Societate

articolul anterior articolul urmator

Forever young: cum îşi imaginează tinerii că va arăta bătrâneţea lor

4
23 Oct 2014 08:54:41
Dilema Veche
„Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto”  FOTO marshanunleymd.wordpress.com
„Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto”  FOTO marshanunleymd.wordpress.com

„Am întrebat trei tineri cum îşi imaginează că va arăta bătrîneţea lor. Citiţi răspunsurile lor”, se arată în dosarul „Cum îmbrătrânim” apărut în publicaţia „Dilema Veche”, nr. 556, 9 - 15 octombrie.

Pînă de curînd, Peter Pan era povestea mea preferată. Mă regăseam în el, nu în Wendy, pe care chiar o displăceam. Mi-era atît de frică de ideea de bătrîneţe, încît îmi făceam planuri să intru în liga Hendrix, Cobain, Joplin, Morrison, Winehouse, pe care mi-i imaginam într-un fel de paradis nici prea fericit, nici prea melancolic, dar mereu tînăr. Mi se părea că să te sinucizi dovedeşte că eşti curajos, că lupţi împotriva bătrîneţii şi că o calci în picioare. Mi-era efectiv imposibil să mă imaginez peste 35 de ani – încă mi-e incomod. Dar, în ultimul timp, se tot cristalizează în mine un fel de capsulă, în care se bîţîie Teona de 5 ani, capsulă care e încă atît de bine impregnată în tot ce fac şi gîndesc, că mă protejează de impulsul de a pleca în Neverland. Îl iubesc pe Peter Pan, şi pe băieţii pierduţi, şi chiar şi pe Hook. Dar cel puţin pentru capsula aia în care sînt îndeajuns de scundă şi slăbănoagă să trec prin orice gard, să mă furişez în portbagaj şi să stau în cîrca lui taică-miu tot concertul Rolling Stones, fără să-i tasez umerii, vreau să rămîn aici – capsula aia chiar nu are voie să dispară.
 
Am unele perioade în care mă imaginez o băbuţă rave, cu ochelari şi ojă fosforescente, făcînd concurs de shoturi prin Eden cu băieţii, şi alte perioade în care mă văd zen, scriind, citind, cu perle la gît şi îmbrăcată complet în alb. Aşa că m-am calmat, cel puţin pentru moment. Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto. Din păcate, mă zgîndără de fiecare dată cînd mă uit la mîini, pentru că mi se pare că sînt partea corpului pe care se vede cel mai des şi cel mai tare că îmbătrîneşti. De-aia momentan le umplu de unghii false, brăţări şi copiuţe pentru teste. Poate chiar o să-mi fac un tatuaj cu Peter Pan pe ele. Sau poate o să trec şi peste asta. 
 
Teona Galgoţiu, 16 ani, Bucureşti
 

Sînt curioasă cum am să fiu eu la bătrîneţe. Sînt curioasă în legătură cu ce îmi voi aminti şi ce nu, vreau să ştiu dacă voi avea regrete, vreau să ştiu dacă voi avea nepoţi.

Simt că între noi două, eu, cea de acum, şi versiunea mea din viitorul îndepărtat, se cască o mare prăpastie, care se umple pe măsură ce calc în gol. Eu păşesc în aer, dar calc pe pămîntul proaspăt format sub talpa mea şi tot aşa, apropiind cele două maluri. Nu ştiu niciodată dacă voi călca în prăpastie în clipa următoare, sau dacă voi continua să merg. Deocamdată, calc pe stîncă, ce-i drept puţin erodată de fum de ţigară şi nopţi nedormite, dar pe măsură ce drumul se va scurta, fundamentul paşilor mei va deveni mai fragil şi mă aştept să calc pe straturi subţiri de lut, pînă să mă pot odihni pe partea cealaltă.
 
Nu ştiu dacă nu cumva pămîntul se va surpa sub greutatea mea, la un moment dat, dar ştiu că e un drum pe care vreau să-l fac. Îmi doresc să îmbătrînesc şi cred că aş fi mîndră de mine că am ajuns pînă acolo. De fapt, sînt sigură că mi-aş purta părul alb ca pe o coroană de lauri.
 
Înţeleg de ce oamenii se plîng de bătrîneţe şi de ce se tem. E perioada în care corpul începe să cedeze, cînd conceptul de sfîrşit devine mai real ca niciodată. Dar eu cred că viaţa este fragilă în general şi că nimeni nu poate atesta, cu deplină siguranţă, că va mai exista peste un an, o lună sau peste o oră. Aşadar, nu mă pot abţine să nu-i văd pe bătrîni ca pe nişte privilegiaţi şi să nu-i invidiez puţin.
 
Prin urmare, îmi place să mă imaginez pe mine la bătrîneţe, jucîndu-mă cu nepoţii prin iarbă sau plimbîndu-mă cu capul descoperit pe străzi aglomerate, mult mai înţeleaptă ca acum, dar mult mai tăcută, bucurîndu-mă pe cît posibil de viaţă, fără a da sfaturi sau a-i critica pe cei de după mine, aşteptînd cu calm să fiu înghiţită de malul pe care în sfîrşit am ajuns. 
 
Eva Todică, 18 ani, Piatra Neamţ
 
Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Florin Mihai
23.10.2014, 09:27:30

Curiozitatea de a ajunge la varsta "marilor realizari" este fireasca. Si este bine sa fim optimisti..

+1 (1 vot)
Franco Nero
23.10.2014, 11:49:17

Slab. Nimic esenţial în chestie: - Pentru tineri nu există...TIMPUL. Adică nu există acel proces universal al degradării TUTUROR fiinţelor şi lucrurilor din întregul univers. Ba mai mult, totul le apare pe dos (adică doar partea bună a timpului): cel puţin până la vârsta de 25 de ani, situaţiunea se prezintă tot mai bine, pentru că deja din copilărie se instalează complexul lui "tu eşti mic, nu ştii nimic şi...ţine'ţi gura" şi ca atare, bucuria de'a avansa pe scara maturizării, de'a intra în rândul celor "mari". Pe scurt: adevărul curat e că (în fundul sufletului) tinerii nici măcar nu cred că vor îmbătrâni vreodată! Aşa cum bogatul nu crede săracului, tânărul nu crede bătrânului. Tocmai de'aceea nu s'a pomenit încă vreun tânăr care să să spuie ceva despre bătrâneţe. Decât...vorbe goale. Şi tocmai de'aceea nu s'a pomenit încă vreun tânăr care să fie filosof - filosofia neavând cum să apară în lipsa conştiinţei schimbării, a perisabilităţii universale. Şi tocmai de aceea copiii se străduiesc permanent ca să arate ca cei mari, iar când ajung mari, adică bătrâni, se străduiesc ca să arate cât mai...tineri. De aici şi risipa în care excelează omul tânăr, în lipsa totală a conştiinţei ireversibilităţii timpului, a semnificaţiei cuvântului n i c i o d a t ă.

0 (2 voturi)
Franco Nero
23.10.2014, 17:47:21

Şi mai e un lucru foarte important, despre care prea puţini vorbesc: - odată, mergând într'un autobuz prin Titan, am auzit pe un tânăr însoţit de iubita lui, cum o apostrofa pe'o bătrânică nu mai ştiu pentru ce; iar femeia i'a spus: - Las' c'ai să vezi şi tu cum e când ai s'ajungi ca mine... Atunci tânărul a explodat pur şi simplu: - Ăhăhăăăă! Să fii matale sănătoasă, că mai mult şi bine pân'atunci! Şi dacă bătrâna n'a ştiut să'i spună simplu: că nu mai e, cel puţin cum şi cât credea golănaşul, apoi eu pot face asta acum: - dacă de la 1 la 10 ani, este o adevărată eternitate, apoi de la 10 la 20 de ani, viteza timpului se dublează, apoi de la 20 la 30 se cvadruplează, pentru ca de la 30 la 40 să sară ca peste noapte, iar apoi urmează dezastrul: anii sunt ca lunile, apoi ca...săptămânile! Timpul nu este uniform nicăieri şi niciodată.

Nirolf
23.10.2014, 14:38:49

Batranetea este o stare de gratie si un simbol al relativitatii in care efemerul devine o certitudine . Tineretea este un dar "de la Dumnezeu" pe care oamenii il realizeaza abea atunci cand o pierd . Tineretea si batranetea sunt stari de spirit . Am pe forum cativa prieteni virtuali , care uneori amintesc cu obida sau cu sfatosenie de varsta lor dodoleata incercata de nostalgii . Sunt totusi niste cavaleri ai norocului in comparatie cu forumisti care biologic sunt tineri dar in spirit sunt batranciosi , carcotasi , incapabili de a se bucura de emotii datatoare de speranta . Sunt batrani cu "inima tanara" si tineri nascuti batrani . Una peste alta , totusi , batranii sunt batrani si tinerii, tineri . Si unii si altii isi poarta povara destinului . Unii o fac cu seninatate altii cu poticneli .

+1 (1 vot)
Modifică Setările