Explozie de cazuri COVID-19: 1.271 de noi îmbolnăviri la 6.162 de teste, în 24 de ore. Rata de pozitivare a ajuns la 20%. Nou record de cazuri grave la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
557 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă     Imagine Profimedia
557 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă     Imagine Profimedia

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, luni, la 123.944 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1.271 de noi îmbolnăviri din 6.162 de teste efectuate. Astfel rata de pozitivare a ajuns la 20,6%. În acelaşi timp sunt înregistrate 4.748 de decese, din care 30 în ultimele 24 de ore. Numărul pacienţilor internaţi la Terapie intensivă a ajuns la 557.

Până astăzi, 4.748 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 27.09.2020 (10:00) – 28.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbaţi şi 15 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

29 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

 

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.528. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.372.340 de teste. Dintre acestea 6.162 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.306 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.856 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.331 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.395 de  persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea,  24.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 179 de persoane.

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.100 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.693 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 428 au fost declaraţi vindecaţi: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite