Femeile cu cel puţin doi copii se vor pensiona mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile care au doi copii se vor putea pensiona cu un an mai devreme, iar cele cu cel puţin trei copii au o reducere de doi ani la vârsta de retragere din activitate.

Negocierile dintre Guvern şi sindicate purtate vineri, la Ministerul Muncii, pe Legea unică a pensiilor, cea a salarizării unitare şi pe tema salariului minim pe economie, au debutat furtunos.
La discuţii au fost chemaţi câte doi reprezentanţi de la cele patru mari centrale sindicale - Carte „Alfa”, Blocul Naţional Sindical (BNS), CNSLR „Frăţia” şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). De la „Alfa” au venit patru persoane, ceea ce a stârnit nemulţumirea liderilor „Frăţia” şi CSDR, care i-au reproşat premierului Emil Boc faptul că permite acest lucru.
Premierul, care la ora 15.00 avea o întâlnire de lucru în Bulgaria, ar fi dat cu pumnul în masă şi le-ar fi cerut sindicaliştilor să lase orgoliile la o parte şi să înceapă discutarea temelor. Neputând suporta un asemenea afront şi neacceptând să discute sub aşa presiune, liderul „Frăţia”, Marius Petcu, a părăsit negocierile, înainte ca acestea să fii demarat.
„Acesta nu este un mod civilizat de a discuta”, a declarat la ieşire Marius Petcu, grăbit să ajungă şi el la o întâlnire, undeva în sudul ţării. Nu înainte însă de a anunţa un mare protest, cu vreo 10.000 de sindicalişti scoşi în stradă, de 1 Mai: „Nu va fi cu mici şi bere. Vom face un mare marş prin Capitală”, a explicat el.
La finalul negocierilor, Boc a a evitat să spună dacă a dat sau nu cu pumnul în masă. Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a lămurit lucrurile: „A dat, dar a dat cu palma, şi am dat şi noi”. Liviu Apostoiu, vicepreşedinte „Alfa” a confirmat şi el, zâmbind: „Da, a dat cu palma în masă, dar unii dintre colegii mei au dat mai tare”.
Pensionare mai devreme pentru mame
Negocierile de vineri s-au finalizat cu stabilirea câtorva modificări importante la Legea pensiilor. În primul rând, guvernanţii au acceptat reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au crescut mai mult de doi copii. Femeile care au doi copii se vor putea retrage din muncă un an mai devreme, iar femeile cu cel puţin trei copii se vor pensiona cu doi ani înainte de vârsta legală.
Premierul Boc a promis că se va reduce şi vârsta de pensionare a celor care lucrează în condiţii speciale - aceşti muncitori se vor putea retrage din activitate cu 13 ani mai devreme, cu 10 ani, cum se prevede acum în proiectul Legii unice a pensiilor. 
De asemenea, până la sfârşitul anului se vor mai introduce câteva locuri de muncă pe lista celor considerate ca desfăşurate în condiţii „speciale” sau „deosebite”.
Tot la proiectul legii pensiilor s-a convenit modificarea modului de calculare a punctului de pensie. Mai exact, s-a convenit ca legea să prevadă că punctul de pensie nu poate să fie mai mic de 40% din salariul mediu pe economie.
Dumitru Costin: „Abuz şi haos în aplicarea Legii salarizării”
 Pe Legea salarizării unitare, guvernanţii şi sindicaliştii au discutat cazurile de diminuare veniturilor, ca urmare a aplicării acestei reglementări. Reprentanţii Executivului au repetat că n-au scăzut decât acele venituri unde au existat sporuri declarate ilegale de Curtea de Conturi, sporuri care au dispărut la reîncadrarea pe Legea 330 a salarizării unitare a bugetarilor.
Analiza pe diferite cazuri a dus la descoperirea unor manevre preventive în unele instituţii: ştiind că salariile la reîncadrare vor fi al nivelul celor din decembrie 2009, conducerile unor instituţii bugetare au majorat salariile din ultima lună a anului trecut. Unii au acordat al 13-lea salariu, alţii au dat sporuri noi, pentru a umfla veniturile din decembrie. De asemenea, unii au inclus în veniturile pe decembrie sumele câştigate în instanţă, astfel încât reîncadrarea s-a făcut pe venituri mult mai mari decât ceea ce ar fi trebuit.
Toate aceste operaţii au făcut ca fondul de salarizare dat anul acesta să fie insuficient, aşa cum s-a întâmplat cu profesorii din judeţul Buzău, unde undii profesori au luat salarii în care erau incluse şi creşterile obţinute prin procese, iar pentru ceilalţi n-au mai rămas bani suficienţi pentru salariile normale.
De aceea, deşi Legea salarizării unitare specifică decembrie 2009, ca termen de referinţă pentru salariul de reîncadrare, guvernanţii vorbesc acum de veniturile din luna noiembrie a anului trecut.
Pentru a rezolva problema dascălilor din Buzău, unde nu existau bani suficienţi pentru plata integrală a salariilor, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului cu cinci milioane de lei.
Dumitru Costin, preşedintele BNS, a cerut sancţionarea „acelor indivizi care, cu bună ştiinţă, au emis decizii de reîncadrare ce au generat un haos de nedescris”. În opinia sa, ei ar trebui acuzaţi de „abuz în serviciu”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite