetic comparativ ar fi meritat, măcar, alt amplasament.

Trafic de persoane, HIV şi amenzi inutile 

Nu am nicio indoială că în multe situaţii este vorba de trafic de persoane şi, mai grav, trafic de minore. Că sunt reţele bine organizate ierarhic, că cineva le urmăreşte, le monitorizează, le supune la violenţe şi tortură fizică şi psihică şi le încasează sumele de peste zi şi noapte. Că, aşa cum am văzut în unele cazuri, inclusiv oameni din poliţie sunt implicaţi.

Mai mult, nu am auzit niciun ministru al Sănătăţii care să se intereseze de vreo politică de sănătate sexuală publică. Cunoaştem că bolile şi infecţiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, ating un nivel ridicat în această categorie. Şi, din păcate, nu am citit nici vreo anchetă jurnalistică temeinică în acest sens.

Am citit o ştire recentă care exemplifică clar ineficienţa organelor de stat. În weekend, la Alba-Iulia, au fost depistate 15 persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 50 de ani. Deci, inclusiv minore. Ce a făcut Jandarmeria Română? A sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 5.750 de lei, adică aproape 400 de lei de persoană. Dar mai departe? Aceasta a fost singura măsură? Ce eficienţă a avut? Doar atât prevede legea în România? Prostituţia ilegală se sancţionează contravenţional? Ca, în cele din urmă, să se întoarcă tot împotriva femeilor care muncesc în „industria sexuală“.  

Ne-am pierdut respectul de sine 

Mă determină să cred că avem şi un vid legislativ sau de procedură, dar sigur o pasivitate şi indiferenţă condamnabile în aplicarea unor legi. Mai grav, cred că suntem extrem de toleranţi şi nu mai sesizăm pericolul şi tragicul de lângă noi. Devenim complici. Nu ne mai respectăm ca naţiune, ca aparţinând unei comunităţi şi, în final, ca persoane cu demnitate, integritate şi valoare umană. Desconsiderăm persoanele cu un alt statut social şi le discriminăm.

Şi dacă noi nu ne respectăm, nici ceilalţi nu ne vor respecta. Dacă noi suntem indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi între noi şi nu ne pasă, nici străinilor nu le va păsa de români. Şi aşa îşi vor permite să creadă orice despre ţara noastră.

Nu am rămas deloc uimit când un englez şi-au închipuit că în Romania poţi face orice, poţi trafica arme, sau regiza traficul de arme (dacă aşa a fost – vom vedea finalul). Dacă le-ar fi fost teamă de legislaţia din România nu şi-ar fi permis nici măcar ideea unui astfel de scenariu. Cât despre români, dacă şi-ar fi preţuit ţara, nu ar fi putut participa, nici măcar într-o comedie cu arme, nu poţi fi păcălit şi nu poţi fi cumpărat pentru 500 de euro. De fapt, regimul armelor nu-ţi permite să te foloseşti cum doreşti de arme, să apari în filme, reportaje, chiar inocente după cum crezi tu. O altă ilegalitate. Poţi arunca, aşa, câteva arme în portbagajul deschis al automobilului şi să le transporţi acoperite cu o simplă pătură?

Îmi doresc ca într-o zi Andrew să revină în România fără ca eu să fiu jenat de ce vede în propria mea ţară, poate nu pe o autostradă de la Budapesta la Bucureşti, dar măcar pe o şosea unde nu va mai regăsi cu tristeţe zeci de fete minore traficate.

Îmi doresc ca poliţistul Godină, care a ajuns reper pentru mulţi, să-mi spună într-o zi despre eficienţa măsurilor colegilor lui în această problemă a traficului de persoane, în destructurarea reţelelor, nu în amenzi contravenţionale.

Şi să-l aud pe domnul Cioloş încântat despre noul serviciu telefonic gratuit antitrafic de personae, nu doar când se fură lemne din pădure, ci şi când se fură suflete de pe străzi. Inconştiente sau nu, cu educaţie sau nu, voluntare sau forţate, trauma unui minor traficat are mult mai multe şi profunde răni decât copacul tăiat dintr-o pădure. Acela poate fi înlocuit, dacă există bunăvoinţă, nu şi sufletul unei copil... 


Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite