Fals jurnal de ieri şi de azi: Îndelunga răbdare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La încheierea Tedeum-ului desfăşurat cu un protocol ritualic subliniind remarcabil regizoral sărbătorirea domnească a împlinirii de către un înalt ierarh a vârstei biblice de 99 ani, spectacol emoţionant, meritat cu prisosinţă, a spus un cuvânt scurt de mulţumire protagonistul, aflat în jilţul arhiepiscopal, ghemuit în braţele acestuia, o mână de om nins de 99 de ierni,

dar cu o voinţă şi cu un obraz supt şi cu o privire oţelite de orgoliul de a învinge veacul de care îl mai despărţeau doar douăsprezece luni.

Din puţinele cuvinte frumos potrivite şi distant şi rar părinteşte rostite, două, semnificativ intenţionat împărecheate şi original, s-au desprins însoţite de un fior filosofic trimiţând la o atentă luare aminte: Îndelunga răbdare!

Ele veneau să-i spună, cu un plan subţire, cum zic ţăranii din stirpea cărora se trage direct sărbătoritul cu fast domnesc, aceluia care firesc s-ar cuveni să-i urmeze că va trebui să se înarmeze cu îndelunga răbdare cerută de curgerea vieţii hotărâtă dinainte şi pe care sigur, el, sărbătoritul, o va sluji în continuare, ducându-se înainte, cu neclintita lui voinţă de viaţă vie, cu care a avut, la rândul lui, îndelunga răbdare ocrotită, de a trece de suta de ani, dincolo de care se ambiţionează azi să păşească privind nădăjduitor.

-,,Atunci, a adăugat, când te vei vedea aici – în jilţul arhiepiscopal – poate că şi eu voi fi undeva – şi şi-a îndreptat privirea aprigă de lăcomia biruitoare a vieţii, spre unul dintre păreţii îndepărtaţi ai catedralei – un umil paracliser!’’

Domnia Sa rămânea acum, viu şi nevătămat de petrecerea celor 99 de ani, în jilţul domnesc meritat în care a ajuns cu o îndelungă răbdare, urcând în linişte şi mândră umilinţă creştină, treaptă cu treaptă scara ierarhiei princiare ortodoxe, ilustrând astfel convingător şi admirabil legea îndelungatei răbdări, o filosofie de viaţă şi o strategie de viaţă care l-au ajutat şi l-au învăţat pe ţăranul român să învingă timpul şi timpurile de atâtea ori, ca şi azi, atât de potrivnice.

Iată de  ce, poate, şi Franţa şi-a sărbătorit acum nu mai mult decât şase sau şapte ani, ziua naţională sub semnul lozincii Franţa rurală şi eternă.

Vor avea tinerii, încă ,,tinerii’’ lideri de azi ai României, îndelunga răbdare să înţeleagă mesajul filosofiei ţărăneşti a îndelungatei răbdări, a renaşterii demnităţii şi verticalităţii şi responsabilităţii, până la sacrificarea lustruirii de sine, caracteristice bărbaţilor în stare să facă istorie?!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite