Societate

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi. Povestea Măgurii Slătioarei vâlcene

0
11 Dec 2020 08:20:41
Dinu Săraru

Reprodusă pe paginile unor grupuri de Facebook, tableta mea despre Măgura Slătiorului de odinioară a fost întâmpinată, după cum mi-a spus pomenita doctoriţă a satului,  de zeci de saluturi nostalgic-înlăcrimate care mi-au amintit observaţia făcută pentru prima dată în romanul „Nişte Ţărani”, observaţie privind sentimentele ţăranilor pentru care nu Munţii Căpăţânii, desfăşuraţi în faţa ei, a Măgurii, reprezintă dragostea şi admiraţia lor,

ci această Măgură pe care o consideră şi astăzi ocrotitoarea identităţii lor slătiorene. Măgura Slătiorului face parte din existenţa lor cotidiană, încărcată bogat de virtuţi pe care îndrăznesc să le consider legendare.

Toată suflarea ţărănească a Slătioarei este dominată de această Măgură, astfel încât mă văd dator să vorbesc astăzi despre povestea ei. Toate satele Slătioarei se consideră ocrotite şi ascunse de Ea şi se află sub sânul Ei, toate bisericile în jurul cărora s-au alcătuit cătunele duc la Ea; toate drumurile la Sărbători duceau pe toate potecile, ca nişte pelerinaje, la Măgură. Toate hramurile Calendarului creştin-ortodox la care se întindeau mesele sărbătoreşti erau însoţite de lumina anotimpurilor care colora frunzişul Măgurii. Toate florile, începând cu ghioceii şi brânduşele şi Floarea Paştelui, răsar prima dată în luminişurile Măgurii, cireşii sălbatici în Măgură înfloresc primii, fagii de Armindeni în Măgură înverzesc primii, mierea de mai în florile salcâmilor Măgurii îşi află parfumul.

La Cornul Caprei, când se întunecă Măgura, se ştie că în curând va ploua cu siguranţă. Lumina toată a Slătioarei împrumută culorile Măgurii care arde ca focul, toamna şi înverzeşte crud primăvara. Prima ninsoare albeşte întâi crestele Măgurii. Viscolele, când vin dinspre munte, se izbesc de Măgură şi, astfel, Măgura le îmblânzeşte.

Sub Cornul Caprei, când Cerna desparte Măgura de Măgurice, se înalţă stâncile carstice semănând cu nişte piramide de piatră şi nisip, care îşi schimbă şi culoarea şi arhitectura după anotimpuri. Acolo se ascund corbii care se războiesc cu şoimii din Măgurice.

Am fost martor la un Ajun de Crăciun când Slătioara a fost onorată de binecuvântarea unei troiţe de către I.P.S. Gherasim, troiţă ridicată în marginea Cernei. Începuse o ninsoare uşoară, se auzea clinchetul clopoţeilor cădelniţei când, deodată, din văzduh, s-a auzit glasul şoimilor ca un ison şi, ridicând privirea, am văzut cu toţii minute în şir  rotirea şoimilor deasupra noastră  şi a troiţei, timp în care ninsoarea a încetat ca prin farmec, iar noi am trăit o clipă de linişte sfântă până când rotirea şoimilor s-a pierdut în văzduh.

Aceasta a fost şi pentru mine, ca slătiorean, o clipă unică dovedind sacralitatea Măgurii slătiorene.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările