EXCLUSIV Specialiştii, despre raportările COVID-19 ale autorităţilor: O harababură totală, au pierdut controlul epidemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Shutterstock
Imagine: Shutterstock

Raportările zilnice ale numărului de infectări nu prezintă garanţii ştiinţifice, iar consecinţa se vede direct în felul în care autorităţile iau măsuri. Faptul că autorităţile recunosc că anchetele DSP durează mai mult de 24 de ore, arată că acestea au pierdut controlul epidemiei.

După ce Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a arătat care este modalitatea de lucru din spatele raportărilor zilnice, în special cu privire la „cazurile noi nealocate pe judeţe“, un medic şi un bio-statistician spun că datele din coloanele cazurilor noi alocate pe judeţe nu oferă o imagine riguros-ştiinţifică a evoluţiei epidemice la zi, iar consecinţa se vede direct în felul în care autorităţile iau măsuri. 

„Adevărul“ i-a contactat pe Octavian Jurma, biostatistician, şi Gabriel Diaconu, psihiatru, pentru a comenta felul în care autorităţile gestionează epidemia. GCS a anunţat, ieri, 8.262 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 186 de decese. La ATI sunt internaţi 1.174 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

„Cheia“ întregii probleme rezidă în decizia autorităţilor centrale de a clasifica noile cazuri COVID-19 în funcţie de adresele din buletin, nu de locul în care aceştia trăiesc efectiv.

Sistemul din spatele raportărilor zilnice ale GCS

O sursă guvernamentală a dezvăluit pentru „Adevărul“ cum funcţionează pas cu pas sistemul din spatele raportărilor zilnice ale GCS. Rezultă că, zi de zi, rămân mii de „cazuri noi nealocate pe judeţe“ care aşteaptă – uneori mai bine de câteva zile – rezultatele anchetei epidemiologice, apoi sunt alocate ca fiind „noi“ judeţelor de unde provin. În acest fel autorităţile obţin în fiecare zi numărul total de infectări la nivel naţional, dar atunci când vine vorba de alocarea pe zone, acest proces este întârziat de anchetele DSP.

„În special în cazul Bucureştiului sunt destul de multe persoane care nu locuiesc efectiv la adresa la care au domiciliul în buletin. Aceste cazuri de persoane infectate trebuie atribuite localităţii unde domiciliază efectiv, adică comunităţii din care provin. Asta se produce pe baza anchetei epidemiologice. Centrele de testare introduc automat rezultatele, iar la nivel de DSP evident că nu au cum să facă instant ancheta epidemiologică, că nu au cum, e fizic imposibil să facă în secunda doi ancheta epidemiologică şi să vadă din ce comunitate aparţine cazul respective. Acesta este un flux continuu de intrări şi ieşiri“, a declarat pentru „Adevărul“ sursa citată.

Jurma: Dacă nu pot face anchete la  24 de ore, totul e inutil

„Faptul că admit că nu mai pot face anchetele epidemiologice în 24 de ore este extrem de grav pentru că înseamnă că nici nu mai pot trimite la timp oamenii în izolare. Ei declară că prin absurd se mai fac anchetele la 24 de ore. Păi, n-ar trebui să fie deloc absurd, asta-i norma! În momentul în care nu mai pot să fac anchete în 24 de ore înseamnă că totul devine inutil. Chiar dacă am testa ca nemţii – 100.000 de teste pe zi – nu ne-ar ajuta cu nimic. Şi atunci, nu degeaba zic ei că nu are sens să testăm mai  mult, pentru că ei nu pot să facă anchete epidemiologice nici măcar la testele astea puţine. Tot mai mulţi îmi spun: am fost testat, dar am putut să mă plimb patru zile, pentru că numai DSP-ul te poate băga în izolare. Şi atunci asta e problema: eu degeaba mă duc şi mă testez la un laborator privat, pentru că nu mă pot izola deoarece nu primesc concediu medical. Iar angajatorii le spun că îi dau afară sau nu le plătesc salariul“, a detaliat Octavian Jurma modul în care autorităţile au pierdut comtrolul epidemiei.

Specialiştii spun că metoda aceasta de raportare este una contraproductivă, dacă nu dăunătoare, deoarece, atunci când ne uităm astăzi la „cazurile noi pe judeţe“, o parte din ele provin din „coşul“ celor „nealocate“ din zilele trecute (procesate, între timp, de DSP-uri).

Diaconu: relevant este locul de testare, nu buletinul

Psihiatrul Gabriel Diaconu, care de la începutul epidemiei pune şi el la dispoziţia românilor (asemeni lui Octavian Jurma) calcule şi grafice statistice legate de evoluţia infectărilor, spune că această metodă este greşită.

