„Starea pacientului E.A., în vârstă de 47 de ani, care a beneficiat de al doilea transplant pulmonar din România, la Spitalul Clinic Sfânta Maria, este bună, la aproape o săptămână de la intervenţie. Pacientul a respirat singur la 24 de ore de la transplant“, potrivit unui comunicat de presă transmis de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Conform protocolului, el se află în continuare internat în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, iar echipa medicală va decide transferul său într-o rezervă dedicată pacienţilor transplantaţi în cursul săptămânii viitoare.
Pacientul face şi exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea respiratorie.
Şi primul pacient care a beneficiat de transplant pulmonar la Spitalul "Sfânta Maria" se simte bine, la aproape trei săptămâni de la operaţie.
"În acest moment, pacientul, în vârstă de 36 de ani, se află internat într-o rezervă, iar evoluţia post-transplant este favorabilă. Mai mult decât atât, pacientul A.M. face plimbări zilnice în curtea spitalului. El urmează să fie transferat, săptămâna viitoare, în Secţia de Pneumologie de la Spitalul Clinic Colentina, pentru reabilitare medicală, după care va putea fi externat. Protocolul de tratament este similar celui de la Clinica MHH din Hanovra, unde pacienţii sunt reabilitaţi postoperator în centrul medical din Bad Fallingbostel, la aproximativ 70 de kilometri distanţă", se mai arată în comunicat.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate