Femeia mea

Am pus şi eu o întrebare pe Internet, într-o noapte târziu, când eram prea ostenit ca să fac altceva. Întrebare-sondaj doar pentru bărbaţi:

Acum mulţi ani am asistat involuntar la un moment în care un bărbat a oferit unei femei 550 de trandafiri. Era o cameră plină cu transafiri roşii, femeia a intrat, nu ştia ce o aşteaptă etc. Întrebare, aşadar: ce părere crezi că şi-ar face femeia ta dacă i-ai oferi 550 de trandafiri, ai ieşi pe plus sau pe minus în inima ei, în urma acestui gest? Te-ar aprecia, sau, dimpotrivă, ai dezamăgi-o?

Printre foarte multele răspunsuri şi comentarii, a ajuns şi unul despre care ştiam sigur că va veni:

Poate modificaţi în textul întrebării sintagma “femeia ta” cu “partenera ta”. Pentru a elimina sentimentul de posesie al bărbatului asupra unei femei. “Partenera ta” i-ar situa pe poziţii de egalitate pe cei doi. În aceste circumstanţe, nu pot decât să mă gândesc la faptul că, atunci când îi faceţi cunoştinţă soţiei / partenerei dvs. cu cineva, o prezentaţi ca fiind “femeia mea” în loc de “soţia / partenera mea”.

Dar eu nu vreau să schimb asta, şi voi spune la fel cât voi trăi. Eu, când intru într-o relaţie, aceea nu e de parteneriat! În toate relaţiile mele de până acum, cel puţin, eu am fost în posesia femeii şi femeia în posesia mea. Şi nu era un „sentiment de posesie”, ci era posesie în toată regula!

Şi da, când vorbim unul despre altul, eu spun, iată, ea e femeia mea, iar ea spune că eu sunt bărbatul ei…