Generaţia mea – stigmatul unei societăţi ratate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima perioadă mă tot întîlnesc cu oameni din generaţia mea cu care discut. Sînt cei născuţi în anii 70. Este ultima generaţie de copii educaţi în comunism, dar care în afară de educaţie nu au avut alt avantaj al regimului.

Căderea regimului i-a prins în liceu sau la facultate. Ei erau priviţi ca o generaţie a speranţei: optimişti şi energici. Erau foarte convinşi că vor schimba lumea şi mai ales ţara din temelii. A fost o generaţie foarte optimistă.

Acum, ajunşi spre 40-45 de ani, pe ochii lor citesc doar atît: disperare, depresie, cinism. Ce s-a întîmplat? Unde au dispărut optimismul şi speranţa? Ce s-a întîmplat în ultimii 25 de ani cu ei?

În anii 90 s-au aventurat în 1001 afaceri din care s-a ales praful. Şi-au abandonat profesiile crezînd în tot soiul de mituri. Meseriile praf, familiile la limita depresiei sau a exploziei, în caz că le mai au. Energiile epuizate. Ochii trişti spălaţi în pastile şi alcool. Joburi? NET.

Şi greul abia acum începe să vină: fără meserii, fără joburi, fără asigurări, fără pensii, fără familii stabile, doar cu ficaţii şi creierii praf.

Cine a reuşit? Escrocii, băieţii fără scrupule, şarlatanii, bandiţii şi cei cu chiag bun de familie asigurată. Atît, nu foarte mulţi, dar foarte obraznici, moralişti şi gălăgioşi. Şi foarte insensibili la castele inferioare. Restul carne de tun. Majoritatea. Mai sînt şi excepţiile. Şi toată această tragedie am trăit-o ca pe un mare chef de izbîndă. Pînă acum am citit istoria anilor 90-2000 într-o notă optimistă, victorioasă. Abia acum începem să recitim istoria noastră într-o cheie tragică şi realistă.

Dar nu disperaţi: se poate şi mai rău.

Mulţi îmi spun că vor să o ia de la capăt. Eu cred că nu se mai poate. Şi greul abia acum începe să vină: fără meserii, fără joburi, fără asigurări, fără pensii, fără familii stabile, doar cu ficaţii şi creierii praf. Adică fără viitor. Să ne sinucidem în masă? Să nu ne grăbim că mai avem treabă.

Ce-i de făcut? Cred că ar fi corect pentru generaţia noastră să ducem lucrurile pînă la capăt. În sus nu mai putem dar în jos putem încă mult. Datoria generaţiei noastre e să facem rana cît mai vizibilă: pînă la fiere, pînă la os, purulentă şi sîngerîndă. Cred că e de datoria noastră să devenim stigmatul unei societăţi ratate. Poate cei mai mici vor învăţa ceva din rănile şi tragedia noastră.

Pace. E un mesaj foarte pozitiv...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite