Societate

articolul anterior articolul urmator

Greu de omis

0
30 Jul 2010 21:38:23
radu paraschivescu

De două ori pe lună, Bruce Willis e greu de ucis. Douăzeci şi patru de ore pe zi, kitsch-ul e greu de omis.

Vara e anotimpul vacanţelor, iar weekendurile estivale sunt minivacanţe ascunse în inima unor vacanţe mai mari. Chiar în concediu fiind, la sfârşit de săptămână ritmurile vieţii cunosc o anume încetinire, iar preocupările dobândesc un „ce" domestic. Nu te mai aventurezi pe trasee exploratoare, nu mai vizitezi muzee sau palate, nu mai descoperi privelişti, cotloane sau comori. Preferi confortul spaţiului unde eşti cazat, contemplarea detaşată, leneveala pufoasă, blânda letargie. În aceste condiţii, din meniu nu are voie să lipsească filmul de weekend, un instrument de relaxare cvasiobligatoriu şi omniprezent. Toate bune şi frumoase, numai că multe, prea multe, dintre filmele difuzate în weekend ilustrează o fixaţie tembelă: numărătoarea de cadavre. Reţeta pizzei cinematografice face din ketch-up ingredientul sine qua non. Un film de weekend nu-şi merită numele dacă la finalul lui nu s-au făcut praf trei cartiere (başca douăzeci de maşini) şi nu s-a ridicat un cimitir.

Ce spune acest amănunt? Că realizatorii de programe privesc vacanţa şi weekendul ca pe nişte perioade în care exigenţa privitorului se suspendă. În concediu, omul nu mai face uz de spirit critic, fiindcă preocupările lui sunt simţitul bine şi distracţia, două dintre obsesiile programelor de ştiri. Aşa stând lucrurile, telespectatorul e pus de fapt să se uite la aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie. Conform statisticilor, optzeci la sută dintre filmele de weekend (las deoparte serialele) sunt de acţiune sau horror. Intriga lor e străvezie ca o felie de jambon şi previzibilă ca efectul unei promisiuni electorale.

În fotoliul din faţa televizorului se instalează o creatură nouă cu deprinderi vechi: e vorba de privitorul pe pilot automat, care ştie că i se livrează aceeaşi marfă şi se decide să reacţioneze inerţial, fără mare consum de neuroni. Cu telecomanda încleiată între degete, el răsfoieşte programul TV şi constată două lucruri: că filmele din săptămâna asta au mai fost difuzate de cinci ori doar în anul în curs şi că titlurile lor seamănă atât de mult, încât se amestecă într-o pastă informă.

Pentru exemplificare, iată lista scurtă a filmelor difuzate de posturile noastre TV în ultimele weekenduri: „Armă mortală", „Greu de ucis", „Regele asasinilor", „Croazieră infernală", „Contract pentru crimă", „Linişte mortală", „Focul ucigaş", „Urmărire fatală", „Intenţii criminale", Furia ucigaşă", „Interdicţie mortală", „Teroare finală", „Decizie letală", „Închisoarea infernului", „Secunda fatală", „Combinaţie mortală", „Joc fatal". Strategia de captatio pentru aceste produse înseamnă o voce pretins fioroasă, care rosteşte cam acelaşi text: „Omenirea e în mâinile unui dement. Teroarea pândeşte fiecare casă. Un singur om poate opri dezastrul.

Este EL!" Cum arată el? Ca un hibrid care topeşte în el mai multe epoci, niveluri de sofisticare şi identităţi. Un fel de Tarzan corcit cu Superman, mânjit de sângele duşmanilor şi ţinând în buzunar o poză de familie. Eroul priveşte viaţa prin cuiul cătării, ia „lucrurile pe cont propriu" (un clişeu obligatoriu) şi înlătură toate primejdiile lumii: comandoul de terorişti islamici, antropofagii rezultaţi dintr-un chix genetic, crocodilul ucigaş care îşi aşteaptă victima pe fundul apei. La final, binele învinge răul, subcultura câştigă la puncte în faţa valorii, iar obişnuinţa se impune în lupta cu ineditul.

Ciorba reîncălzită asigură aportul caloric pentru cei pe care-i interesează doar cât îşi umplu burta, nu şi cu ce. De două ori pe lună, Bruce Willis e greu de ucis. Douăzeci şi patru de ore pe zi, kitsch-ul e greu de omis.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările