Farfurii cu sigla PSD pentru pacienţii internaţi la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti. Reacţia conducerii spitalului: e fake news

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO g4media.ro
FOTO g4media.ro

Mai mulţi pacienţi care au fost internaţi la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală susţin că mâncarea le-a fost servită în farfurii inscripţionate cu sigla PSD. Pe de altă parte, instituţia spune că în urma unei anchete interne s-a stabilit că nu există astfel de veselă în care să fi fost servită mâncarea pacienţilor.

UPDATE Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală arată că nu există în inventarul sau în dotarea institutului astfel de veselă, destinată servirii hranei către pacienţi sau către personalul medical. Informaţia vine după ce conducerea institutului a făcut o verificare internă care a infirmat situaţia semnalată de g4media.ro. 

Potrivit g4media.ro, farfuriile erau inscripţionate cu cei trei trandafiri dar şi cu mesajul „Peia Sprijinul Dumneavoastră”. Sursa citată mai arată că managerul Adrian Streinu-Cercel nu a oferit detalii referitoare la modul în care farfuriile au ajuns în unitatea medicală. 

În ceea ce-l priveşte pe Ninel Peia, el este un fost parlamentar PSD, exclus din organizaţia din Ilfov la cererea lui Liviu Dragnea după ce a avut mai multe poziţii antivaccinare. 

Potrivit sursei citate, profesorul Adrian Streinu-Cercel se află la conducerea Institutului Matei Blaş de foarte mulţi ani şi a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii timp de trei ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite