Faţa hâdă a capitalismului

Umerii ei goi şi tricoul meu gri şi ros Belomorkanal 32, un drum istovitor a imaginaţiei dezordonate. Ana are 22 de ani şi îi place „jos corporatismul!” Mie îmi place mai mult de ea.

Anei îi place să protesteze. Mie mai puţin. Anei îi place să vorbească. Eu scriu. Amândurora ne place unul de altul.

Ne uităm la TV şi vedem un domn cu un rânjet fals care apreciază că Ana şi prietenii ei ar fi plătiţi de o conspiraţie universală ultra secretă, pentru a protesta contra RMGC şi a capitalismului. Ea râde, eu încă sunt mirat de cum tăfăsuiesc la răspântia mizantropiei nişte emiţători de opinie, moralitate, despre protestele anti-RMGC.

În pieţele marilor aglomerări urbane din România, prietenii Anei protestează pentru că nu mai doresc să trăiască precum părinţii lor, nu se mai regăsesc în visele lor. Aceste proteste s-au transformat în gesturi politice, chiar dacă adună o masă confuză cu revendicări diferite, unite de conştiinţa Roşiei Montane.

„Jos corporaţia” & „jos capitalismul” devin pentru câţiva analişti tele-evanghelişti ai abisului social doar nişte elemente periculoase antisistem, fără nicio urmă a ranei capitalismului de cumetrie a ultimilor 23 de ani.

Şi chiar dacă le-ai argumenta că peste 60% din apa îmbuteliata şi băuturile răcoritoare din România sunt în prezent vândute de corporaţia Coca-Cola iar că piaţa berii este dominată de SAB şi alte multinaţionale, că cea mai mare parte din produsele alimentare pe care le îngurgităm zilnic sunt în prezent importate, te-ar acuza că eşti doar un un şaman al disperărilor ecologiste plătit de Soros pentru a face nefericită ţărişoara. Şi hai să nu vorbim de industrie şi obiective strategice...

Evaziunea fiscală scoasă la iveală de recentele scandaluri care au implicat mari corporaţii precum Starbucks, Google sau Amazon sugerează faptul că rolul principal al guvernului contemporan este acela de a reprezenta doar marile businessuri. Interesele marilor afaceri vor cântări mereu mai mult decât cele ale oamenilor obişnuiţi sau ale mediului, o faţă hâdă a capitalismului.

Ana mă întreabă de ce nu susţin impozitul progresiv dacă-s de stânga. Eu mă uit la umerii ei goi şi îi spun că are ochi frumoşi.