Fals jurnal de ieri şi de azi: Un tulburător act de identitate naţională şi de spirit aflat sub semnul întrebării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vatra boierilor Măldareşti, din satul cu acelaşi nume, pe valea Luncavăţului, în Oltenia de sub munte, într-un podeu fericit din poala căruia se văd spre răsărit crestele Căpăţânii cu vârful Builei, unde se află, deopotrivă, Taborul şi Golgota ortodoxiei româneşti, şi spre apus culmile Măgurei Slătioarei, bogate în fagi şi salcâmi şi cireşi negri, sălbatici, care ning primăvara ninsoarea Sfintelor Paşte cu florile lor parfumate

amintind chiar miresmele portocalilor şi mandarinilor din câmpia Taborului, se ridică, albe de varul mănăstirii lui Brâncoveanu, celebrele Cule, zise ale Grecenilor, singurele, poate, încă păstrate – datorită grijii frumoase a diriguitorilor vălceni - aidoma clipei zidirii lor în timp ce în atâtea alte locuri, arhitectura şi vraja acestor case de locuit şi de apărare din evul mediu au fost supuse părăginirii, urmare a delăsării ce nu mai poate fi pedepsită, ori a jafurilor păgubitoare ce iar nu-şi mai găsesc răufăcătorii, încât multe din ele, dacă nu aproape toate, ar  cere,  pe bună dreptate altfel, vistieriei ţării, un tribut sever.

Corect ar fi să nu le numim generic ale Grecenilor, fiindcă numai una, cea nouă, se datorează lor; cea dintâi şi cea mai importantă şi pentru istoria Munteniei şi pentru ideea de identitate naţională şi de spirit, a fost zidită, se pare la 1508, aşadar acum mai bine de o jumătate de mileniu, de către un căpitan al lui Mihai Viteazul, Tudor Maldăr, înnobilat şi dăruit de acesta cu moşii care scoborau din munţii pomeniţi ai Căpăţânii, până la Dunăre.

Mi-a plăcut mereu să povestesc această poveste şi să reiau firul ei, fiind una dintre legendele vetrei olteneşti cu un farmec nespus, cuprins şi în fresca Olgăi Greceanu pe păretele unei încăperi a Culei Măldăreştilor; Olga Greceanu, la rândul ei, se ştie, împătimită şi de Măldăreşti şi de Grecenii a căror noră moldoveancă a fost şi care s-a înscris cu întreg sufletul şi cu întreaga ei mândrie, cu arta ei, fireşte, în istoria celor două neamuri. Cula cea mare, care se află azi în curtea conacului lui I.G.Duca, este cu adevărat Cula Grecenilor, aceştia intrând - cu un fiu al lor, ginere - în spiţa Măldăreştilor rămaşi fără urmaşi pe linie bărbătească.

Cu o altă ocazie aş vrea să vorbesc şi despre această Culă, unde a stat, invitată de şeful liberal I.G. Duca, Regina Maria, eroină şi ea a unei poveşti de iubire care se pare că a mers până la străfulgerarea  gândului - dorinţă al reginei de a se înmormânta în curtea bisericuţei din Urşanii Hurezilor, lângă mormântul strălucitului om politic.

La Măldăreşti se află de asemenea, conacul celui mai sărac prim ministru român: conacul şi cinci pogoane de pământ, rezultat al onorariului de avocat al ţăranilor urşeni, a fost toată averea lui - şi în curtea conacului, Cula Grecenilor, cumpărată de Duca şi lăsată şi ea moştenire, de urmaşii lui, statului român.

Aici şi-a scris Duca celebrele Memorii venind să ni-l înfăţişeze pe strălucitul stilist al limbii române şi nu mai puţin strălucit portretist, cultivând o rară şi savantă artă a cuvântului ales care îl aşează alături de spumosul, picturalul, vitalul colorist şi vitriolantul gravor in aqua forte, Argetoianu.

Dar cine îi mai citeşte azi ca să se vadă, prin comparaţie, unde se află, cât de jos, starea culturală a politicienilor noştri, nu toţi, dar nici puţini, ignoranţa lor enciclopedică, aşa cum zicea, cu hazul lui uriaş şi cu forţa lui satirică, filosoful Petre Pandrea.

Însă pe noi ne interesează în această clipă soarta actului tulburător de identitate naţională pe care îl reprezintă Cula lui Tudor Maldăr, ameninţată să devină şi ea o victimă, nefericită, a unei legislaţii mai întâi, de prin anii ‘90, şi a unei triste indiferenţe care a făcut ca în statul român să nu mai fiinţeze, românească, nici măcar o fabrică de chibrituri sau de ace cu gămălie, şi a unei mincinoase justificări, aşa zis democratice, dar şi mai ales, adaug eu, a temeiului oferit de ignoranţa enciclopedică pomenită. Spun victimă prentru că ,,a dat Dumnezeu”, nu e aşa, încât şi Cula Căpitanului lui Mihai Viteazul - buletin de identitate a acestui popor, nu încetez să subliniez - a fost, în sfârşit, şi ea,  revendicată de cineva, n-are importanţă cine, chiar dacă persoana în chestie nu are nici o legătură de sânge cu bieţii boieri Măldăreşti şi Greceni. Însă, revendicarea e revendicare, ea nu se discută, cel mult se judecă; poţi să discuţi şi stirpea lui Matei Basarab, a martirului voievod Brâncoveanu, asta da, se poate, revendicarea, nu. Dar se poate discuta despre datoria noastră de a salva, fireşte cu mijloace democratice, acest potir domnesc românesc, Cula de la Măldăreşti a lui Tudor Maldăr, pentru că valorea ei pentru istoria naţională, pentru identitatea naţională, este de necalculat.

Şi mă gândesc, solidar şi cu preţuire faţă de cei ce se dedică astăzi Vâlcii, la marea răspundere a acestui judeţ condus de un partid implicat prin doctrina sa în apărarea valorilor identităţii şi spiritualităţii naţionale, în colaborare cu un partid întemeiat de cei mai de seamă oameni politici ai veacului al XIX-lea, apărători tot prin doctrină ai aceloraşi valori ale identităţii naţionale, Brătienii fiind creatori chiar ai statului naţional, ai statului naţional român modern. Ar fi o impietate pentru noi, cei de azi, să ne gândim că Brătienii ar sta inerţi în faţa unui caz ca acesta. Brătienii care şi-au pus în joc mintea lor strălucită, patriotismul lor fierbinte paşoptist, averea lor, ca şi Goleştii, în slujba ţării, Brătienii a căror întemeietoare a dinastei lor e o vâlceancă, Pia Pleşoianu, devenită în urma unei reciproce fulger iubiri soţia marelui Ion Brătianu şi care, într-o scrisoare realmente zguduitoare trimisă fiilor ei ce studiau la Paris spre a se întoarce să-şi asume, ca şi tatăl lor, destinul ţării, spune cum în copilărie se juca cu panglicile şi cocardele Revoluţiei de la 1848, panglici şi cocarde aflate şi azi într-un coşuleţ de răchită la conacul - muzeu de la Topolog al familiei  lui Nicolae Bălcescu.

Ei bine, îmi permit să sugerez solidar, autorităţilor vâlcene să invite la Râmnic pe reprezentanţii lor în Parlament şi Guvern şi mă gândesc mai întâi la ministrul finanţelor, liberal, primul - vicepreşedinte al liberalilor de azi, născut într-un sat de lângă celebrele Cule, pe ministrul PSD-ist al tineretului, vâlcean şi el, pe ministrul culturii, liberal, cu studii importante de istoria artei, pe toţi senatorii şi deputaţii vâlceni de azi, pe academicienii Dan Berindei şi Răzvan Theodorescu şi să nu plece de la întâlnire decât cu actul de proprietate al Statului român asupra acestui tulburător act de identitate naţională.

Să mai spun eu, acum, cu câte zeci de miliarde de lei vechi a lăsat fără replică cineva, fost până de curând şi politician, pentru care, la fel ca şi pentru alţi politicieni de azi, miliardul vechi este o bagatelă?

Nu cred că intelectualii autentici din fruntea partidelor care conduc azi ţara au nevoie de o pledoarie specială în acest caz!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite