Fals jurnal de ieri şi de azi. O ctitorie arhiepiscopală hărăzită să intre în legendă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neostenit şi harnic şi plin de fantezie creatoare în lucrarea de înflorire, îmbogăţire şi renaştere a cuprinsului arhitectural religios al Olteniei de sub munte, IPS dr. Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, s-a aplecat cu dragoste şi asupra Tămâioarei Vioreştilor Slătioarei vâlcene care adăposteşte celebra Friza a Potecaşilor.

Astfel, a hotărât să ridice aici o mănăstire care va îmbogăţi fericit şi ea piciorul de plai despre care se spune că, în urmă cu veacuri, a fost un schit de maici.

Mănăstirea va fi un Metoc al Arhiepiscopiei Râmnicului  şi va ocroti şi mai trainic Tămâioara de astăzi şi va spori mai viu povestea Frizei Potecaşilor.

Nu pot să nu dau această veste care vine în întâmpinarea împătimirii mele de peste 60 de ani pentru bisericuţa cătunului slătiorean Vioreşti şi povestea potecaşilor, ţăranii liberi şi viteji, olteni însărcinaţi să păzească, încă din veacul al XVIII-lea, graniţa  în timpul ocupaţiei vremelnice a Olteniei de către puterea austriacă.

La nici cinci kilometri de Tămâioara Vioreştilor se aflau cazarmele austriece, pe malul aceleiaşi Cerne pe care se afla şi bisericuţa pe care aceşti plăieşi, care nu-şi scoteau căciula nici în faţa domnitorului, s-au zugrăvit pe ei însişi călări într-o fermecătoare frescă în frunte cu vătaful de plai Urşanu, ctitorul Tămâioarei.

Caracterul unic al acestei poveşti zugrăvită cu o caligrafie savantă de către ”zugravi de subţire”, ţărani, reprezintă un caz unic în istoria Bisericii Ortodoxe româneşti şi are şi semnificaţia înaltă a ocrotirii Sfintei Liturghii şi, astfel, a identităţii spirituale naţionale.

Acum, peste 60 de ani, am descoperit şi eu farmecul inegalabil al frizei despre care s-a scris, se pare, prima dată in Revista Boabe de grâu de către o cercetătoare Golescu şi apoi a consacrată cu autoritatea savantei cercetătoare a specificului naţional, pictoriţa Olga Greceanu, într-o carte de referinţă intitulată chiar ” Specificul naţional in pictură”.

Au urmat-o, în consemnarea celebrei frize, Vasile Drăguţ, unul dintre cei mai de seamă istorici de artă, şi academicianul de azi Răzvan Theodorescu, cel care s-a născut la un an după apariţia lucrării Olgăi Greceanu, pe care, surprinzător, n-a pomenit-o niciodată în bibliografia cărţii lui şi nici n-a propus-o pentru opera ei artistică arhicunoscută şi pentru opera ei şi de istoric al artei româneşti pentru a fi înscrisă măcar post-mortem  ca membră a Academiei Române.

60 de ani, ziceam, am stăruit cu patimă şi m-am zbătut pentru promovarea Frizei Potecaşilor, în presă, în revista Luceafărul prima dată, apoi la radio, la Tv, în sfârşit, m-am zbătut pentru renaşterea ctitoriei plăieşilor din Vioreştii Vâlcii; ani de zile au durat lucrările de întărire a temeliei bisericuţei, de spălare şi întinerire a picturii întregi desfăşurate sub conducerea profesoarei Elena Murariu, ani de zile, încât, la resfinţirea la care au luat parte mii de ţărani bisericuţa întreaga şi friza arătau, ca şi astăzi, în toată splendoarea ei.

Cătunul întreg al Vioreştilor, ţăranii, preotul paroh Prună şi primarul Sorin Romcescu au fost harnicii ”alergători ai lucrării”, cum se scria odată în pisanii.

De ani întregi, o dată cu resfinţirea bisericii, Premiile Naţionale ale Fundaţiei Nişte Ţărani, încununând cei mai de seamă oameni de cultură şi de ştiinţă ai ţării, s-au acordat sub bolta plină de sfinţenie şi de duh a Bisericuţei, încât se poate spune că această Tămâioară este şi un altar al culturii noastre de astăzi.

Nu puteam să nu însemn,  aşadar, cu bucurie,  faptul că aici arhiepiscopul Râmnicului, dr. Varsanufie, va ridica o mănăstire cu hramul ”Schimbarea la faţă” vrednică să îmbogăţească patrimoniul spiritual al  Olteniei de sub munte şi să redea Slătioarei mele o şi mai meritată recunoaştere şi admiraţie pentru celebra Friză a Potecaşilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite