Societate

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi: Râmnicu Vâlcea şi despre ecumenism

0
4 Feb 2013 16:18:44
Dinu Săraru

,,Între cele două războaie” – formulă consacrată – Râmnicu Vâlcea nu era, ca şi astăzi de altfel, numai unul dintre cele mai frumoase oraşe de provincie ale României şi trebuie să subliniez apartenenţa urbei la universul ,,Provence” al vestitei regiuni franceze – dar şi un simbolic – atunci! – oraş al ecumenismului.

La Râmnicu Vâlcea îşi făceau datoria - în linişte! – de credinţă creştină şi de slujitor al comunităţii alături de Episcopia Ortodoxă a Râmnicului şi Noului Severin, azi cu cinci veacuri şi mai bine de existenţă neînreruptă şi de focar de cultură rezonând naţional – o catedrală catolică, un lăcaş de cult evanghelic (ce ar putea deveni Muzeul Ecumenismului), altul greco-catolic, toate cu peste suta de ani în vechimea aşezării fermecătoare de pe malul Oltului şi, deloc în ultimul rând, o sinagogă cu cimitirul ei şi astăzi păstrat ca o mărturie a frumuseţii de suflet a râmnicenilor convinşi de nobleţea ecumenismului.

Râmnicul  Vâlcii - ,,oraşul domniei mele” – cum se spunea într-un hrisov de la Mircea cel Bătrân, unde şi Pătraşcu cel Bun a ridicat temelia şi zidurile unei biserici domneşti terminate peste ani de fiul său, Mihai Viteazul, nu departe, ca şi oraşul întreg, de Cetăţuia unde veghează până azi, bisericuţa în uşa altarului căreia a fost ucis de boierii răzvrătiţi Radu de la Afumaţi – o poveste adevărată şi asupra ei ar merita să se stăruiască de către o pană inspirată – Râmnicu Vâlcea este, şi puţini ştiu – chiar şi dintre liberali, cred că nici unul dintre aceştia de azi – vatra de naştere şi de copilărie şi de întâlnire inspirată, miraculoasă, la 16 ani, cu soţul, a întemeietoarei dinastiei Brătienilor, Pia (Evlampia) Pleşoianu, orfană atunci, la descoperirea ei de către I.C. Brătianu, a marelui boier oltean Pleşoianu, care a lăsat în diata lui, pentru fiecare fată de ţăran aflată la vârsta măritişului, o bucată de pământ şi o vacă.

Ei bine, acest Râmnic şi astăzi atât de frumos, singurul din România care la urbanizarea lui socialistă forţată, a lăsat la vedere, le-a scos în faţă!, dintre blocurile care ar fi trebuit să le ascundă, cum se practica nefericit, toate bisericile, împodobind oraşul patriarhal şi făcându-l în zilele de sărbătoare să se cutremure înfiorat de concertul clopotelor domneşti şi boiereşti, toate creştine, şi între ele stăruia, repet, şi cuminţenia sinagogii. (în Oltenia de sub munte!)

Dar aceste însemnări au fost scrise nu numai pentru a lăuda frumuseţea totodată franţuzească ,,provensală” şi olteană, mai ales a giuvaierului Olteniei de sub munte, dar şi pentru că eu cred că Râmnicul de azi are datoria sfântă, religioasă, să reînvie tradiţia unui simbol al civilizaţiei morale şi cauza zilei de azi, ecumenismul.

Ştiu că şi Primarul oraşului şi feţe înalte ale ierarhiei ortodoxe s-au întâlnit, deocamdată, la stăruinţa autorului însemnărilor de faţă cu diriguitorul spiritual şi administrativ al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în vederea renaşterii şi în plan ecumenic a urbei.

Mă grăbesc să salut acest început şi să fac publică şi aici, astfel, o lucrare a civilizaţiei morale în oraşul patriarhal şi în aceiaşi vreme modern, de pe malul Oltului, care poate redeveni cu şi mai multă rezonanţă naţională şi neapărat apoi, europeană, un oraş ecumenic simbol pentru începutul mileniului III care, dacă nu va fi al credinţei, nu va fi deloc, cum spunea un mare scriitor francez.

Ori triumful credinţei nu poate însemna decât triumful religiei - al religiilor, al frăţiei lor - şi astfel, ecumenismul unui mileniu al civilizaţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările