Eşecul localnicilor

A mai auzit cineva despre planoristul plecat şi negăsit pentru care s-au mobilizat resurse materiale şi umane uriaşe? A mai apărut doctorul Arafat pe toate posturile pentru a gestiona acest eşec ce trebuia să acopere liniştea estivală a guvernării? Oare ce or fi făcând localnicii din zonă? Cum se explică slabele lor rezultate în slavarea imaginii marelui slavator?

S-a aşternut liniştea peste dispariţia planoristului Mircea Crăciun în zona masivului Postăvaru. S-au mobilizat forţe ca niciodată. Peste o mie de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, militari şi voluntari, cu peste 180 de mijloace de căutare terestre – autospeciale de teren, ATV-uri, şenilate, elicoptere, avioane, drone performante. Cu toţii au muncit zece zile, s-au deplasat pe 300 de trasee, mass-media a ţinut lumea cu sufletul la gură cu breaking news-uri şi.... n-au găsit! Zborul lui Mircea Crăciun parcă a intrat în pământ. Dacă „domnul Dan” nu ar fi fost reţinut cu alte treburi de natură penală am fi avut deja episodul 30 al acestui eveniment ce ar fi fost transmis nopţi întregi pentru satisfacţia generală şi în ciuda ratingului televiziunilor ce caută cu lumânarea subiecte într-o perioadă în care şi acestea sunt în vacanţă.

Înţeleg că, prin această campanie, instituţiile responsabile în astfel de situaţii au vrut să demonstreze naţiunii că sunt la post, că erorile în „cazul Adrian Ivan” şi prăbuşirea elicopterului SMURD în apele lacului Siutghiol au fost doar mici scăpări. Este de înţeles agitaţia acestora, dar nu mai este de înţeles lipsa de implicare a localnicilor.

Ce au făcut localnicii din zonă în cazul planoristului? De ce s-or fi culcat pe o ureche şi or fi lăsat totul în seama echipei lui Arafat? După ce s-au comportat impecabil în cele două cazuri amintite, acum au dat chix. Nu s-au mai dus pe cărări ştiute numai de ei şi nici nu şi-au trimis vreo dronă să ia imagini de la faţa locului. Înţeleg, nu au avut, ca şi în cazurile precedente, tehnica necesară, dar ce fac ei cu obligaţia morală? Trebui să recunoaştem că localnicii nu au mai fost la fel de eficienţi ca în primele cazuri. Păi, se stabilise ca un soi de înţelegere: localnicii caută şi găsesc, instituţiile abilitate se mobilizează cu greu şi post factum, guvernanţii convoacă celule de criză, Arafat şi Premierul ies veseli să anunţe rezultatele şi... gata! Apoi, reprezentanţii instituţiilor fac o poză de grup cu localnicii, îi felicită şi vorbesc despre momentele dificile prin care au trecut, despre solidaritate, despre umanitate, despre... scumpa noastră ţărişoară cu poporul ei minunat. Dar acum?! Unde ne sunt localnici, ce au făcut ei în zilele în care echipele cu toate dotările au  muncit din greu, în direct, pentru găsirea planoristului? Cum au putut ei să lase instituţiile statului să se descurce singurele într-un asemenea caz, să le aducă în situaţia ridicolă de a nu putea raporta succesul campaniei? Că doar în joc erau şi banii lor. S-or fi organizat în vreo instituţie a localnicilor care s-a încurcat în propria birocraţie şi a blocat implicarea spontană?

Va trebui făcută o analiză, pentru că aşa ceva poate să afecteze grav imaginea instituţiilor şi mai ales imaginea unor zei instituţionali. Este necesară o instruire a localnicilor în vederea mobilizării în gestionarea crizelor. Nu de alta, dar în ritmul acesta românii ar putea conştientiza că sunt lăsaţi în grija instituţiilor şi ar putea ajunge la o depresie în masă.