„Aş vrea ca oamenii să înţeleagă un lucru foarte important: momentul la care o persoană este identificată (diagnostic) este ultimul capitol al primului episod al poveştii. Până la momentul la care persoana este identificată este foarte posibil – şi asta e premisa de la care plecăm – că deja a avut contacte infectante, toate contactele pe care ar fi putut să le aibă. Şi atunci, ceea ce este relevant este locul unde s-a testat. Cel mai probabil (persoana – n.r) se testează în oraşul de unde a luat boala. Asta ne interesează, locul de unde a luat boala. Cu nota asta mică de subsol că, într-adevăr, există persoane care sunt ambulante, care lucrează în pieţe, care să zicem că locuiesc în Alexandria, dar sunt navetişti şi pe timpul zilei vin la Bucureşti. Însă, din punct de vedere al erorii implicite de alocare – că asta este o eroare implicită – este preferabil să plasezi individul în aria de acoperire a centrului de testare şi să îl laşi alocat acolo, decât să îl redistribui ulterior în funcţie de actele lui de identitate“, a declarat pentru Adevărul Gabriel Diaconu. 

Metoda duce la situaţii absurde, în care o persoană infectată care locuieşte şi munceşte în Bucureşti, ajunge să figureze în rândurile cazurilor de noi îmbolnăviri din dreptul localităţii unde are adresa din buletin.

Alocările aberante încurcă statisticile

„În momentul în care ei fac alocarea pe domiciliu este posibil să îl aloce DSP-ului din oraşul respectiv. Asta este o altă ciudăţenie pe care GCS nu a explicat-o foarte bine. Drept urmare, un cetăţean care locuieşte în Bucureşti şi s-a îmbolnăvit în Bucureşti dacă are buletin de Alba înseamnă că va fi delegat pentru monitorizare epidemiologică ulterioară către DSP Alba? Dacă va avea nevoie, va fi preluat de Ambulanţa Bucureşti şi va avea nevoie de îngrijiri medicale la Bucureşti“, a declarat dr. Gabriel Diaconu. 

Astfel, apare ca irelevant din punct de vedere epidemiologic locul în care persoana are înregistrat buletinul, în condiţiile în care s-a infectat în oraşul în care trăieşte efectiv şi tot acolo „produce“ noi infectări.

„Singurul scop al monitorizării datelor este prognoza. Este unicul scop pentru care generăm astfel de informaţii, astfel de date, astfel de metrică, încât – raportat la diverse spaţii (cartiere, oraşe, judeţe) – să avem o perspectivă, să putem să luăm pulsul epidemiei. Şi, bazându-ne pe aceste date – care au anumite rigori, trebuie să fie cât mai aproape de realitate – să putem să facem predicţii. În România, am ajuns la o asemenea harababură a testării, a raportării şi a documentării medicale a cazurilor de COVID-19 încât ne bazăm prognozele pe o bază de date care este coruptă. 

Nu mai raportează morţii pe judeţe ca să nu se facă de râs

„Eu nu am acuzat niciodată autorităţile că adaugă pacienţi fictivi sau că elimină diagnosticaţii. Nu, procesul ăsta este un proces mecanic. Însă, argumentul meu este istoric şi începe cu primăvara lui 2020, când, la Suceava, 36 de decese raportate – nici până în ziua de astăzi nu au fost clarificate (cu privire la data la care au survenit). Undeva la 1% din decese, când făceam această analiză, erau raportate la mare distanţă de momentul la care persoana murise. Şi erau trecute la decese raportate în ziua X, dar data decesului era poate cu 5 zile în urmă, poate cu 2 săptămâni în urmă. Au fost şi decese raportate la mai bine de o lună de către DSP-urile din judeţe. Ce s-a întâmplat cu raportatea deceselor (pe judeţe – n.r)? La un moment dat decizia a fost ca decesele să nu mai fie raportate pe judeţe. Nu cumva să ne mai vină vreo idee să ne uităm la aceste decese şi autoritatea să se facă de râs. Ce înseamnă asta? (…) Decesele sunt de netăgăduit. Felul în care evolează decesele într-un anumit judeţ pot spune ce se întâmplă în judeţul respectiv, admiţând o rată naţională de fatalitate de 2,6%. Decesele dintr-un anumit judeţ pot să îţi spună dacă în judeţul respectiv se testează suficient. Pot să spună că mortalitatea este atât de mare acolo, raportat la numărul de cazuri, tocmai pentru că sunt foarte puţine persoane identificate. “, a arătat Gabriel Diaconu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite