Femeia modernă faţă cu Reacţiunea

În ultima săptămână, numeroase reprezentante ale sexului frumos (cel care a inventat expresia a avut un acut simţ al autoironiei, fiind categoric vorba de un bărbat) s-au declarat indignate de anumite declaraţii din spaţiul public, care sugerau româncelor să-şi dorească să devină mame măcar din spirit patriotic.

Desigur, a invoca patriotismul pentru creşterea natalităţii poate fi o soluţie într-un stat totalitar, nu într-o democraţie ca a noastră (funcţională, mă grăbesc să adaug). Ceea ce face fiecare femeie cu corpul ei rămâne o decizie strict personală, un argument absolut logic. Cu toate astea, scăderea natalităţii este o problemă reală, cu repercusiuni grave în viitor pentru întreaga societate. Şi atunci, cum procedăm?

  A afirma că toate guvernările post-decembriste sunt principalele vinovate pentru scăderea natalităţii este truism. Nu cunosc un guvern care să fi avut măcar dorinţa de a implementa o politică coerentă şi pe termen lung în acest sens. De fapt, dacă România ar fi oferit o oarecare stabilitate economică şi speranţa unui standard de viaţă cât de cât decent, probabil nu am fi vorbit azi de o problemă a natalităţii. Mai mult, îmi aduc aminte că nu cu mult timp în urmă a existat un guvern care nu a găsit alte măsuri de tăiere a cheltuielilor decât reducerea alocaţiei destinate mamelor, şi asta într-o ţară cu salarii imense în sute de regii de stat şi lipsită de o legislaţie coerentă a confiscării averilor ilegale.

Din păcate, peste ceea ce face un stat corupt şi inept de mai bine de două decenii se suprapune o propagandă nocivă, la care subscriu, cu bună ştiinţă, şi multe femei. Când ideea de familie este pusă sub semnul întrebării inclusiv în Constituţie, când ideea de bărbat, femeie şi copii pare desuetă, nu văd de ce am avea dreptul să ne plângem de scăderea natalităţii.

Am remarcat cu surprindere că sunt suficiente femei pentru care orice subtilă aluzie la natalitate pare o jignire, o atitudine misogină. Este rezultatul post-modernismului în care trăim, care sugerează o egalitate aproape obsesivă între sexe. În ceea ce mă priveşte, am considerat întotdeauna un bărbat şi o femeie ca fiind complementari, egalitatea fiind o imposibilitate, indiferent că privim lucrurile din punct de vedere anatomic, comportamental sau completaţi voi. Iar când un barbat şi o femeie se completează reciproc, este evident că nu poate exista decât un echilibru perfect între sexe.

Pănă la urmă, cum ştiinţa medicală atinge noi culmi de cunoaştere invers proporţionale cu morala de orice fel, societatea va găsi metode de rezolvare a problemei. Poate vom avea incubatoare imense pline cu eprubete, poate bărbaţi însărcinaţi, totul pare posibil mâine. Important e să nu avem scrupule.