Societate

articolul anterior articolul urmator

Gheorghiţă: Vaccinarea anti-COVID previne apariţia sindromului inflamator multisistemic, la persoanele sub 18 ani

3
25 Jan 2022 18:12:20
Autor: Cristina Morozan
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Vaccinarea anti-COVID-19 la persoanele cu vârsta sub 18 ani are o eficienţă de peste 91% în prevenirea cazurilor de sindroam inflamator multisistemic, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România. Medicul militar atrage atenţia asupra necesităţii respectării tuturor măsurilor de prevenţie, deoarece varianta Omicron poate ocoli răspunsul imun obţinut ca urmare a trecerii prin boală sau a vaccinării.

„Varianta Omicron este de cel puţin 3-4 ori mai transmisibilă decât Delta, deci va genera de 3-4 ori mai multe cazuri. Această transmisibilitate crescută este greu de controlat doar prin vaccinare pentru că varianta Omicron vine la pachet cu o serie de mutaţii care reuşesc să ocolească răspunsul imun pe care noi îl obţinem atât ca urmare a trecerii prin boală, dar şi ca urmare a vaccinării. Din acest punct de vedere, vaccinarea în momentul de faţă are un rol important în prevenirea formelor severe de boală şi în prevenirea spitalizărilor şi a deceselor. De asemenea, limitează transmiterea infecţiei cu SARS-CoV-2, dar sub nicio formă nu mai vorbim despre eliminarea acestui virus sau deblocarea completă a transmiterii. Şi avem nevoie şi de celelalte măsuri de prevenţie”, a explicat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, la Europa FM

Potrivit coordonatorului CNCAV, COVID-19 este listată în primele 10 cauze de deces la copiii din categoria de vârstă 5-11 ani.
 
„Trecerea prin boală, şi pentru că vorbeam de grupa de vârstă tânără, asociază nişte riscuri. Şi, în general, la persoanele cu vârste sub 18 ani aceste riscuri sunt – pe lângă cele legate de posibilitatea de a face o formă gravă mai ales în cazul celor care au în evidenţă afecţiuni cronice – poate să determine o serie de complicaţii inflamatorii la distanţă – undeva la 4-6 săptămâni de la trecerea prin boală, chiar dacă această infecţie a fost inaparentă şi noi nu am ştiut că a trecut prin boală – copiii pot să dezvolte ceea ce noi numim sindrom inflamator multisistemic. Din circa 2 milioane de cazuri de copii raportaţi cu infecţie SARS-CoV-2 din această grupă de vârstă, 5-11 ani din SUA, aproximativ 2300 au făcut acest sindrom inflamator multisistemic. Au fost circa 8300 de spitalizări la această grupă de vârstă, din cele 2 milioane de cazuri, şi aproximativ 100 de decese. Maladia COVID-19 este listată în primele 10 cauze de deces la copiii din această grupă de vârstă. Deci nu este o afecţiune de neglijat. Nu trebuie să o tratăm cu superficialitate pentru că o singură viaţă pierdută este o dramă pentru familia respectivă”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă,
 
Potrivit lui, vaccinarea anti-COVID a persoanelor sub 18 ani are eficienţă de peste 91% în prevenirea complicaţiilor.
 
„Vaccinarea împotriva COVID-19 la persoanele cu vârsta sub 18 ani are o eficienţă de peste 91% în prevenirea acestor cazuri de sindroame inflamatorii multisistemice. Deci sub nicio formă nu favorizează instalarea acestor complicaţii inflamatorii, ci previne într-o proporţie foarte mare, instalarea acestor complicaţii. Iar dintre copiii care au dezvoltat această complicaţie – sindrom inflamator multisistemic – care a necesitat internare în terapie intensivă niciunul dintre ei nu era din categoria celor vaccinaţi. Practic, vaccinarea este benefică din acest punct de vedere”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

orre
25.01.2022, 18:14:40

hai mai gherghita, nu te-ai plictisit cu vrajeala asta de vaxin, dute ma in Marea Britanie si pune burta pe carte si pe practica concreta in medicina

-10 (14 voturi)
orre
25.01.2022, 21:20:02

aoleo ce de "trompete" platite din impozite si taxe pe internetin Romania sunt vax inati 40% si probabil injectati a 3 oara 10% , deci cu vax ul expirat, iar pe net vor sa para "dominanti"

Ion_Capsuna
25.01.2022, 19:21:24

Iarasi Ghitza, asta?! Vaxul nu previne nimic pt. ca nu previne infectia! In plus, vaxul insusi are efecte adverse! Daca vrea activistul asta pro-vax sa-si nenoroceasca copii, n-are decit, dar copii alteora...lasa-ne Ghitza, lasa-ne!

-11 (13 voturi)
Modifică Setările