Societate

articolul anterior articolul urmator

Frumuseţea unei morţi de cancer

50
19 Mar 2013 17:36:28
Dr. Dan

Eram la începutul carierei de oncolog. Mă aflam la Spitalul Universitar al PennState University. Rebecca, una din pacientele mele, era internată şi nu mai avea mult de trăit. Cancer de sân terminal. Fată tânără, sub 40 de ani. Rebecca era deja pe perfuzie cu morfină ca îngrijire "end of life" .

Cum aveam vreo 15 minute până să trebuiască să merg la conferinţa de prânz de "tumor board", mi-am zis: "Hai să merg la Rebecca să îi zic bună ziua".

Salonul ei era la etajul şase. Când am ieşit din lift şi am intrat pe culoar, am dat paste un obiect mare care stânjenea circulaţia pe culoar. Era un obiect ciudat, cu o formă ciudată, învelit într-o prelată. Am întrebat în stânga şi în dreapta, pe asistente şi pe secretara de pe etaj, dacă ştiu ce este acel obiect. Nimeni nu ştia. 

Pentru că evenimentele de la 11 septembrie erau destul de proaspete în memorie, am început să ridic un pic vocea - cum se poate într-un spital universitar să te trezeşti cu un obiect necunoscut în mijlocul secţiei de oncologie fără ca nimeni să ştie cine l-a adus, ce este de fapt, ce caută acolo? Unde este secretara de etaj? Şi atunci a ieşit pe fugă o tanti din toaletă, zăpăcită şi cu mâinile ude. Mi-a spus că este obiectul ei, că este un instrument muzical, o liră de concert. Ea fiind muzician a vorbit cu cei de la securitate să îi aduca lira pe holul secţiei de oncologie ca să cânte câteva melodii pentru bolnavii de cancer.

Atunci am rugat-o să cânte pentru Rebecca, pentru că nu mai are ”mult de trăit". Duduia a acceptat, dar mi-a cerut să-i car eu lira. Aşa că m-am înfulecat la lira cucoanei, care numai uşoară nu era!!! Am intrat la Rebecca, lira întâi, cu zgomote şi opintecături, şi apoi noi, eu transpirat şi ciufulit, cu cravata răsucită în jurul gâtului, iar cucoana în spate numai zâmbete şi dinţi.

A FOST MINUNAT!!!! A ales piesa "Summertime" din "Porgy and Bess". Nici nu m-am gândit că aşa o melodie se poate interpreta la liră. A fost de-a dreptul superb! Bineînţeles că am dat naibii conferinţa de tumor board şi am stat până la sfârşit. Rebecca a plâns încetişor.

Eu am tras un plâns cu nasul în halat să nu mă vadă nimeni.

După ce s-a terminat şi ultima notă, s-a dus şi magia. Că a trebuit bineînţeles să mă înfulec iar la enormitatea de liră şi să o târăsc până la maşina cucoanei, care, respectând legea lui Murphy, era ultima din parcare. După ce a plecat tanti cu lira, am stat eu şi m-am gândit. Am lăsat-o pe Rebecca cu ochii în lacrimi. Nu se poate aşa ceva. Ia să mă duc eu înapoi, poate îi descreţesc un pic fruntea.

Rebecca încă mai avea ochii umezi. M-am aplecat aşa ciufulit şi transpirat şi i-am şoptit: "Vezi, Rebecca, am vrut să îţi fac serviciu complet. Am vrut să mă asigur că auzi şi tu harpele!". Şi Rebecca a râs. A râs în hohote. A mustăcit până şi asistenta care îi titra perfuzia de morfină. Am ieşit din salonul Rebeccăi cu inima mai uşoară.

Rebecca s-a stins în următoarele câteva ore.

La vreo două săptămâni după, eram în clinică şi vedeam pacienţi, ocupat şi întârziat. O asistentă a intrat la mine în cabinet şi s-a scuzat că ştia că eram în urmă cu pacienţii. "Dr. Dan, a venit familia Rebeccăi să vă vadă, pot să intre în cabinet pentru câteva minute?". Bineînţeles că da. Au intrat şi mi-au mulţumit.  Mama ei a venit, m-a luat de amândouă mâinile, s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus:

"Mă tot frământ şi nu înţeleg, nu pot să îmi dau seamă. De unde aţi ştiut că Rebecca a cântat la liră?".   

Eu am îngheţat. Aşa am aflat că Rebecca a avut o meserie de zi, dar seara a luat lecţii de muzică şi a învăţat să cânte la liră. Lira a fost pasiunea ei, dragostea ei, viaţa ei.    

După ce au plecat din cabinet a trebuit să închid uşa, să mă aşez pe scaun şi să îmi trag sufletul. Am simţit că am fost martor la "ceva", ceva inexplicabil, ceva ce nu voi uita niciodată.

Apoi m-am ridicat, am deschis uşa şi am mers în camera unde mă aştepta pacientul următor.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

50 Comentarii

Mihai Popescu
19.03.2013, 19:50:48

frumos...miscator dar as avea o observatie:cand folositi cuvantul a infuleca,va referiti la actiunea de a manca ceva cu pofta!ceea ce nu poate avea nici o legatura cu caratul lirei.Cred ca ,corect ar fi fost sa folositi a inhama.

+3 (5 voturi)
Dr. Dan
19.03.2013, 20:09:40

Corect. Uite asa ma dau in petec. Am avut totusi dreptate despre stangaciile limbii rar folosite

+3 (3 voturi)
Glauber Barbosa
19.03.2013, 20:49:56

It is a beautiful story. Although you would hope for a happy end, this is real life and not all ends are happy. Some might call it coincidence others just can’t explain. Either way, incredibly touching.

+3 (7 voturi)
andrea ciobanu
19.03.2013, 21:01:58

buna, dan! dupa atata vreme de nevorbit...si primul lucru despre care scriem e moartea. cred ca doar groparul sau doctorul de la morga vad mai multi morti decat noi. INSA noi ii vedem si vii....nu stiu la ce i mai solicitant emotional sa asisti...la disperarea lor...la durerea familiei...si nici nu conteaza de fapr, nu i locul de comparatii. ma bucur tare mult ca te am regasit asa. lumea asta...e ea mare, dar nu de ratacit in ea ;)

+1 (1 vot)
Mihaela Popescu
19.03.2013, 21:30:46

o poveste superba... O poveste trista spusa intr-un mod atit de frumos.... Cred ca cuvintele nu pot exprima ca ai reusit sa trezesti in sufletul meu... Continua sa scrii, te rog...

+7 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (50)

Modifică Setările