Eroii care lipsesc din manuale: rezistenţa armată anticomunistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a coincis pentru noi cu începutul celei mai negre perioade din istorie. De-a lungul secolelor am fost cuceriţi sau ne-am pierdut suzeranitatea în faţa imperiilor vremii, însă nici un imperiu şi niciun regim nu a fost mai criminal, mai absurd şi mai lipsit de Dumnezeu decât comunismul.

„Dictatura proletariatului“ a început în România cu un amplu proces de distrugere a fiinţei naţionale. Cei mai buni dintre noi au devenit într-o clipă duşmanii noii puteri politice. Elita politică, economică, academică sau bisericească a sfârşit rapid în puşcăriile comuniste sau în lagăre de muncă, unde scopul final era acela de a-i distruge fizic şi psihic. Pentru comunişti nu contat nimic, nici vârsta, nici cunoştinţele şi nici măcar rolul pe care îl avuseseră până atunci în istoria României. Aşa se face că în spatele zidurilor reci au fost aruncaţi aproape toţi supravieţuitorii actului de la 1 decembrie 1918. Treptat, elita românească era înlocuită cu noua generaţie de lideri, mulţi dintre ei scursuri ale societăţii, inadaptaţi la viaţa socială din perioada interbelică, dar care s-au orientat rapid către lumea nouă adusă de tancurile sovietice. Calităţile lor erau ura, ticăloşia şi lipsa oricărei urme de umanitate

Cea mai mare parte a românilor a privit îngrozită cum regimul comunist se instaura la Bucureşti şi cum viaţa, libertatea şi demnitatea erau călcate în picioare de criminali vopsiţi în politicieni şi de forţele de ordine ce acţionau de fapt ca forţe de represiune, în interesul regimului şi împotriva românilor.

Rezistenţa armată anticomunistă a fost prezentă pe teritoriul României încă din primele zile ale ocupaţiei sovietice.

Un lucru trebuie spus foarte clar. Regimul comunist instaurat la Bucureşti a fost unul ilegitim şi criminal. Scopul regimului a fost în primii ani transformarea României după modelul sovietic. Treptat, scopul a devenit întărirea şi perpetuarea regimului şi a oamenilor car îl compuneau. Tocmai de aceea, încă din primele zile au fost suprimate drepturi şi libertăţi pe care astăzi le considerăm ca fiind naturale: libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea de asociere, libertatea de a forma partide şi de a participa la alegeri ş.a. În doar câţiva ani, România întreagă a devenit un lagăr, un spaţiu în care libertatea a fost suprimată.

S-a spus că România, în perioada comunistă, nu a avut revolte. Că noi nu am protestat, aşa cum au făcut-o ungurii în 1956 sau polonezii în 1968. În realitate, rezistenţa armată anticomunistă a fost prezentă pe teritoriul României încă din primele zile ale ocupaţiei sovietice. Primele grupuri militare de rezistenţă armată împotriva ocupaţiei bolşevice şi a cozilor de topor autohtone s-au format încă din 1945. Foarte repede, acestea au părăsit zonele locuite şi s-au refugiat în munţi. Anii care au urmat au fost groaznici. În tot acest timp au fost hăituiţi şi vânaţi de forţele de securitate, astfel încât au fost obligaţi să se refugieze în cele mai neprimitoare locuri. În toţi aceşti ani, hrana principala era constituită din ceea ce putea oferi pădurea. Contactele cu restul oamenilor au fost limitate la cei mai apropiaţi prieteni şi la rude. Din nefericire, mii de oameni din satele de munte au fost bătuţi, schingiuţi, întemniţaţi sau chiar ucişi pentru vina de a se fi întâlnit cu un membru al rezistenţei anticomuniste.

Rezistenţa armată anticomunistă a fost formată încă din primele zile din persoane ce aparţineau tuturor claselor sociale. O mică parte aveau experienţă de luptă, însă cea mai mare parte dintre ei nu aveau experienţă militară. În rândurile rezistenţei anticomuniste au intrat militari, politicieni, brutari, ţărani, profesori, învăţători şi chiar preoţi. Majoritatea erau bărbaţi tineri, însă printre ei s-au aflat zeci de femei şi zeci de copii. Mai mult decât atât, pe munte s-au născut în această perioadă zeci de copii. Poate că unii mai trăiesc şi astăzi.

Trebuie menţionat că în perioada interbelică, portul armelor de foc era legal. Astfel, majoritatea celor care s-au refugiat în munţi au avut arme de vânătoare sau pistoale ce au putut fi cumpărate de pe piaţa liberă. Niciun program occidental de înarmare nu a fost pus în practică, deşi au existat încercări în acest sens.

Istoricul Dorin Dobrincu a explicat într-un articol recent că rezistenţa anticomunistă nu a pus niciodată în pericol existenţa statului comunist. Niciodată acei oameni nu şi-au imaginat măcar că pot lua cu asalt instituţiile statului. Discutăm totuşi despre o perioadă în care pe teritoriul României se aflau zeci de mii de militari sovietici, ce aveau tehnică de război şi experienţă de luptă. Cu toate acestea, statul comunist a fost iritat de aceste grupări de patrioţi, pentru că simpla lor existenţa semnala faptul că România nu fusese în totalitate subjugată.

Unele grupuri, precum cele conduse de Toma Arnăuţoiu, Ion Gavrilă-Ogoranu şi Gheorghe Arsenescu au rezistat mai bine de un deceniu în munţi, în condiţii groaznice.

În primul deceniu de după cel de-al Doilea Război Mondial au existat în România aproape 1200 de grupuri de luptători, iar numărul lor total depăşea 10.000 de persoane.

Trebuie să mergem mai departe şi să avem în manualele de istorie povestea acestor oameni care au riscat totul pentru o idee, libertatea.

Ei sunt printre primii care au înţeles că regimul comunist va aduce teroare. Ştiau deja ce înseamnă comunismul în URSS şi văzuseră deja la lucru armata sovietică. Au sperat în toţi aceşti ani că ar putea exista o ofensivă occidentală în estul Europei, fără să ştie însă că democraţiile euro-atlantice erau obosite, slăbite şi distruse la rândul lor de războiul împotriva nazismului.

În toată această perioadă i-a unit însă dragostea faţă de libertate şi refuzul oricărei ideologii totalitate. Au fost timp de un deceniu eroii care au salvat imaginea României, a acelei Românii libere, demne şi cu frica de Dumnezeu.

După 1990, imaginea lor a fost reabilitată. S-au scris sute de cărţi, s-au făcut filme, şi mulţi dintre ei sunt astăzi celebraţi ca eroii ai României. Cred însă că trebuie să mergem mai departe şi să avem în manualele de istorie povestea acestor oameni care au riscat totul pentru o idee, libertatea. Vestea bună este însă că în final ideile lor au învins, iar bolşevicii de ieri şi de azi vor fi amintiţi ca simpli infami ai unor vremuri pe care nu vrem să le mai trăim niciodată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite