Societate

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi. Spovedanii la Slătioara (VI): 1 iunie şi Morile Slătioarei

2
5 Jun 2020 09:36:35
Dinu Săraru

Dealurile pe care se înşiră satul Olari din vechime între Măgura Slătiorului şi Poalele Căpăţânii sunt toate în vârful lor zidite cu Tămâioare, bisericile cu cerdac cât o bucătărioară de vară şi unele atât de străvechi încât înainte de a fi zidite au fost cu păreţii împletiţi din nuiele ca nişte coşarce şi peste nuiele cu o tencuială zdravănă din pământul din care ţăranii au iscat în istorie şi oalele şi ulcelele şi ulcioarele şi cănuţele şi

 şi bobicii în care, la 1 iunie, se culegeau fragii.

Într-un sat purtând numele unei muieri –Mariţa- încă mai stă în picioare o astfel de Tămâioară căreia nici până azi nu i s-a stabilit vârsta, cu toate că unii cercetători o socotesc a fi datând, cu altarul ei de credinţă creştină, dinainte de 1500!

În alt sat, Fometeşti – de la foamete se trage numele lui – în cătunul cu numele de Floreşti, în mijlocul unui plai înconjurat de crestele Căpăţînii, a fost înălţată din lemn o Tămâioară cu o clopotniţă de stejar mai mare decât bisericuţa întreagă şi un clopot cât o căciulă ţuguiată de oier, care, atunci când e tras de frânghia lui, răsună atât de puternic, încât ecolul dangătului apleacă la fel ca o pală de vânt toate florile din jur, câte se pot închipui într-un plai al cărui nume vine de la mulţimea lor.

Se spune că aici sărăcia era atât de mare odată încât ţăranii au cumpărat dintr-un sat de câmpie de la vărsarea Cernei în Olteţ o biserică cu păreţii împletiţi din nuiele ca o coşarcă şi au pus-o într-un car cu patru boi şi au adus coşarca aici şi au tencuit-o din nou cu pământul din care v-am povestit că se făceau oalele şi ulcioarele pomenite.

Mult mai târziu, din coşarca asta de nuiele, care ocrotea şi ea un altar de credinţă creştină ortodoxă, care a ţinut în picioare un neam în viforele istoriei, floreştenii au alcătuit exact cât o bucătărioară de vară cu cerdac Tămâioara care a rămas ca un semn identitar mai puternic decât un stâlp de piatră de hotar.

Nu foarte departe de temelia acestei bisericuţe, în marginea unei păduri de fagi gata să întunece cerul, curge o apă care, la rândul ei, şi în albia ei, strânge trei râuri de munte ale căror izvoare întemeiază când se unesc, în scurta lor viaţă din Munţii

Căpăţânii până la poalele Tămâioarelor, trei mori ca nişte mărgăritare rătăcite dintr-o salbă, vestite în copilăria mea, toate legate atunci de începutul verii ce nu era trecut în calendar drept Ziua Copilului ca astăzi, dar care intra pentru totdeauna în biografia începutului verii.

Apele se numeau Mariţa şi Cerna şi pârâul rămas cu numele Izvorul rece, pentru că oricât ar fi fost de cald, şi iunie, şi iulie, şi august, pietrele de pe fundul Izvorului Rece parcă ar fi fost de ghiaţă şi cine îndrăznea să intre în licărul izvorului simţea că i se taie răsuflarea.

Morilese numeau după numele morarilor, Moara lui Hăbuc, cu o singură ciutură pentru măcinat porumb şi un neam întreg de ţărani care n-aveau altă palmă de loc decât albia de sub moară trăiau de pe urma ei şi era cunoscută ca moara săracilor; cea de-a doua era sub Dealul Gurguiului, cu viezuinile vulpilor, şi se numea moara lui Fulgoiu, un neam mai înstărit niţel, cu două ciuturi şi cu două pietre de moară fiindcă măcina şi grîu şi porumb şi din apa care învârtea ciuturile se năştea un iaz şi în iazul acesta începea pentru noi, pentru copiii olarilor, la 1 iunie, vara, pentru că era ziua când ne scăldam în iaz şi iazul trecea de bărbiile noastre, iar când se umplea de copii, bucuria lor era mai răsunătoare decât cele două ciuturi când învârteau pietrele de moară. Pe Cerna la vale, spre Bisericuţa dinVioreşti, cu celebra Friză a Potecaşilor, ar mai fi fost odată o moară, a lui Mogescu, tot cu o singură ciutură şi o singură piatră pe care ar fi luat-o într-o toamnă ploioasă Cerna şi s-au pierdut astfel şi urmele ei şi ţăranii ziceau ”Mă copii, undeva pe aici era o moară...”, dar nu ştiau să spună unde anume şi astfel a rămas numai povestea unei mori smulsă din ţâţânile ei de Cerna şi încheierea poveştii: ”cine o fi fost Mogescu ăsta cu moara şi n-a avut parte de ea”. Şi se mai spune că s-ar fi găsit stâlpii ei şi ciutura ei la intrarea Cernei slătiorene în Olteţ.

Pentru mine vara începea, aşadar, în iazul Morii lui Fulgoiu, de pe Cerna, cu două ciuturi şi două pietre de moară şi cu iazul în care, la 1iunie, era bătut în cuie, ne scăldam fericiţi. Acum nu mai e nici Moara lui Fulgoiu, nici iazul ei, a rămas capătul unui drum prăfuit care ducea la viezuinile vulpilor o piatră de moară care mai este şi astăzi îngropată trei sferturi în pământ şi pe piatra asta de moară, acum ce spun eu nu mai este legendă, s-a sfârşit cuminte şi senin viaţa unui personaj atât de iubit de mine, eroul nuvelei ”Un fluture alb cu sânge pe aripi”.

Azi la Slătioara nici n-am apucat bine să ne apropiem de 1 iunie şi a viscolit ninsoarea, acoperind vestitul Izvor Rece şi brumele au trecut Cerna spre viezuinile vulpilor, iar după-amiaza vijeliile întunecă cerul şi-l fac de rugină şi risipesc florile

salcâmilor într-atât de pustiitor, încât Măgura a fost uitată de albinari şi, la ieşirea din Slătioara spre Măldăreşti, a rămas stingheră, uitată de stupari, o remorcă ocrotind treizeci de stupi din care albinele n-au curajul, de frig, să iasă afară.

Atâta răsturnare a timpului s-a petrecut, pedepsind până şi ziua dintâi a verii, dar şi prima duminică din iunie care pecetluia de 40 de ani Târgul Cocoşului de Hurezi şi atâta răsturnare de vremuri însoţită de strecurarea vicleană în suflete a unei temeri faţă de ziua de mâine, o teamă care vine şi ea din nopţi pe care rar norii furtunilor lasă să răzbată o stea ca un licăr al speranţei, o teamă care, dacă stăm bine să ne gândim, vine să reînvie o pedeapsă biblică, pedeapsa urii aproapelui, deznădejdea şi neîncrederea şi crudul adevăr că a dispărut în omenire sentimentul frăţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

of of
5.06.2020, 14:56:08

Frumoase amintiri. A fost odată...

pathfinder
5.06.2020, 21:17:37

Domnu' Sararu, v-am citit cu multa placere in tinerete. Habar n-aveam de ce. Acuma, Slătioara şi Căpăţna, ca denumiri, imi par foarte familiare. Una, ca localitate, alta ca varf unde am ajuns primul la sapte anisori si am cules primele afine. Si io-s din Bucovina... Cum dracu' de se tot potrivesc numele astea in toata Romania?