Gheorghe Burnei, urmaşul lui Pesamosca

Gheorghe Burnei este şeful Clinicii de ortopedie pediatrică a Spitalului „Marie Curie”.

Gheorghe Burnei (59 de ani), şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică a spitalului Marie Curie din Bucureşti, vorbeşte despre mentorul său, Alexandru Pesamosca, şi despre pasiunea pe care au împărtăşit-o: vindecarea copiilor cu probleme osoase. În 1990 cei doi au semnat un document prin care maestrul condiţiona venirea discipolului său la Bucureşti, la Marie Curie, de îndeplinirea unor obiective de ortopedie pediatrică.

„...Aţi văzut ce isteaţă e? Este premiantă, prima pe clasă!", şi nici nu termină bine de vorbit despre Mirunica, o fetiţă de 8 ani, care în momentul acesta este în salon şi se joacă cu o păpuşă, că bate unul dintre asistenţi la uşă, îşi strecoară capul înăuntru şi-l cheamă şoptit. „Domnule profesor, au sosit, vă aşteaptă." Burnei îşi cere scuze, cu aerul său îndatoritor şi senin. Trebuie să plece la o consultaţie, pacientul - un copil de un an şi jumătate - a venit împreună cu părinţii lui tocmai din Irlanda, la un consult de specialitate la profesorul Gheorghe Burnei, în România. Copilul nu poate merge, „stă cu genunchiul îndoit, mereu în flexie, şi, dacă încearcă să-l îndoaie, are dureri", explică Burnei, la întoarcere, după ce a aranjat internarea băieţelului pentru investigaţii.

Acum se îndreaptă spre uşă cu corpul său falnic, impunător, apasă clanţa ca pe-o jucărie - are palmele largi, mâinile mari, chiar şi pentru un bărbat - şi dispare dincolo de ea. În biroul lui de la spitalul Marie Curie, unde nu apucă să stea prea mult, chemat tot timpul pentru consultaţii speciale, este acum linişte. Pe rafturi sunt sute de tomuri şi tratate de ortopedie, chirurgie ortopedică pediatrică, reviste de specialitate, colecţia „Mituri biblice" şi, printre ele, chipuri de sfinţi în icoane. În tratatele acestea se găsesc denumiri ştiinţifice greu de pronunţat, ale diverselor diagnostice şi metode de tratament, câteva dintre ele brevetate de însuşi Burnei.

Tratamentul scoliozelor congenitale la copii, inegalităţile de membre rezolvate prin implanturi de fixatoare externe, rezecţii (operaţii de înlăturare a unui organ/ţesut) tumorale în bloc şi endoprotezarea (plasarea unei proteze în interiorul organismului) în tumorile osoase maligne - asta a fost trecut pe declaraţia de intenţie, semnată într-o vie, la umbră, în staţiunea Olimp, la o căsuţă unde profesorul Alexandru Pesamosca venea să se odihnească verile.

Maestru şi discipol

Era începutul anilor '90 şi maestrul se întâlnea cu discipolul la un pahar de vin bun, la umbră, şi stabileau ce au de rezolvat pe viitor în ortopedia pediatrică. Profesorul Pesamosca avea la activ la acea vreme câteva zeci de mii de intervenţii chirurgicale la copii, iar faima sa depăşise graniţele. Într-un fel, de aceea venea să se odihnească la Olimp, după un an de muncă (la o familie de prieteni), şi nu acasă, la Constanţa, unde se născuse - pentru că se afla pe loc de prezenţa lui şi la poartă se făcea coadă ca la Sfintele Moaşte.

Pe atunci, Burnei era medic specialist în chirurgie şi ortopedie pediatrică la Spitalul Teritorial Mangalia, era al zecelea lui an acolo. În 1985 fusese nevoit să părăsească spitalul Marie Curie, unde îşi făcuse o parte din secundariat (rezidenţiat) - puţini erau medicii care în vremea aceea rămâneau pe un post de medic în Bucureşti, mai precis, doar aceia care primeau aprobare de la Cabinetul 2, condus de „savantul de renume mondial" Elena Ceauşescu, al doilea om în stat. A primit repartiţie la Mangalia, iar profesorul Pesamosca, deşi îşi aprecia rezidentul pentru că îl citise că e un nebun pasionat de meserie, nu a avut ce să facă. A trebuit să-l lase să plece.
Dar ei doi au continuat să se vadă în fiecare vară. „Venea la noi la spital, în Mangalia, intra cu noi în intervenţii operatorii", povestise Burnei înainte să iasă pe uşa biroului său, „şi apoi erau şi serile de vară când stăteam de vorbă în vie, discutam o mulţime de lucruri".

Metoda burnei

Profesorul nu a renunţat la gândul de a-l aduce pe Burnei înapoi la Curie. „Ce faci tu aici poţi face şi mai bine la Bucureşti", îi spunea. Una dintre marile calităţi ale profesorului Pesamosca, plecat dintre noi recent, la 1 septembrie, a fost şi asta: ştia clar care este locul fiecăruia, ce poate şi, mai ales, ce ar putea să facă. Era o specie rară, pe cale de dispariţie acum, era un mentor.

Îl văzuse pe Burnei operând, cu mâinile lui mari şi dibace, îi văzuse capacitatea de improvizaţie, într-o metodă care revoluţiona pediatria ortopedică naţională, de la Mangalia: lavajul intraosos prin perfuzie, cu drenaj aspirativ, la copiii cu osteomielită acută (inflamaţia oaselor). „La vremea aceea, în 1986, toate cărţile în pediatrie precizau că osteomielita acută nu se vindecă, ci doar se cronicizează", povestea Burnei cu 20 de minute în urmă, „noi îi tratam prin metoda asta, inventată de mine, şi într-o lună de zile copiii erau vindecaţi şi îi trimiteam acasă".

Burnei făcea la spitalul din Mangalia şi alte operaţii, de care nici nu se auzise în ţară: elemente de chirurgia toracelui sau alungire de membre printr-o metodă specială, asemănătoare cu tehnica Ilizarov (fixatorul Ilizarov, inventat de rusul Gavriil Ilizarov, un sistem de fixare extern, pentru alungirea, întinderea şi îndreptarea
picioarelor scurte).

La aceasta din urmă, Burnei a lucrat îndreaproape cu profesorul Pesamosca - au scris o lucrare de cercetare şi au brevetat împreună un nou aparat, utilizat în premieră la Mangalia. Oraşul de la mare ajunsese în câţiva ani, graţie prezenţei lui Burnei, al doilea epicentru al chirurgiei pediatrice din România, după spitalul Marie Curie din Bucureşti, strâns legat de numele Pesamosca. La început, când pusese piciorul acolo, mersese vorba printre localnici că „a venit un doctor tânăr care operează copii!", pentru că înainte copiii erau trimişi la Bucureşti sau în altă parte - niciunul dintre medicii din spital nu avea pregătire în chirurgia pediatrică şi multe intervenţii operatorii abuzive pentru micuţi îi fusese dat lui Burnei să vadă acolo.

Aşadar, în vara aceea, în răcoarea plăcută a înserării, doi medici fac planuri ca să-i însănătoşească pe cei mici, în special pe cei cărora nimeni nu le mai acordă vreo şansă. „Am făcut un document, pe care l-am semnat amândoi, şi era scris acolo că venirea mea la Bucureşti, la Marie Curie, era condiţionată de îndeplinirea acestor trei obiective: tratamentul scoliozelor congenitale, inegalităţile de membre cu implanturile de fixatoare externe, rezecţiile tumorale în bloc şi endoprotezarea în tumorile osoase maligne. Pe toate le-am îndeplinit", povestise Burnei înainte să iasă din birou, cu corpul aplecat peste masă şi o privire scânteietoare, caldă, cu irizaţii albastre de la halatul pe care-l poartă, o privire care parcă spune „da, e chiar aşa, mi-am făcut treaba şi nu l-am dezamăgit".

"La vremea aceea, în 1986, toate cărţile în pediatrie precizau că osteomielita acută nu se vindecă, ci doar se cronicizează. Noi îi tratam prin metoda asta, inventată de mine, şi într-o lună copiii erau vindecaţi şi îi trimiteam acasă.''
Gheorghe Burnei chirurg pediatru

Performanţă

România se găseşte pe locul 1 în lume în tratarea osteogenezei imperfecte la copii (boala oaselor de sticlă, cum se mai numeşte), graţie lui Gheorghe Burnei.

4 intervenţii  chirurgicale în premieră mondială are la activ profesorul Gheorghe Burnei

Povestea Mirunei

„... Da, mă pieptăn, că acum mă cam plictisesc". Mirunica, aşa cum o alintă bunica ei, se piaptănă, fără prea multă tragere de inimă. Parcă e la ea acasă, în dormitor, un copil care s-a jucat cu toate jucăriile pe care le are şi acum nu ştie ce-ar mai putea face. Nu e însă îmbufnată sau morocănoasă, de fapt, dacă te uiţi la chipul ei luminos, cu ochii mari, albaştri, aşezaţi pe un ten alb şi curat de copil, nici nu poţi crede că a trecut vreodată printr-o stare de apatie. Miruna a stat la Marie Curie toată vacanţa de vară - tocmai a trecut în clasa a doua - dar e argint viu, vorbeşte orice, chicoteşte ducând degetele subţiri la gură, se opreşte din povestit şi-i spune bunicii ei: „Buni, să nu uiţi de ortezele pe care le avem acasă!" Prima dată a venit aici la 3 ani, cu malformaţii grave la picioare, coloană şi torace.

La vizită, împreună cu una dintre paciente, Ştefania, de 4 ani, operată de Burnei la coloana vertebrală Foto: Petrică Tănase

„Am luptat pentru ea"

Încă de atunci, Burnei a stabilit un plan riguros în ceea ce o priveşte, de intervenţii etapizate. „Când a venit aici avea malformaţii îngrozitoare. Nu putea să meargă. Suferea de scolioză congenitală (n.r. - deformare gravă a coloanei), nu avea suficientă capacitate toracică, prezenta la genunchiul stâng o deviaţie axială de peste 30 de grade. Am luat-o sistematic. I-am redresat toracele şi coloana vertebrală prin intervenţii chirurgicale, i-am reconstruit articulaţia genunchiului şi a şoldului. Şi mai avem de lucru", a explicat Burnei la el în birou.

Practic, el a remodelat-o pe Miruna, cu care s-a întâmplat o minune: acum un an şi jumătate copilul a început să meargă, în condiţiile în care, înainte de a ajunge la Marie Curie, la Burnei, nimeni nu-i dăduse nicio şansă. „Am luptat pentru ea, toţi anii ăştia", spunea Burnei, „acum vrem să-i facem alungirea piciorului, ca să egalizăm membrele, că unul e mai scurt, şi mai târziu să-i facem o rezecţie de coloană vertebrală, s-o îndreptăm şi s-o stabilizăm, ca să fie normală".

Miruna nu se mai teme de operaţii. S-a obişnuit cu anesteziile, cu asistentele, cu doctorii, cu holurile şi paturile de spital. Şi-a făcut prieteni - „cel mai mult îmi place că pot să mă joc, pentru că eu nu am frăţiori, şi aici vin copii şi animale de pluş!", a spus trecând la pieptănatul păpuşii, jucărie lăsată de mama unui copil externat acum două zile. „Şi nu mi-e frică de operaţii", continuă, „am făcut mai multe până acum. Nu-mi plăcea să mă ducă la sală, dar m-am obişnuit, pentru că am stat odată o noapte întreagă acolo".

