Ghid pentru călătoria cu transportul public în timpul pandemiei. Ce trebuie să facem înainte, în timpul şi după călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie în autobuzele din Bucureşti FOTO G4Media
Aglomeraţie în autobuzele din Bucureşti FOTO G4Media

Platforma Naţională de Pregătire în Situaţii de Urgenţă „Fii pregătit” a elaborat un ghid de măsuri prin care să fie diminuate şansele de infectare cu noul coronavirus atunci când suntem nevoiţi să călătorim cu transportul în comun. Deşi de miercuri România a intrat într-o carantină totală, persoanele care se deplasează la serviciu cu mijloacele de transport în comun pot apela la aceste măsuri.

Mijloacele de transport în comun aglomerate reprezintă un mediu în care virusul SARS-CoV-2 se poate transmite în mod facil. Folosirea mijloacelor aglomerate de transport public poate creşte riscul de expunere la SARS-CoV-2. De aceea, este important să reducem deplasările în această perioadă, dacă este posibil, şi să apelăm la transportul în comun doar în cazul în care deplasarea este strict necesară şi nu avem nicio altă posibilitate de transport. Mersul pe jos sau cu bicicleta sunt alternative preferate în faţa transportului în comun, şi în special în cazul persoanelor în vârstă sau cu boli cronice se recomandă identificarea unor mijloace de transport alternative.

Se recomandă evitarea oricărei utilizări a transportului în comun în perioada epidemiei COVID-19, însă în cazul în care este inevitabil, este esenţială respectarea unor reguli de distanţare şi igienă

1. Respectarea măsurilor generale de protecţie:

- Spălarea şi dezinfectarea frecventă a mâinilor şi suprafeţelor;

- Acoperirea nasului şi gurii la tuse sau strănut;

- Evitarea atingerii feţei;

- Utilizarea măştii în cazul simptomelor respiratorii sau în apropierea unei persoane cu simptome respiratorii).

2. Evitarea orelor de vârf şi a mijloacelor de transport aglomerate. Se recomandă aşteptarea în staţie a unui autobuz/tramvai/metrou mai puţin aglomerat;

3. Păstrarea unei distanţe de minimum 1.5 metri (cât doi paşi mari) de ceilalţi pasageri;

4. Dezinfectarea mâinilor înainte, în timpul şi imediat după călătorie;

5. Utilizarea unui şerveţel/mănuşi de unică folosinţă pentru contactul cu barele şi mânerele;

6. Evitarea atingerii feţei cu mâinile sau cu telefonul mobil. Se recomandă aşteptarea până la sosirea într-un loc cu acces la spălare/dezinfectare;

7. După coborârea din mijlocul de transport în comun, se recomandă dezinfectarea cât mai rapidă a mâinilor (folosind şerveţele dezinfectante, gel dezinfectant, alcoolul sanitar/spirt).

Călătoriile în afara localităţii reprezintă o altă activitate care implică un risc mai mare de a contracta COVID-19: puteţi intra în contact cu mai multe persoane decât de obicei, inclusiv în timpul zborurilor cu cursă lungă şi pe aeroporturile aglomerate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite