Societate

articolul anterior articolul urmator

Expertiza, Senzational si altii

1
18 Apr 2014 20:10:46
Vladimir Stoicescu

Mânjiti şi însetaţi experţi, oameni educaţi, profesionişti ce au peretele ornat de mozaicul “Răpirii din Serai” clădit din distincţii universitare: sunteţi răspunsul la chemarea noastră, a lor, a unui CNN care priveşte către Marea Moartă din Oceanul Indian şi cumpără opinii, speculaţie şi tragedie - precum a fost cumpărat Iuda, pe treizeci de bani.

Tragedia ce a năvălit în presă, după accidentul companiei Malaysian Airlines, nu mă surprinde. Suntem microbişti ai macabrului şi călcatul pe morminte este un sport internaţional. Mulţi dintre noi sunt mânaţi de un fetiş telenovelist, o nevoie acută de a privi către dezastru şi de a gusta, dezgustaţi, din suferinţa altora. Este evident, pentru că avem şi noi, cum au şi alţii, tabloide scrise-n sânge şi televiziuni specializate în “senzaţional”.

Vânzarea de absurd este normală. Într-o societate liberă, oamenii au presa pe care o merită, presa pe care şi-o doresc.  Nu am să-i critic, este dreptul lor să aibă o opinie şi este dreptul meu să o am diferită. Dacă înotul prin haznale este un hobby, nu îi pot critica pe înotători şi nici pe baronii milionari ai haznalelor. Unii scapă de “poezia banală a vieţii” şi alţii vând scăparea.

Am să-i critic pe “experţi”, pe aceia care au tupeul să se ridice pe un piedestal de marmură şi să strige-n gura mare, către o mulţime ce înoată în haznale: eu stiu, eu pot, eu sunt cititor în stele, în cafea şi-n radare. Pot să îi critic pe aceia care, în cunoştinţă de cauză, aleg să arunce năframa de “expert”, să coboare în mizerie şi să vândă mişeleşte: echipamente de scafandru înotătorilor, iluzii şi teroare.

Sunt şi eu un “ei”, am primit mângâierea invitaţiilor şi m-am prezentat, pe calul alb al expertizei, în studiourile de televiziune. Am discutat despre Malaysian Airline, însă n-am vândut absurdul, mi-a fost frică de duhoare. Audienţa mi-ar fi uitat mizeria, însă colegii mei nu iartă şi aş fi fost urmărit de mirosul călătoriei mele prin haznale. Mânjiţi şi însetaţi experţi, nu vă jucaţi reputaţia pentru un câştig efemer şi oarecare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ion Tamis
19.04.2014, 09:48:22

Investiti, inutil, un efort stilistic exagerat, repetitiv si lipsit de ecou pozitiv, uitand ca traiti in Romania, o tara in care media pervertita (preponderent televiziunille) actioneaza ca un generator perpetuu de pandemii de prostie. In lipsa OTV, televiziunile "breaking news" si-au impartit sacaliceste senzationalismul grotesc cultivat de haznaua populara respectiva, o cota uriasa revenind Antenelor si Romaniei TV. Expertii pe care ii criticati sunt vinovati in subsidiar, pentru ca ei doar se pliaza (pentru a mai fi invitati) cerintelor impuse de gazdele tv, urmand exemplul multor analisti "de renume" cu statut de invitati frecventi, care isi ajusteaza oportunistic tonul si tirul in functie de starea de spirit de moment a studioului tv in care se afla.

+1 (1 vot)
Modifică Setările