Giuvaierul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recenta tevatură din jurul unei diademe regale mi-a readus în memorie, după mai bine de două decenii, nuvela Giuvaierul (La parure) a lui Guy de Maupassant. Textul redă cronica unui accident care bulversează destinul protagonistei, fiind o amară reflecţie asupra absurdului existenţial.

Flerul psihologic, simţul analitic şi perfecţiunea stilistică ale lui Maupassant, considerat cel mai mare nuvelist francez, converg spre a ilustra, în câteva pagini, mecanismul pervers al norocului transformat în blestem. Condamnată la o viaţă meschină, frumoasa doamnă Loisel tânjeşte după binefacerile unei prosperităţi închipuite. Când soţul său, mărunt funcţionar de minister, îi înfăţişează perspectiva unei efemere fericiri sub forma invitaţiei la o serată organizată la sediul ministerului, ea împrumută un colier de la o prietenă bogată, pentru a construi falsa imagine a luxului. Momentul marchează începutul unei nefericiri cu aromă mitologică.

După o apariţie epatantă la serata unde trăieşte triumful frumuseţii, doamna Loisel descoperă că a pierdut colierul. Disperarea care urmează evenimentului neaşteptat determină cuplul să se lanseze într-o aventură a împrumuturilor pentru a cumpăra o bijuterie identică. Zecile de mii de franci cu care reuşeşte să îl achite îl condamnă la „viaţa îngrozitoare a celor nevoiaşi”. Autorul descrie cu acurateţe clinică noua existenţă a protagonistei:  „Cunoscu  treburile  grele  ale gospodăriei [...]Spălă rufele murdare, cămăşile şi cârpele pe care le usca pe frânghie. Duse în  fiecare zi  gunoiul  jos, în stradă şi aduse apa sus, oprindu-se  la  fiecare cat ca să răsufle. Îmbrăcată ca o femeie de  mahala, merse cu coşul pe braţ la vânzătorul de fructe, la băcan, la măcelar, se tocmi, fu ocărâtă, se bătu pentru fiecare gologan nenorocit.”

La capătul unui deceniu de muncă, după ce familia Loisel plăteşte „tot, tot, şi dobânzile, şi dobânzile dobânzilor”, din fosta glorie a seratei de la minister a rămas un trist vestigiu. Portretul său concentrează resemnarea şi amărăciunea deşertăciunii. Doamna Loisel arăta acum bătrână. Ajunsese femeia voinică, aprigă şi aspră din gospodăriile sărace. Era prost pieptănată şi vorbea tare, spăla scândurile cu fustele suflecate şi cu mâinile roşii. [...] Dar câteodată, [...] se gândea la seara aceea  de odinioară, la balul la care fusese atât de frumoasă şi atât de sărbătorită.

Ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi pierdut giuvaerul? Cine ştie? Cine ştie? Ce ciudată, ce schimbătoare e viaţa! Cât de puţin trebuie ca să fii pierdut sau salvat!” (Adaug, pentru savoarea reflecţiei, textul original al ultimului pasaj: „Que serait-il arrivé si elle n'avait point perdu cette parure? Qui sait? qui sait? Comme la vie est singulière, changeante! Comme il faut peu de chose pour vous perdre ou vous sauver!”)

Mărturisirea prietenei bogate, potrivit căreia colierul împrumutat era fals, valorând „cel mult cinci sute de franci” încheie abrupt naraţiunea. Preţul plătit pentru o clipă de strălucire este, astfel, făcut cunoscut, după un deceniu de sacrificiu. Finalul neaşteptat, tipic lui Maupassant, completează o analiză psihologică elaborată desăvârşit de acest maestru al prozei scurte ale cărui numeroase nuvele merită (re)citite.

Note bibliografice:

Guy de Maupassant, Nuvele şi schiţe, trad. Lucia Demetrius, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti,1956.

Guy de Maupassant, Contes et nouvelles choisis, Éditions du Progrès, Moscou, 1974.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite