Formatarea culturală a revoltei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motto: „populaţia nu-i pregătită pentru revoluţie. Se ocărăşte ici şi colo, însă nimeni nu-şi pune capul în foc, martiri politici nu cresc pe acest pământ” (Johann Koradin, 1853).

Nu demult, presa spaniolă s-a întrebat de ce românii nu se revoltă pe străzi. Dincolo de cazul Greciei, în Marea Britanie oamenii s-au revoltat numai pentru ridicarea cu un singur an al pragului de pensie şi reducerea acesteia cu un procent cu mult mai mic decât în cazul României. Până şi în Grecia abia acum dispar salariile 13 şi 14, sporurile, în sfârşit, sunt impuse toate reperele austerităţii pe care românii le-au primit în linişte, la pachet, cu mult timp în urmă. S-au revoltat câţiva pensionari disperaţi, iar sindicatele corupte şi astfel obediente politic au diluat coeziunea de breaslă profesională, iar manifestaţiile organizate de acestea au fost lipsite de forţa continuităţii.

Pe români i-au scos în stradă retrogradarea echipei de fotbal „Universitatea Craiova” sau nunta unor manelişti. Nu umilinţele impuse, lipsurile în creştere geometrică pe măsură ce trec anii şi vârstele, deznădejdea şi dispariţia oricărui orizont de aşteptare. Pe români nu-i disperă minciuna pe faţă, jaful sistematic al derbedeilor politici care mai şi rânjesc flecar şi jucând absolut grotesc rolul unor mari democraţi. În fapt mafioţi în glazură democrată. De ce? Pentru că românii nu au formatarea culturală a revoltei. La începutul secolului al XIX-lea, undeva către anii 1830-1840, aflăm despre despre funcţionarii români în genere, „că sunt indolenţi, mândri şi nu se ruşinează să spună că din salariile lor (care nu-s tocmai neînsemnate) le este imposibil să-şi ducă existenţa de toate zilele, şi nu fac nici un secret din aceia că luxul pe care îl poartă şi-l procură nu tocmai onest, prin veniturile pe sub mână. În ceea ce priveşte starea culturală a populaţiei bucureştene am găsit – că în afară de câţiva doctori şi artişti şi aceştia străini – cu toţii sunt sub nivelul mijlociu: o cultură superficială domneşte de la boier până la ultimul comis; chiar şi negustorimea în sferele cele mai înalte, nu are o cultură ştiinţifică, teoretică, ci numai tact practic. Demoralizarea este vizibilă în toate treptele populaţiei bucureştene. Caractere oneste se găsesc rar, noţiunea de a căuta să înşele este înlocuită prin cea a şireteniei.”(Richard Kunisch, 1870).

Dacă oraşele şi târgurile se aflau sub dictatura clientelismului funcţionăresc-politic, satele, întreaga lume rurală, cunoştea o altă realitate a „boieriei”. Aproape fiecare sătean se visa „boier, iar dincolo de utopie nu ezita să-şi etaleze orgoliul faţă de străini. Şi aceasta pentru cănoi toţi suntem mândri, suntem fanfaroni. Ei bine, ţăranii sunt mult mai mândri, mult mai fanfaroni decât noi. Nu s-o băga un ţăran slugă, să-i dai marea cu sarea şi Oltul cu totul! Se bagă logofăt, ca să umble cu biciul pe umeri şi să poruncească la ceilalţi; iar argat, numai când n-are absolut ce să mănânce”. Apoi, „când ai nevoie să-ţi transporte ceva sau să-ţi facă un serviciu oarecare să nu tratezi cu el, ca cu un chirigiu, că nici nu se uită la tine. Trebuie să-l rogi să-ţi facă o facere de bine şi să-i rămâi recunoscător. Plata este lucru lăturalnic, deşi este foarte mare în raport cu  serviciul adus. Şi într-adevăr la plată nu ţine” - Grigore Peucescu, 1888). Ne mai mirăm de ce a prins comunismul în România (unde nu au existat comunişti, cu excepţia unor membri din etnii variate), când regimul a oferit puturoşilor satelor noastre posibilitatea de a umbla cu bicul pe umeri prin oraşe, târguri, cătune, fabrici şi chiar în intimitatea noastră? Mulţime de birocraţi, lefegii ai ideologiei de partid au fost recrutaţi din fii celor care nu au mai găsit slujbe de logofeţi şi argaţi în vechime.

Acestea sunt demografiile majoritare deasupra cărora pluteşte democraţia de azi. Cei puţini, care ştiu acest lucru şi vor să vindece acest neajuns cultural sunt cei mai mari duşmani ai celor care conduc. Decidenţii nu vor un popor conştient de drepturile sale ci un unul supus obligaţiilor faţă de cei puternici. Iar miza este una foarte simplă. Se oferă fiecăruia iluzia că poate fi stăpân. Numai iluzia. Şi fiecare se bucură şi este fericit cu iluzia lui.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite