„Este o realitate, majoritatea companiilor multinaţionale sunt anti-sindicale… În compania Auchan nu există sindicat“

Vasile Ernu în dialog cu Vasile Gogescu, Preşedintele Federatiei Sindicatelor din Comerţ. În primăvara aceasta am citit o ştire care mi-a atras atenţia.

„Peste 200 de angajaţi au pichetat, marţi, sediul Auchan, ei acuzând faptul că angajatorul face presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din această structură. Protestatarii au mai cerut recunoaşterea oficială a Sindicatului Naţional Realitatea, care are peste 2.000 de membri în cadrul companiei. Aceştia au venit la protest cu steaguri ale structurii sindicale şi bannere pe care scria “Solicităm Auchan România recunoaşterea oficială a Sindicatului Naţional Realitatea” şi “Este dreptul lucrătorilor de a adera la sindicat”. Timp de două ore, protestatarii au scandat “Sindicat la Auchan!” şi “Uniţi suntem mai puternici”, iar la finalul acţiunii de protest au înaintat o petiţie managerului de HR al companiei.” (Mediafax).

Ştiam cîte ceva despre situaţia sindicală din zona privată şi mai ales despre problemele prin care trece acest tip de organizare considerată de secotrul privat un rău care trebuie eradicat cu orice mijloace. Cunosc multinaţionale, această culme a capitalismului modern, care şi-au aruncat angajaţii afară doar pentru că au îndrăznit să se organizeze în sindicate, pentru a-şi proteja minimele drepturi de care dispun. Din păcate statul, cel care ar trebui să medieze şi să reprezinte interesele ambelor părţi, s-a subordonat intereselor corporatistre în detrimentul angajatului, care este marea parte a populaţiei acestei ţări.

Vă mai amintiţi de Noul Cod al Muncii care ne promitea „flexibilitate”şi „lapte şi miere”? Ştim astăzi cu exactitate că a fost o lege făcută la comanda Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Americană în România. Deci nu în interesul angajatului (Sindicatele au fost împotrivă) şi nici măcar a angajatorului român (confederaţiile patronale nu au fost de acord) ci în interesul unui grup de multinaţionale. Rezultatele încep să se vadă…(V.E.)

Pornind de la informaţia de mai sus am căutat să aflu povestea conflicutului dintre angajaţii Auchan şi patronatul acestei multinaţionale. Zilele acestea am avut ocazia să discut cu Vasile Gogescu, Preşedintele Federatiei Sindicatelor din Comerţ?                                                                                                  

Domnule Vasile Gogescu, aş vrea să vă întreb mai întîi pe cine reprezintă Federatia Sindicatelor din Comerţ?

Federatia Sindicatelor din Comert are în componenţă 13 sindicate cu aproximativ 15.000 membri din care 85% în companii multinaţionale (Carrefour, Metro, Selgros, Auchan, Artima). Sindicatele din Metro, Selgros şi Carrefour sunt reprezentative la nivelul companiei, respectiv au membri peste 50% dintre angajaţi. Federaţia este afiliată pe plan naţional la CNS Cartel Alfa, iar pe plan internaţional la UNI GlobalUnion.

Recent aţi organizat un protest în faţa sediului reprezentanţei reţelei de hipermarketuri Auchan. Care a fost motivul acestui protest?

La nivelul companiei Real Hypermarket funcţiona Sindicatul National Realitatea, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Comerţ, reprezentativ la nivelul companiei Real. În urma preluării Real Hypermarket (aproximativ 5000 angajaţi) de către compania Auchan (aproximativ 5000 angajaţi nesindicalizaţi), sindicatul nu a mai îndeplinit condiţiile legale de reprezentativitate, adica 50% membri din numărul angajaţilor. Pentru a îndeplini din nou condiţiile de reprezentativitate, sindicatul ar fi trebuit să poată discuta şi cu angajaţii din vechile magazine Auchan. Acest lucru nu a fost permis de către conducerea Auchan. Mai mult de-atât, la training-urile de acomodare ale angajaţilor cu procedurile din noua companie, reprezentanţii companiei îşi începeau training-ul cu sintagma ”În compania Auchan nu exista sindicat”. În niciun document al companiei nu se recunoştea existenţa sindicatului şi a celor peste 2000 de membri. Deşi au existat numeroase solicitări din partea federaţiei de a se permite informarea angajaţilor din Auchan de existenţa sindicatului şi de posibilitatea de a adera la acesta, conducerea Auchan a refuzat cu obstinaţie să accepte solicitarea. Protestul organizat de federaţie a avut următoarele revendicări majore:

- recunoaşterea oficialã a Sindicatului Naţional Realitatea;

- respectarea dreptului angajaţilor Auchan de a adera la sindicat.

Spuneţi-mi vă rog care sînt cele mai mari probleme cu care se confruntă angajaţii din acest domeniu (mai detaliat)? În ce măsură le sînt respectate drepturile şi în ce măsură sînt protejaţi sau sînt ei capabili să se protejeze de abuzurile angajatorului?

Cele mai mari probleme din sectorul comerţ sunt următoarele:

-          ore suplimentare neînregistrate şi neplătite

-          forţarea demisiei angajaţilor

-          salariu foarte mic, apropiat de salariul minim pe economie, în comparaţie cu volumul mare de muncă

-          stres la locul de muncă

Acolo unde există sindicate reprezentative, aceste lucruri au fost rezolvate prin negocierea contractului colectiv de muncă şi prin dialog social.

E adevărat că cei din conducerea companiei au refuzat să recunoască structura sindicală şi că fiecare sesiune de pregătire a angajaţilor începea cu mesajul „În Auchan nu avem sindicat”, deşi acestora li se reţine contribuţia? Ce motive invocă conducerea?

Prin mesajul transmis compania încearcă să inducă angajaţilor faptul că sindicatul nu este agreat, iar dacă cei din Real Hypermarket au avut sindicat este istorie, în Auchan nu există sindicat. Se insinuează de asemenea că cei care ar vrea să-şi păstreze poziţiile sau să avanseze are trebui să renunţe la apartenenţa la sindicat.

Am înţeles că protestele vor continua şi că vi se vor alătura şi colegi din ate ţări în care compania este prezentă, cum ar fi Italia, Spania şi Franţa. În ce măsură sprijinul şi solodaritatea internaţională vă ajută?

Ca reactie la internaţionalizarea capitalului şi mişcarea sindicală s-a globalizat. Prin UNI GlobalUnion s-au creat alianţe sindicale globale în diferite companii (ex. MetroCash&Carry, Carrefour). Atunci când într-o ţară sindicatele au probleme cu o companie, acestea beneficiază de sprijinul sindicatelor din aceeaşi companie din diferite alte ţări. În acest sens, am apelat la sprijinul altor sindicate din Auchan din Europa care ne-au asigurat de suportul şi solidaritatea lor.

Din zona corporatistă a multinaţionalelor, al celor cu ştaif care ne învaţă cum se mănîncă “piaţa liberă” pe pîine, vin tot mai multe semnale îngrijorătoare legate de problema sindicalistă. În acest sector devine aproape imposibil să se mai înfiinţeze sau organizeze sindicate. Cunosc cazuri cînd oamenii şi-au pierdut jobul doar pentru că au avut iniţiativa de a organiza sidicate… În ce măsură sînt reale aceste îngrijorări?

Este o realitate, majoritatea companiilor multinaţionale sunt anti-sindicale. Nu o dată am reuşit să înfiinţăm sindicat într-o companie multinaţională, iar cand conducerea companiei a aflat despre existenţa sindicatului a început să vâneze angajaţii înscrişi în sindicat şi pentru diferite motive să-i concedieze (alte motive decât apartenenţa la sindicat, pentru a nu intra în conflict cu legea).

Ca urmare a afilierii internaţionale şi a sprijinului sindicatelor din alte ţări, companiile din România uneori încep să permită sindicalizarea angajaţilor. Deschiderea companiilor către sindicate este mai mare în momentele de creştere economică şi aproape inexistentă în momentele de criza economică.

Aş vrea să vă întreb care este situaţia sindicatelor în zona privată? Avem de fapt sindicate puternice sau măcar reprezentative în sectorul privat?

În sectorul comerţ nu mai există companii de stat, ca urmare membrii noştri lucrează toţi în companii private. Sindicatele reprezentative din domeniul privat sunt cele enumerate mai sus…

Dar cum stăm cu reprezentarea sindicală în zona sectorului de stat?

Nu mai există companii de stat în sectorul comerţ.

De fapt, ce spune legea în acest domeniu al organizării şi funcţionarii sindicale? Şi în ce măsură această lege funcţionează?

Legea 62 a Dialogului social din 2011 blochează, după părerea mea, formarea de noi sindicate, deoarece acestea nu sunt recunoscute ca parteneri sociali decât după obţinerea reprezentativităţii, adică sindicalizarea a cel puţin 50% din angajaţii companiei. În companiile mari acest lucru poate dura şi 2-3 ani, timp în care sindicatul nu poate negocia un contract colectiv de muncă. În plus, nici membri de sindicat nu ar plăti o cotizaţie timp de 2-3 ani că poate sindicatul va deveni reprezentativ şi îi va putea reprezenta în faţa angajatorului. Dreptul la grevă practic nu există (condiţiile legale sunt imposibil de respectat). Eu aş numi această lege „Legea împotriva dialogului social”.

Guvernul actual cu o componentă importantă social-democrată menţine salariul minim pe economie la un nivel nepermis de jos şi în acelaşi timp nu doreşte modificarea Codului muncii sau a Legii Dialogului social; astfel, legislaţia antisindicală transformă lucrătorii aproape în sclavi fără niciun instrument de a-şi creşte salariile sau a-şi îmbunătăţi condiţiile de muncă (de ex. prin negocierile colective). Suntem probabil singurul stat european în care se întâlnesc un salariu minim extrem de scăzut şi o legislaţie profund anti-sindicală.

Spuneţi-mi vă rog cum afectează noua legislaţie a muncii şi a dialogului social puterea de negociere a sindicatelor?

Până la atingerea pragului de reprezentativitate un sindicat nu există în faţa angajatorului. Cei care au lucrat la lege au avut în vedere doar angajaţii/sindicatele din sectorul de stat, nimeni nu a luat în considerare sectorul privat şi modul în care se poate organiza un sindicat în companiile private cum sunt cele multinaţionale.

În mediul privat nici măcar prevederile acestea nu se respectă (de ex. dreptul angajaţilor la consultare şi informare).

Neavând un drept real la grevă, negocierea este mai mult o târguială de tipul “mai dă, stăpâne, mailasă, jupâne“. De cele mai multe ori sindicatele trebuie să accepte “mărinimoasa” ofertă a angajatorului.

Credeţi că e necesar să avem un contract colectiv de muncă la nivel naţional sau negocierile trebuie să fie descentralizate şi concentrate mai ales la nivel de companie/ramură?

Lipsa puterii de negociere a sindicatelor a dus şi la scăderea forţei acestora. Un contract colectiv de muncă la nivel naţional ar ajuta mult angajaţii din micile întreprinderi, unde singurele drepturi respectate (atunci când sunt respectate) sunt cele minime. Odată cu desfiinţarea CCM unic la nivel naţional, toţi aceşti angajaţi au rămas neacoperiţi de vreun tip de contract colectiv de muncă iar în micile întreprinderi se aplică doar legea junglei.

In sectorul comerţ este practic imposibilă existenţa unui contract colectiv de muncă la nivel de sector. În comerţ lucrează peste 700 000 angajaţi, marea majoritate în întreprinderi cu sub 15 angajaţi. Legea prevede că un sindicat se poate înfiinţa numai la nivelul companiei cu un număr de minim 15 membri. Deci, în majoritatea companiilor din comerţ angajaţilor nu li se respectă dreptul constituţional la asociere. Pentru negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector, Federaţia ar trebui să reprezinte peste 50% din angajaţii din sector, lucru imposibil în condiţiile explicate mai sus.

Consider că este nevoie de toate cele trei contracte colective de muncă, fiecare are rostul lui; dacă vreunul ar fi fost inutil nimeni nu s-ar fi deranjat să-l abroge.

Spuneţi-mi vă rog dacă aveţi vreo evidenţă a creşterii formelor de muncă „atipice” (prin agenţi de intermediere a muncii, de exemplu) în multinaţionalele din sector şi dacă da, ce puteţi face ca sindicat în acest domeniu?

Deocamdată fenomenul forţei de muncă închiriată este sub nivelul celorlalte ţări din UE. El însă există, iar pentru angajaţii care lucrează pentru agenţiile de intermediere nu există nici un instrument de control al modului în care le sunt respectate sau nu drepturile.

Acest text a fost publicat şi pe www.criticatac.ro.