Farmacia Socială, concept unic în România, s-a deschis în cea mai mare comună din judeţul Mureş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FARMACIA SOCIALA

„Este nevoie de tine pentru a face bine!”  Sloganul farmaciei spune tot despre conceptul în jurul căruia a luat naştere această idee: "Este nevoie de tine pentru a face bine!", altfel spus este nevoie de ajutorul oferit de fiecare dintre noi pentru a ajuta cât mai multe cazuri sociale, fiecare pacient ne ajută să ne atingem obiectivele sociale.

Medicamentele şi produsele comercializate nu sunt nici mai scumpe, nici mai ieftine ca în alte unităţi farmaceutice, Farmacia Socială fiind o unitate independentă care nu primeşte subvenţii sau fonduri europene de la nicio institutie şi care a obţinut atestatul de întreprindere socială eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru respectarea criteriilor economiei sociale, alocând minim 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare. Farmacia eliberează reţete compensate şi gratuite prescrise în orice judeţ din România (atât CAS, cât şi OPSNAJ) şi prepară reţete magistrale şi oficinale în laboratorul propriu, autorizat de Ministerul Sănătăţii.  

Profit nu înseamnă neapărat bani!

"Pentru noi, profit nu înseamnă neapărat bani! Profit înseamnă satisfacţia de a ajuta pacienţi aflaţi în situaţii dificile. Farmacia Socială este prima farmacie din România care respectă principiile economiei sociale şi astfel reuşim zilnic conversia profitului financiar în profit social. Pentru început, Farmacia Socială susţine activităţile de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu Mureş cu care a încheiat un parteneriat în acest sens. Medicamentele necesare rezidenţilor sunt asigurate gratuit de Farmacia Socială, şi astfel Căminul face lunar economii importante. Aşa s-a putut organiza în una iulie, de exemplu, excursia Bunicilor la Dedrad, într-o livadă de cireşi", declară Marius Dumitrescu, administratorul farmaciei.

Începând cu luna august 2021, Farmacia Socială poate să livreze gratuit la domiciliu, cu ajutorul voluntarilor, medicamente necesare pacienţilor cu dificultate de deplasare care locuiesc în Târgu Mureş, Sângeorgiu de Mureş şi localităţile limitrofe.

Până în prezent avem 24 de parteneri care participă la maximizarea profitului destinat cazurilor sociale, prin diminuarea cheltuielilor farmaciei: Banca Transilvania, Pharmec Healthcare Software, Webteam Hosting, MedPharma, DID Secure, Quality Serv Prest, Consilium Broker, Cyber Cont Expert, NetSpace, Dani All Consult, NeoPrivacy, Estamp, Faktum Service, Fleurane, Centrul Mediconsult, Specta Impex, Management Certification, SSM.ro, Digisign, Creativa Advertising, Consultia, Conferinte.ro, FGO.ro si Vavian Pharma. 

Înfiinţarea primului centru autorizat de testare antigen Covid19 în Sângeorgiu de Mureş

Unul din obiectivele strategice ale Farmaciei Sociale este diversificarea serviciilor farmaceutice prin înfiinţarea, la începutul lunii septembrie 2021, a unui centru autorizat de testare antigen Covid19. În acest moment amenajăm un spatiu distinct de spaţiul farmaciei care va fi utilizat exclusiv pentru testarea antigen.

Ne-am luat toate măsurile de protecţie epidemiologică, iar personalul nostru a absolvit un curs de specializare organizat de DSP Mureş.

Pensionarii cu venituri mici vor beneficia de gratuitate în cadrul acestui centru şi orice persoană interesată se va putea programa telefonic la numarul 0265311511 sau pe site-ul www.farmaciasociala.ro. Pacienţilor li se va elibera un certificat cu rezultatul testului, recunoscut de Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii, conform legislaţiei actuale.

 Cum puteţi sprijini şi Dumneavoastră prima farmacie socială din România?

Nu trebuie să faceţi nimic special, vă recomandăm să ne vizitati, să ne cunoaşteţi şi să achizitionaţi strict produsele de care aveţi nevoie de la Farmacia Socială. În felul acesta ajutaţi la creşterea fondului destinat cazurilor sociale.

Scopul principal al Farmaciei Sociale constă în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a întregii comunităţi şi asigurarea serviciilor de sănătate de înaltă calitate, respectând standardele de etică şi de profesionalism, implicându-se activ pentru a creşte nivelul de educaţie sanitară, pentru a diminua efectele negative asupra mediului înconjurător şi pentru a îmbunătăţi accesul la medicamente şi la servicii medicale. 

Proiectele ambiţioase nu se opresc aici, Farmacia Socială are ca obiective pentru următorul an să finanţeze distrugerea medicamentelor expirate preluate gratuit de la pacienţi, lansarea unei bănci de medicamente în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate şi care pot fi folosite de persoane în nevoie, deschiderea unui punct de lucru într-o comunitate izolată, înfiinţarea unui centru mobil de screening de sănătate şi lansarea unei publicaţii periodice pentru a creşte nivelul de educaţie sanitară al comunităţii.

Mai multe detalii gasiţi pe site-ul www.farmaciasociala.ro sau la telefon 0265311511.

Persoana de contactMarius Dumitrescu, marius@farmaciasociala.ro, 0769041200

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite