FALS JURNAL DE IERI ŞI DE AZI: Un mare actor de Teatru şi trei actori politici faţă cu ,,scrisoarea secretă’’

În sfârşit s-a descoperit şi ,,scrisoarea secretă’’ şi secretul ei, tot caragialesc, mai urmează să fie descoperită, pentru curioşi, şi ,,dama bună’’ care a trimis prima versiune a documentului, la fel de caragialeşte, ,,Pac la Războiul’’.

Ce mi se pare mie demn de observat şi de subliniat este viteza cu care a câştigat teren şi de data aceasta viclenia prezidenţială cucerindu-i pe oponenţi şi chiar solidarizându-i la redactarea finală a epistolei–adeverinţă, dincolo de ridicolul aventurii şi de penibilul în care au fost îmbrăcaţi până la urmă toţi cei trei gineri ai politicianismului provincial.

La Bruxelles, ecoul a fost, pentru Cotroceni, cel puţin nedorit, Scrisorica rămânând fără ecoul scontat, ba chiar plictisind ,,andrisantul’’ oricum afectat nefericit atunci când a descoperit că bombardamentul la care a fost supus cu ,,lovitura de stat’’ era o biată gogoaşă. Pentru al doilea semnatar al Scrisoricii, câştigător fără drept de apel al alegerilor recente, a părut fără sens acest al doilea angajament al său de supunere faţă de Constituţie şi de rigorile democraţiei, necerut de nimeni de vreme ce tocmai el respectase jocul politic, pierzând inadmisibil la referendum. Ce a rămas din Scrisorică, pe plan intern, a fost surpriza electoratului de a-şi descoperi liderii cel puţin candizi în receptarea grăbită, nocturnă şi infantilă a apelului vicleniei prezidenţiale, o nouă dovadă a adolescenţei lor politice.

Una este devotamentul orb faţă de o cauză şi alta este slujirea lucidă, cu ochii deschişi, a acestei cauze. La care s-ar mai adăuga şi o mai mare grijă faţă de flexibilitatea coloanei vertebrale care nu e totuna ,,cu civilizaţia salonardă’’ păgubitoare rău în politică. Pe urmă nu se poate trece cu vederea nici faptul că azi, după atâtea genoflexiuni excesive în favoarea unei poze de ascultător smerit, electoratul simte nevoia unei autorităţi bărbăteşti, al bărbatului matur şi responsabil şi stăpân pe mersul lui vertical, pe glasul lui dătător de speranţă şi încredere. După atâta hăhăială mitocănească, prin compensaţie nu se cere veselia blândă, adolescentă; e nevoie de afirmarea unei priviri atente, a unei ascultări severe şi receptive a contribuabilului, e nevoie de smerenia împătimită de credinţă şi de forţa de convingere, repet bărbătească; nici occidentalii nu ne receptează respectuoşi şi la rândul lor încrezători în noi când ne înfăţişăm în ipostaza de premianţi la spus Da şi mereu cu frica slugarnică faţă de diriginte.

Dar să mă întorc la Caragiale. Ce rămâne, pentru viitorime, din Scrisoarea devoalată de o damă bună, la Bucureşti, şi de harnicia silitorului prezident în faţa dirigintelui Bruxellez?

Rămâne apelul de un uriaş comic pe care şi-l adresează reciproc cei doi semnatari ai Scrisoricii - adeverinţă pentru Occident, la protocolul adresării, adică să-şi vorbească cei doi semnatari cu Excelenţa Voastră şi cu Dumneavoastră Domnule Preşedinte şi cu Dumneavoastră Domnule Prim Ministru.

Bietul Caragiale n-a avut parte de această Scrisorică, altfel şi-ar fi împodobit Telegramele. După ,,Dumnezeu’ mami’’ ar fi urmat ,,Dumneavoastră, Domnule Prefect luaţi la cunoştiinţă că, în sfârşit, Pupat toţi, peaţa endependenţ…’’

*

Şi acum despre un mare Actor. Se numeşte Filip Ristovski şi străluceşte alături de binecunoscuta prim balerină a Operei Române Monica Petrică, aceasta din nou la înălţimea talentului ei de zile mari, în spectacolul de teatru-dans ,,Nijinski’’, în rolul Nijinski, regia Mălina Andrei. Merită să vedeţi acest spectacol, merită să descoperiţi acest mare Actor pe care mă bucur să-l salut ca pe unul dintre cele mai frumoase talente ale teatrului românesc de astăzi. O rară capacitate de însuşire şi realizare convingătoare, cuceritoare, tulburătoare a unui rol de anvergură, de o complexitate şi originalitate excepţionale presupunând şi fizic o vitalitate excepţională în interpretarea personajului Nijinski, nebun de geniu, al cărui zbucium creator, a cărui dăruire mistuitoare în slujba artei dansului, văzută ca expresie a unui atât de complicat, de devorator, de exploziv proces creator de idei trimiţând la existenţialismul căruia în Europa Camil Petrescu i-a fost poate cel dintâi promotor literar şi teatral. Adăugaţi la aceste merite, condensate în puterea de ne face să înţelegem ce înseamnă a vedea idei, marele talent de balerin, o dinamică a mişcării scenice absolut rară, o fascinantă captare a spectatorului şi peste toate ne aflăm şi în faţa unui actor frumos, electrizant, cu o rară demnitate a fiinţei, cu o vibrantă transmisie de mesaje, de sentimente, de căldură, de poezie, un artist incandescent.

Mi-ar plăcea ca tânărul nostru Premier să se ducă la Operă să vadă acest spectacol, să vadă acest Actor, să înţeleagă ce înseamnă să vezi idei, să le trăieşti şi să le afirmi demn, aşa cum îşi doreşte...

Nu întâmplător Hemingway cultiva toreadorii de la care a învăţat curajul de a privi viaţa cu ochii deschişi şi inflexibil şi iaraşi bărbăteşte şi rezistent la avatarurile conjuncturilor.