Bunica fetiţei ţine pe braţe „Poveşti nemuritoare", pregătită ca, la cel mai mic semn al Mirunei, să-i citească.  „Ea este şansa acestui copil", spusese Burnei, referindu-se la situaţia complicată de familie a micuţei: ambii părinţi sunt diagnosticaţi cu probleme psihice, şi bunica a devenit tutorele Mirunei, pentru a semna în cunoştinţă de cauză pentru toate intervenţiile chirurgicale complicate prin care a trecut şi va mai trece nepoţica ei. Mirunica îşi prinde acum o buclă de perişor blond într-o clamă roz şi se întoarce brusc, ca şi cum şi-a amintit ceva: „Domnul doctor mi-a văzut clama asta şi mi-a spus: «Cred că ţie îţi cresc fluturaşi în păr»".

Medicul este autor a peste 12.000 de intervenţii chirugicale

Despre recunoştinţă

Poate că dăruirea doctorului Burnei, dragostea lui pentru meserie şi copiii pe care-i tratează, se vede cel mai bine în ochii părinţilor, ajunşi dintr-un nenoroc al soartei pe un pat de spital cu copilul lor. Sunt atâtea lucruri în ochii lor care nu se pot rosti, un amalgam de sentimente amestecate, exarcerbate, paroxistice, este multă durere, dar este şi încrederea că se găsesc pe cele mai bune mâini, recunoştinţă nemăsurată - ar vrea să inventeze cuvinte cu care să vorbească despre Burnei şi doar despre el. Vor să spună că datorită lui s-a petrecut cea mai mare minune de pe pământ: copilul lor a fost salvat. De la cancer, de la infirmitate.

Poveştile lor o să continue să facă holurile din preajma cabinetului de consultaţii al doctorului neîncăpătoare. Burnei nu are nevoie de televiziune sau de ziare ca să fie cunoscut şi nici măcar de acest articol. Este autorul a patru intervenţii chirurgicale în premieră mondială, 20 în premieră naţională, şi a peste 12.000 de operaţii.
Biroul îi este înţesat de diplome. Diplome, cărţi şi icoane. Un breloc cu Iisus răstignit, icoane din lemn pe un perete întreg, o icoană ciudată, din aluminiu, în formă de carte, un calendar religios, cu sărbătorile însemnate, cu cruce roşie şi cruce neagră. Uşa se deschide şi Burnei intră în birou.

E la fel de „fresh" ca şi ieri dimineaţă, când îşi începea garda. Îi lipseşte profesorul Pesamosca, până acum ar fi fost de câteva ori bune la el în rezervă, să discute despre artă, literatură, cazuri, să asculte muzică... Se aşază pe scaun şi, cu zâmbetul lui bonom, aşteaptă întrebări. „Cine are pasiune face orice, cine nu, nu face nimic", începe maestrul să povestească.

CV            

- Premiere internaţionale
- Numele : Gheorghe Burnei
- Data şi locul naşterii: 21 septembrie 1952 Brăneşti, Dâmboviţa
- Starea civilă: căsătorit , are doi copii
- Studiile şi cariera:
- În 1978 a absolvit Facultatea de Pediatrie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
- Între 1985 şi 1991 este medic specialist în chirurgie şi ortopedie pediatrică, la Spitalul Teritorial Mangalia.
- Între 1991 şi 1992 devine medic specialist al Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Curie, Bucureşti.
- Din 1992 este medic primar chirurg şi ortoped pediatru al aceleiaşi clinici.
- A refuzat, printre altele, o ofertă de 65.000 de lire (circa 75.000 de euro) pe lună,  de la o clinică din Anglia.
- A fost citat în almanahul personalităţilor marcante mondiale „Who's who", pentru realizări remarcabile.
- Autor a două invenţii, tija de distracţie centromedulară şi instrumentarul pentru abordul somatic sub control laparoscopic al cifoscoliozelor la copil.
- A realizat fixatorul extern circular, cu ajutorul căruia au fost făcute la Marie Curie 52 de operaţii de alungire a membrelor la copil. 
- Locuieşte în: Bucureşti