Eu dintotdeauna am fost inteligent

Ştiu bine că am fost inteligent dintotdeauna, şi am ştiut cum merg lucrurile pe lume încă de pe când eram student, nu doar acum, la vârsta înţelepciunii, cum citesc că i se zice.

Primul contact consistent cu străinii l-am avut la Viena, când am ieşit pentru prima dată din ţară, la puţin timp după revoluţie. Toţi se uitau urât la mine, îşi duceau instinctiv mâna la portofel când treceam pe lângă ei. Când mergeam la un hotel, nici nu ajungeam bine la lift, că îi auzeam pe cei din recepţie telefonând la poliţie să spună că a intrat un român. Mă puneau să plătesc înainte lucruri care nu se plătesc niciodată înainte. Şi în Germania la fel, şi în Franţa şi pe unde am mai ajuns în vremurile acelea. Român, ţigan, hoţ... se vedea în privirea lor cât de tare îşi doreau să mă vadă plecat cât mai repede din oraşul şi din ţara lor.

Dar eu ştiam că aşa va fi, fiindcă sunt inteligent, după cum am spus. Ştiam că au dreptate, şi nu am putut vreodată să mă supăr pe ei sau să-i condamn conceptual şi moral, măcar. Ştiam că aşa voi fi primit, încă înainte să aterizez pe Flughafen Wien-Schwechat. Şi până în ziua de astăzi la fel, deşi îmi dau seama că nu mai inspir teama şi repulsia pe care le inspiram în anii 90, totuşi.

Da, toţi oamenii aceia aveau dreptate când îşi doreau să nu aibă nimic de-a face cu cineva pe care îl detestă. De ce să vrea?

Şi să fie clar, nu am fost niciodată obiectul vreunui abuz, oricât de mic şi de orice fel ar fi fost acela. Doar privirile suspicioase au continuat, sau chiar cu ură, dar nici acelea nu mai sunt cum erau odată. Nici măcar să plătesc înainte nu mi-a mai cerut cineva, la scurt timp după primea mea imersiune occidentală.

Şi cum să nu aibă dreptate oamenii aceia când mă văd sau aud de românul Butunoiu? Ar fi împotriva firii şi ar fi o lipsă de responsabilitate din partea lor, o atrofiere a instinctului lor de conservare să gândească altfel despre mine. De aceea mă irită peste măsură când văd cum ţin unii cu tot dinadinsul să mă protejeze, împotriva voinţei mele, să mă apere de discriminare, de xenofobie şi de alte cele. Dar eu nu vreau să fiu apărat, fiindcă oamenii aceia nu fac nimic rău sau ilogic când mă consideră, ab initio, un român nenorocit, ţigan şi hoţ. Fac ceea ce e natural să facă. Şi ceea ce este necesar şi logic, înainte de toate.